Iubire la mîna a doua - Bună! Ce faci?

"Big Brother" în versiunea românească mi se pare a fi filmul Bună! Ce faci? în regia lui Alexandru Maftei. Nu pentru că producţia ar conţine elementele picante proprii acestei emisiuni care a fost difuzată cu succes de televiziuni pentru zeci, poate sute de oameni, ci pentru că vrea să seducă publicul prin decojirea arsenalului de relaţii afective din interiorul unei familii în epoca internetului şi "chatuirea" protagoniştilor e dezvăluită ca fiind una care ar trebui să ofere delicii peste limita la care sîntem obişnuiţi să privim din afară. Chiar şi aşa stînd lucrurile, "Second Life" nu este exploatată destul pentru a sătura această curiozitate.

În plus, ce i-a scăpat regizorului din mînă e prim-planul acestei căsnicii pe care protagoniştii nu încearcă să o salveze, ci să o îngroape cît mai adînc în planul virtual, care, am văzut, e un plan foarte zgîrcit în a oferi detalii despre viaţa sufletească a personajelor. Astfel, ambele planuri sînt sabotate şi nu pot duce prea departe ideea de căutare a unei iubiri care să le schimbe viaţa şi să-i scape de sentimentul de inutilitate care planează asupra lor.

Vin şi replicile actorilor Ionel Mihăilescu şi Dana Voicu să întregească această atmosferă prin felul în care sînt rostite cu un timbru afectat-infantil, de parcă le-ar fi ruşine să le spună.

Gabriel şi Gabriela în rolurile principale sînt doi oameni care şi-au ratat profesiile: ea e patroana unei curăţătorii, după ce abandonează facultatea pentru a se dedica soţului care vrea să facă o carieră de pianist însă soarta vitregă intervine şi în urma unui accident nici soţul nu mai poate să facă altceva decît să dea paginile partiturilor în orchestră. Filmul are aici un schelet bun pe care se putea construi dacă nu s-ar fi dorit cosmetizarea uşoară şi romanţată a ideii de iubire.

Scenarista Lia Bugnar spunea că a pornit cu ideea pentru acest scenariu de la un articol din revista Dilema în care se arătau doi oameni care comunică pe chat fără să-şi dezvăluie numele real, se îndrăgostesc unul de celălalt că să constate apoi că de fapt ei sînt căsătoriţi de ani de zile. Aşa s-o fi întîmplat, nu zic că nu, dar mie nu-mi iese din minte cum se întîmplă că doi oameni care trăiesc ani de zile în aceeaşi casă, să nu recunoască gusturile şi valorile pe care le împărtăşesc. Aici şi pelicula e în cădere liberă pentru că nu oferă un suport credibil care să susţină "aventurile" personajelor mai ales cînd ne este servită şi povestea lor reală de dragoste, începutul căsniciei lor cînd aleg să se sacrifice unul pentru celălalt, deci au fost suficiente momente cînd au comunicat cu adevărat.

Băiatul lor, Vladimir (Paul Diaconescu), înregistrează pe reportofon povestea lor, un fel de jurnal atipic al dragostei neîmplinite. Tot el preia eventuala frustrare a spectatorului: dacă părinţii se "chatuiesc" pînă ajung la divorţ, el reuşeşte fără să atingă tastatura calculatorului să aibă o relaţie cu fata de care s-a îndrăgostit. O schimbare de macaz în epoca internetului şi probabil un început de film artistic românesc.