Maria (62 ani), o femeie distinsă, aparent blândă şi sufletistă, este fostul mentor al lui Andrei, cea care i-a fost călăuză spirituală şi profesională în anii de formare ca psihoterapeut.
Însă în spatele figurii fragile se ascunde o femeie dominatoare, voluntară, amărâtă de viaţă şi cu o curiozitate aproape agresivă uneori. Îşi depăşeşte deseori rolul de arbitru imparţial şi se foloseşte de poziţia ei pentru a se răzbuna şi a-l înghenuchea pe fostul ei ucenic, astfel că şedinţele lor de psihoterapie se transformă în veritabile coliziuni de temperamente şi de ego-uri.
În terapie, Maria va trebui să facă faţă tuturor eschivelor, atacurilor, rezistenţelor de orice fel pe care Andrei le va aduce cu sine, ca pacient. Marile adevăruri, oricât de dureroase sau înspăimântătoare, într-un final se vor spune. La o parte din şedinţele de vineri, Andrei va veni însoţit de Laura, soţia sa.
Actriţa Tamara Creţulescu, care o interpretează pe Maria, are o vastă activitate profesională ce cuprinde roluri atât în teatru cât şi pe marele ecran: Dona Diana, Jocul Ielelor şi Danton de Camil Petrescu, Richard al III-lea şi A douăsprezecea noapte de William Shakespeare, O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale, Exilaţii de James Joyce, respectiv Ciprian Porumbescu, Vacanţa cea mare, regia Andrei Blaier, O vară de neuitat, regia Lucian Pintilie sau Logodnicii din America, regia Nicolae Mărgineanu.
Maratonul În derivă dedicat Mariei va fi difuzat duminică, 6 martie 2010, pentru aproximativ 4 ore, începând cu ora 15:35.
1. Care au fost etapele selecţiei în castingul serialului În derivă?
T.C.: A fost amuzant... Am primit un mic fragment de scenariu cu care urma săparicip la casting. Le-am răspuns prin mail că sunt prea batrână pentru acel rol, îmi pare rău, dar nu pot veni. Apoi nu m-am mai gândit la asta vreo câteva săptămâni. Brusc, a venit un telefon prin care m-au rugat să trimit câteva fotografii. Am trimis, deşi eram sigură ca nu mă potrivesc cu rolul. M-au sunat din nou să mă invite la casting, dar, de data asta, pentru alt personaj. De data asta, da! Minunat! Mi-a plăcut rolul Mariei din prima clipa! Am trecut prin emoţiile a două probe succesive şi uite ca joc in serial.
2. Ce reprezintă HBO pentru tine?
T.C.: Da, asta da! Bine că există un post de televiziune în care te poţi odihni, în sfârşit, în aceste vremuri agitate. Poţi medita liber asupra problemelor ce te interesează cu adevărat. Nu te mai simţi manipulat, nu mai eşti bănuitor, crezi în puterea ta de a integra realitatea. Iar cultura este la ea acasă.
3. Descrie-mi, te rog, o zi de platou.
T.C.: Nu e greu. Te trezeşti la ora cinci şi jumătate (daca eşti femeie), îţi faci exercitiile, îţi bei apa plată, faci tot ce poţi pentru ca urmele somnului să ţi se şteargă de pe chip. La şapte fără un sfert vine maşina să te ia. Ajunsă la studio, urmează machiajul şi coafura. Soseşte Marcel Iureş: urmează repetiţia textului cu discuţii şi indicaţii regizorale. Stabilim sensuri, accente, pauze. Desigur, aceste lucruri au fost discutate cu regizorii în repetiţiile anterioare. Dar nu şi cu Marcel: el filmeaza zilnic alt text - şi nu acceptă prompter! (nici acum nu înţeleg cum a putut face o asemenea performanţă!). Sigur că textul de învăţat e mult cantitativ, doar e vorba de un episod întreg cu doar două personaje. Pentru mine nu e o problemă, primesc scenariul episodului cu cel puţin o săptămână înainte. Marcel filmează însă zilnic şi mereu alt text...
Începe filmarea. Lumina e pusă, echipa e în priză. Încordare maximă. Mai respirăm din când în când dacă e o pauză pentru modificarea luminii, atunci când se schimbă unghiul de filmare. Acum fumătorii ies din studio şi admiră lumina zilei, dar, vai, e o caniculă afară! Nefumătorii jubilează, pot rămâne sub umbrela aerului condiţionat, să bea un suc sau cafea şi să glumească. Dar numai cinci minute. Se aude: "Atenţie, se filmează!!! Motor! Acţiune!". Tot aşa, până la pauza de masă.
Nu mâncăm prea mult, să nu ne pleoştim. Mie îmi place să mă duc în cabina lui Marcel şi să sporovăim. Evident despre ce urmează să filmăm, dar şi despre ale noastre. Este a treia oară când filmez cu Iureş. Prima oară i-am fost nevastă (în anul 1989, Vacanţa cea mare de Andrei Blaier), a doua oară: fosta iubită care i-a dăruit un copil despre care nu ştia (2005, Logodnicii din America de Nicolae Mărgineanu), acum îi sunt consilieră în rolul lui de psihoterapeut celebru. Ce ciudat!
Gata pauza! Reîncepem în forţă. Trebuie să terminăm episodul mâine. Nu se acceptă niciun fel de întârziere. Trăim în capitalism. Pe vremuri o lălăiam după inspiraţia regizorului. Acum trebuie să fim un mecanism perfect în Marele Mecanism. Reuşim şi plecăm acasă cu o oră mai devreme, la şapte seara. Uneori rămânem mai mult, exact atâta cât ne îngăduie programul. Nimic peste program, nimic în pofida lui!
4. Ce ai simţit când s-au încheiat filmările?
T.C.: Ca de obicei, am simţit întristarea de a mă despărţi de colegi şi de echipă. În timpul filmărilor devenim o adevărată familie cu legături solide şi greu de rupt. De data asta, însă, a fost mai greu. Mai toţi erau mult mai tineri decât mine şi îi resimţeam ca pe nişte copii ai mei, tineri, dar extraordinar de disciplinaţi şi extrem, extrem de calzi şi sufletişti. Erau şi amuzanţi, ştiau să se distreze în scurtele pauze de filmare, fără aroganţă, fără vulgarităţi sau agresivitate. Mă simţeam iubită şi... cocoloşită. Şi eu i-am iubit şi sper să ne reîntâlnim.
5. Cât de mult te-ai regăsit în personaj? De ce?
T.C.: Nu pot să spun că m-am regăsit în personaj, cred că e ceva mai mult: mi s-a împlinit un vis. De mult îmi spuneam că o să mă înscriu la facultatea de psihologie când am să ies la pensie. Nu s-a întamplat aşa, în schimb joc rolul unei mari psihoterapeute.
Relaţia mea specială cu psihologia a început acum zece ani când îmi scriam doctoratul despre condiţia actorului în secolul XX. Unul din capitole se referea la psihotehnica lui Stanislavski. Ori ideea fundamentalăa acestei psihotehnici este recursul la subconştient prin stârnirea lui conştientă. Acest cuvant, subconştient, m-a condus spre multe lucrări importante ale lui Freud, C.G.Jung, Adler...şi am sfârşit prin a fi pasionată de psihologie. Astfel că, atunci când am primit rolul Mariei din În derivă, am continuat să citesc, să mă informez, să caut, să descopăr. M-a interesat terapia rogersiană de grup, şcoala terapeutică gestaltistă, programarea neuro-lingvistica (NLP), dar, mai ales, analiza tranzacţională care este mai aproape de strategiile profesionale ale personajului pe care îl interpretez în În derivă.
6. Crezi în psihoterapie? De ce?
T.C.: Da. Cred că un psihoterapeut talentat şi pasionat poate ajuta mulţi oameni. Mai ales în condiţiile acestei însingurări spre care ne îndreaptă agitaţia vieţii contemporane. Uităm să ne interesăm unii de ceilalţi, să ne îndrăgim unii pă altii.
Aceasta apare şi în relaţia profesională dintre personajul meu şi al lui Marcel Iureş. Să îndrăgeşti pe cineva este mai mult (sau mai puţin?) decât a fi îndrăgostit. Când spui: "m-am îndrăgostit de tine", stârneşti în celălalt o alarmă, nevoia de a reacţiona, de a da sau de a retrage ceva, într-un fel îl împovărezi. Dar dacă spui (şi simţi) "te îndrăgesc", acela se odihneşte deîndată, simte că are alături pe cineva care nu este indiferent în faţa existenţei sale şi care, într-un fel sau altul¸ participă la aceasta fără să pretindă ceva. Trăirea asta nu are nevoie de nimic, îşi e sieşi suficientă. Dragostea necondiţionată, frumoasa descriere a lui Pavel Evanghelistul despre iubirea divină. De fapt, puterea de a trăi în social şi de a crea armonie.
Este greu şi chiar periculos să fii un bun psihoterapeut, dar e minunat să-i îndrumi pe semeni nu să renunţe la valorile solitare, ci să le trăiască împreună, în universal, acolo unde fragmentarea este inutilă. Asta cred acum, după încheierea filmărilor.
7. Ce proiecte ai în vedere acum? Lucrezi la ceva? (legat de film şi nu numai)
T.C.: Sunt superstiţioasă, nu-mi place să vorbesc despre proiecte.
8. Cum îţi petreci timpul liber?
T.C.: Nu prea ştiu ce e timpul liber. Mereu am câte ceva de făcut, dar dacă ceea ce am de lucru este ceea ce îmi aduce bucurie, pot să spun că mă simt liberă în timpul meu. Joc în două spectacole la Teatrul Naţional şi într-unul la Teatrul Metropolis, am grijă de familia mea, de câte ori pot înlocuiesc maşina cu bicicleta, citesc, scriu, mă ocup de Cercul de Teatru de la Colegiul Caragiale, am două proiecte în teatru şi am început repetiţiile pentru un nou spectacol la Teatrul Masca, cânt la chitară. Doar când fac cumpărături nu sunt liberă, în rest, timpul meu liber este la el acasă.
9. Transmite-le ceva celor care te vor vedea la HBO În derivă!
T.C.: Ce să spun? Îi stimez pentru că se uită la HBO în loc să-şi prăjeascămateria cenuşie, încurcându-se în tot felul de emisiuni jalnice.