noiembrie 2012
În derivă
Cel de-al doilea sezon al serialului produs de HBO în Romania, În derivă, va avea premiera luni, 5 noiembrie 2012, de la ora 20:00, numai la HBO.
 
Începutul sezonului doi îl găseşte pe Andrei Poenaru într-un soi de acalmie temporară: a divorţat, s-a mutat din casa familiei şi a închiriat parterul unei vile a cărei proprietară este Ileana, mama Dianei, fosta sa pacientă. Spaţiul închiriat îi serveşte ca locuinţă, dar şi cabinet. Prietenia sa cu Ileana îl ajută să nu se simtă atât de singur.


În plus, Andrei are pacienţi noi şi extrem de dificili: Dinu, un faimos actor, director al unui teatru important, acuzat de deturnări de bani publici şi de colaborare cu Securitatea şi tulburat de atacuri de panică; Ioana, o fostă pacientă, acum avocat de succes, singură şi fără copii, presată de resentimente şi de ceasul biologic; Clara, o studentă la arhitectură, incapabilă să-şi stăpânească furia, care ascunde o boală gravă de familie şi de viitorul ei soţ, şi Ştefan, băiatul cu probleme de greutate şi de personalitate al lui Tudor şi Ruxandrei, cuplul pe care Andrei l-a consiliat în sezonul întâi.

Ca şi în primul sezon, Marcel Iureş interpretează rolul principal - cel al psihoterapeutului. În rolurile pacienţilor lui Andrei, telespectatorii îi vor putea vedea pe Victor Rebengiuc (în rolul lui Dinu Damian), Bogdan Dumitrache (în rolul lui Tudor, soţul Ruxandrei şi tatăl lui Ştefan), Andreea Bibiri (soţia lui Tudor şi mama lui Ştefan), Dan Hurduc (Ştefan, fiul lui Tudor şi al Ruxandrei), Liliana Tofan (interpretând rolul Ioanei Cernat), Raluca Aprodu (în rolul Clarei Lucaciu). O dată pe săptămână, Andrei continuă să îşi viziteze propriul terapeut, Maria, interpretată şi în acest sezon de actriţa Tamara Creţulescu. Fiica lui Dinu Damian, Beatrice, este interpretată de Crina Semciuc..

În cel de-al doilea sezon, telespectatorii îi vor putea vedea şi pe Gabriela Popescu (iubirea din liceu a lui Andrei), Aura Călăraşu (Ileana), Maria Mitu (în rolul Dianei, fosta pacienta a lui Andrei), Iulia Verdeş (Alexandra, fiica lui Andrei), Florin Zamfirescu (în rolul lui Gheorghe Someşanu) şi Vlad Zamfirescu (Victor Someşanu).


Regia celui de-al doilea sezon al serialului În derivă este semnată de Constantin Popescu (r. Principii de viaţă, Portretul luptătorului la tinereţe), excepţie făcând primele episoade, realizate în colaborare cu regizorul Adrian Sitaru (r. Pescuit Sportiv, Din dragoste cu cele mai bune intenţii, Domestic).
 
HBO România va difuza în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu 5 noiembrie 2012, de la ora 20:00, câte un episod din cele 35 ale sezonului 2 din În derivă. Primele 5 episoade se vor putea urmări gratuit şi pe HBO GO vreme de o lună pentru toţi cei ce vor accesa site-ul www.hbogo.ro.








Regia: Adrian Sitaru, Titus Muntean / Constantin Popescu Cu: Marcel Iureş, Maria Dinulescu, Vlad Zamfirescu, Maria Mitu, Bogdan Dumitrache, Andreea Bibiri, Tamara Creţulescu, Gabriela Butuc / Marcel Iureş, Victor Rebengiuc, Bogdan Dumitrache, Andreea Bibiri, Dan Hurduc, Liliana Tofan, Raluca Aprodu, Tamara Creţulescu, Crina Semciuc

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus