Despre masacrul din 1941 - Odessa la Festivalul One World România, 2011

Florin Iepan a recurs la o metodă deloc "cuşer" pentru a-şi promova documentarul în lucru, Odessa, despre masacrul din 1941
 
În încheierea Festivalului de film documentar One World,  Florin Iepan a prezentat secvenţe din filmul său, Odessa, în care vorbeşte pentru prima oară despre tragedia din octombrie 1941, când armata română a ars de vii aproape 22.000 de ucrainieni, majoritatea evrei. Spectatorii s-au prins târziu: în maniera lui Michael Moore, cineastul i-a provocat pentru a-i filma şi include în documentar.
 
Maniera lui Florin Iepan e originală pentru România, dar nu tocmai "cuşer", însă câţi din sala plină ochi de la Noul Cinematograf al Regizorului Român / Muzeul Ţăranului Român s-au simţit măcar la sfârşit manipulaţi?
 
Mulţi au muşcat momeala şi au luat cuvântul chiar şi pentru a-şi exprima nedumerirea. E drept că cineastul a fost la început convingător, lăsându-ne să credem că nu-şi va termina probabil filmul pentru că nu mai are resurse (financiare), pentru a se corecta la mijlocul discuţiei şi spune: "Sunt finanţat de 12 televiziuni din toată lumea. Filmul are bani."
 
Ce dorea el era, de fapt, obţinerea unei reacţii care să se regăsească pe urmă în documentar. "Nu e important filmul pe care îl fac, ci cum va reacţiona societatea la el", "îl voi termina mai târziu sau niciodată", "acest film e povestea unui eşec: n-am reuşit să mobilizez Secretariatul General al Guvernului, BNR, TVR pentru o campanie de awareness", "nu sunt mulţumit, aş vrea să provoc o anumită situaţie şi să mă repliez", "nu mai am resurse să duc povestea până la capăt", "în momentul acesta iau mâna de pe volan" au fost câteva dintre frazele care i-au făcut pe spectatori să creadă că regizorul chiar e interesat de opinia lor şi că de opinia lor depinde destinul filmului.
 
Ceea ce fusese anunţat ca o dezbatere despre implicarea României în Holocaust (moderată de jurnalistul Cristian Ghinea) se va regăsi probabil pe ecran într-o scenă în care cineastul cu şapcă à la Michael Moore va provoca opinia publică la o reacţie faţă de momentul Odessa, iar eşantionul de opinie publică, buimac şi provocat fără voia lui, ori se va uita la el cu ochii măriţi, ori va încerca să înţeleagă ce i se cere şi tot va părea confuz.
 
Tot ca Michael Moore, Florin Iepan ar putea lua din această discuţie numai lucrurile care îi servesc pentru ceea ce vrea să demonstreze. Şi, judecând după lipsa de reacţie a instituţiilor statului şi chiar şi a Regelui Mihai faţă de subiect şi faţă de necesitatea de a se spune adevărul (din ce am văzut pe ecran), e de aşteptat ca opinia publică să fie supusă aceleiaşi priviri scrutătoare pe sub şapcă.
 
Printre cei care au vorbit s-au numărat criticul de film Valerian Sava şi producătorul Ada Solomon, care au încercat să tranşeze situaţia sugerându-i lui Iepan să-şi termine singur filmul (şi să ne lase în pace) sau să se decidă (tot singur) dacă vrea să faca un film sau o campanie de awareness despre implicarea României în Holocaust.
 
Ce a câştigat Iepan pentru filmul său în 21 martie 2011, alături de cele 60 de ore pe care deja le are filmate, este mărturia unui martor indirect al momentului 1941, un domn care avea pe atunci 7 ani şi care era prezent la Odessa împreună cu familia. El şi-a adus aminte de mirosul cumplit de carne arsă care venea de la magaziile unde fuseseră arşi cei 22.000 de oameni, deşi nu a văzut cu ochii lui tragedia.
 
Alţi vorbitori de la MŢR i-au recomandat regizorului să echilibreze "acuzaţiile" de participare a armatei române la Holocaust cu păreri contrare, pentru a exista o obiectivitate - deşi Florin Iepan sau Cristian Ghinea au citit documente care confirmau, pe lângă concluziile Raportului Wiesel că, într-adevăr, armata română a ucis la ordinul lui Ion Antonescu (şi chiar dacă oripilată) aproape 22.000 de oameni nevinovaţi.
 
Florin Iepan a reuşit să îl găsească pentru filmul său şi pe "singurul supravieţuitor" al tragediei, un bărbat pe care a spus că intenţionează să îl aducă şi în România. Mărturia lui e deja filmată. Odessa e, fără îndoială, un documentar aşteptat. Se ştie despre el că e în lucru din 2009. S-a scris despre el încă de atunci.
 
Autorul său a spus în 21 martie 2011, la dezbaterea de la MŢR, că iniţial a dorit să facă un documentar istoric, dar că pe drum şi-a dat seama că nu de asta era nevoie, ci de un documentar despre societatea românească. Iepan e de părere că în câţiva ani va exista o recrudescenţă a naţionalismului şi că riscăm să ne confruntăm cu o situaţie delicată în care să nu ştim să acţionăm pentru că nu ne-am recunoscut şi acceptat trecutul antisemit.
 
Cineastul a încercat să provoace o dezbatere naţională şi când a făcut documentarul Născuţi la comandă: Decreţeii, în 2005, dar filmul - deşi apreciat -, nu a avut ecoul social pe care el şi l-ar fi dorit. Acum spune că a vrut să provoace începerea procesului de "denazificare" a României.
 
Munca sa la film şi campania au avut loc în acelasi timp. De fapt, una a fost un pretext pentru celalaltă. Concluzia lui Iepan, din trailerul pe care l-am văzut şi din ce a spus la MŢR, este că societatea românească nu e interesată de subiect. De aici, probabil, ideea dezbaterii-happening.
 
S-a întâmplat însă că spectatorii de la MŢR nu aveau nicio vină (poate, dacă acceptau partea lor de vinovaţie colectivă, li s-ar fi permis să plece) şi nu au înţeles ce voia Florin Iepan de la ei când îi intreba repetitiv ce sunt dispuşi să facă pentru această campanie.
 
Momentul revoluţionar-artistic a stricat o seară care putea fi interesantă sau care, cel puţin, putea să le dea spectatorilor lucrul pentru care veniseră. Altfel, ziua de filmare se plăteşte de regulă şi pentru figuranţi.