Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  King's Speech, The

King's Speech, un (film) regal


Observator Cultural, martie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis

Spre deosebire de alţi ani, cînd cea mai rîvnită dintre distincţii, Oscarul, îmi trezea unele suspiciuni legate de criteriile care au stat la baza decernării premiilor, multe dintre ele fiind contextuale (fie că era vorba depolitical correctness, fie de un anumit interes pentru o problemă socială sau politică de actualitate), anul acesta am fost plăcut surprinsă să constat că un film cu adevărat excepţional poate învinge orice criteriu contextual prin calitatea incontestabilă a concepţiei regizorale, prin forţa actorilor şi printr-o poveste reală spusă într-un mod sincer impresionant.

 
Ceea ce ar fi putut trece pentru cîrcotaşi drept un film britanic clasic s-a dovedit a fi o extrem de personală portretizare, aşa cum istoria nu l-a cunoscut pînă acum, a regelui George al VI-lea al Marii Britanii, tatăl actualei Regine Elisabeta a II-a. Povestea spusă de scenaristul David Seidler urmăreşte drama Ducelui de York, interpretat de Colin Firth, care se află în imposibilitatea de a-şi îndeplini rolul public pe care apartenenţa la Casa Regală i-l impune din cauza unui defect aparent fizic: bîlbîiala. Neputînd ţine discursuri în public, Ducele de York încearcă în toate modurile posibile să se trateze, însă fără succes.

Totul pînă cînd soţia sa, interpretată de Helena Bonham-Carter, îl duce la un logoped, Lionel Logue, interpretat de Geoffrey Rush, ale cărui metode de vindecare nu seamănă deloc cu cele tradiţionale, punînd accent pe relaţia de determinare existentă între planul psihologic şi cel fizic. Ceea ce pare iniţial o simplă terapie fizică se dovedeşte ulterior a fi un profund examen psihologic al lui Bertie, viitorul Rege George al VI-lea, pe care Lionel îl ajută să îşi asume şi apoi să îşi depăşească toate complexele, frustrările şi traumele din copilărie, printr-o relaţie extrem de specială, care este, de fapt, coloana de susţinere a întregului film.
 
De la simpla relaţie doctor-pacient, legătura dintre Bertie şi Lionel, devenită în timp foarte familiară şi personală, trece prin două etape: mai întîi, Lionel se relaţionează cu Bertie într-o ipostază paternă, pentru a-l face să rememoreze toate momentele traumatizante din copilărie, dintr-o perspectivă ce schimbă însă poziţia tatălui autoritar cu aceea a unui tată care ascultă; apoi, odată cu înfruntarea şi depăşirea complexelor avute în raport cu un tată puternic, Regele George al V-lea, şi cu un frate mai mare care îşi bate joc de defectul său de vorbire şi care duce o existenţă foarte frivolă, vremelnicul Rege Edward al VIII-lea, Bertie îşi afirmă propria personalitate, în relaţie cu sine însuşi şi nu cu reperele masculine ale familiei sale. În această a doua etapă, relaţia dintre Bertie şi Lionel schimbă raportarea paternă cu una fraternă, în care cei doi, pe poziţii de egalitate acum, intră în cea mai profundă şi mai durabilă dintre relaţiile umane: prietenia.
 
Adevăratul test al profunzimii relaţiei de prietenie îl va constitui primul discurs ţinut de Regele George al VI-lea, Bertie, la radio, care va avea o dublă încărcătură psihologică: pe de-o parte, confruntarea cu cea mai mare teamă a sa, vorbitul în public, pe de altă parte, conţinutul acestui discurs: intrarea Marii Britanii în cel de-al Doilea Război Mondial, împotriva lui Hitler. Scena discursului rezumă întreaga prietenie şi evoluţie a celor doi, Bertie şi Lionel: început ca o simfonie (avînd ca fundal muzical partea a doua a Simfoniei a VII-a de Beethoven) dirijată de Lionel, cu o unică orchestră, vocea lui Bertie, încă speriat de microfon (pe care Tom Hooper îl filmează întotdeauna de aproape, sugerînd atmosfera copleşitoare, din perspectiva personajului), Lionel se opreşte la un moment dat din dirijat, pentru că Bertie poate continua singur.
 
Ceea ce la o simplă vizionare a trailerului ar putea părea un film istoric este, de fapt, un film impresionant despre prietenie. Evoluţia acestei relaţii, ce devine o adevărată conştiinţă structurantă a filmului, este susţinută de perspectiva regizorală, de unghiul din care sînt luate cadrele, precum şi de felul în care este scris textul scenariului. Astfel, în aproape toate scenele în care apar Lionel şi Bertie, care construiesc treptat prietenia lor, Lionel este încadrat în partea din dreapta a imaginii, iar cînd imaginea se schimbă şi camera îl priveşte pe Bertie, el apare invariabil în stînga. Dacă am suprapune aceste două cadre, am obţine imaginea metaforică a acestei prietenii, care pare a deveni o fiinţă unică ce e compusă din două jumătăţi a două personalităţi puternice. Perspectiva regizorală urmăreşte schimbarea care se produce în cadrul relaţiei dintre cei doi atunci cînd, în scena discursului, încadrarea se inversează: Lionel apare în stînga imaginii, iar Bertie, în dreapta. "You're very much your own man, Bertie", îi spune Lionel lui Bertie prima oară cînd se văd după ce Bertie a acceptat să devină rege.
 

Această schimbare prin care trece Bertie datorită terapiei lui Lionel, de la un om extrem de nesigur pe sine, complexat, copleşit de personalitatea tatălui şi a fratelui, la un rege ferm şi integru, puternic fără a fi dur, este dublată nu doar de unghiul camerei de filmat, ci şi de construcţia scenariului. Astfel, proba pe care o dă la începutul filmului Lionel, actor de meserie, nu logoped, pentru a juca în Edward al III-lea de Shakespeare, funcţionează de fapt ca o mise en abyme pentru evoluţia lui Bertie: "Now is the winter of our discontent, made glorious summer by this sun of York" poate fi citită şi ca un rezumat în mic al filmului, unde "sun of York" este "Son of York", Ducele de York.
 

Nici actorii, nici personajele nu au refuzat să înfrunte provocarea, fie că a fost vorba de provocarea unui rol complex, ca în cazul lui Colin Firth şi al lui Geoffrey Rush, fie că a fost vorba de depăşirea unor limite impuse de familie, societate sau propria persoană, în cazul personajului Bertie, ori de înfruntarea unui caz cu totul aparte, în cazul personajului Lionel. Un film despre puterea şi voinţa de a-ţi înfrînge propriile limite, dar mai ales despre profunzimea pe care o poate atinge cea mai frumoasă şi complexă relaţie ce leagă pe viaţă doi oameni: prietenia.





 Toate articolele despre King's Speech, The


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Dana Vais


Alte articole

 Micul om mare - The King's Speech, Anca Grădinariu
 O boală a sufletului - The King's Speech, Violeta Ion
 Umilinţa - The King's Speech, Andrei Bangu
 Uşor, de Oscar - The King's Speech, Lucian Maier
 Trăiască regele! - The King's Speech, Andrei Gorzo
 Toate articolele despre King's Speech, The


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer