Succesul este pe măsură: în ultimii cinci ani, sumele vehiculate prin cele două brand-uri au fost în jurul unui miliard (anual), ceea ce reprezintă cam 75% din sumele totale tranzacţionate în lume. Începînd cu 1990, noile generaţii de colecţionari investesc din ce în ce mai mult în arta postbelică şi contemporană, tendinţă impusă de investitorii pieţei asiatice, amintite anterior.
În momentul de faţă, China este pe primul loc în privinţa acestor investiţii, devansînd Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa. De altfel, în 2007, nu mai puţin de 36 de artişti chinezi se aflau în topul celor mai bine tranzacţionaţi 100 de artişti din lume, după cotaţia Artprice. Artistul simbolist şi suprarealist Zhang Xiaogang (născut în 1958) se află în ultimii ani între primele (trei) poziţii.
Să menţionăm că artiştii născuţi după 1920 sînt tranzacţionaţi în prezent la sume reprezentînd cam o treime din totalul investiţiilor. De pe urma crizei economice, cel mai mult a avut de suferit arta contemporană, care, în 2008, "pierduse" 34 de procente din sumele tranzacţionate cu doi ani înainte.
În ciuda scăderii amintite, care se referă doar la preţuri, nu la cantitatea de artefacte tranzacţionate, se înregistrează o evoluţie a pieţei spre zona fotografiei. În şapte licitaţii, desfăşurate după anul 2000, Sotheby's şi Christie's au vîndut fotografie în valoare de 28,9 milioane de dolari.
În ciuda scăderii amintite, care se referă doar la preţuri, nu la cantitatea de artefacte tranzacţionate, se înregistrează o evoluţie a pieţei spre zona fotografiei. În şapte licitaţii, desfăşurate după anul 2000, Sotheby's şi Christie's au vîndut fotografie în valoare de 28,9 milioane de dolari.
România, care nu are încă o veritabilă piaţă de artă, are în schimb un bun potenţial de dezvoltare. Păstrînd toate proporţiile şi în acelaşi timp fără nici o urmă de maliţiozitate, amintim două nume de case de licitaţie care contează pe piaţa internă: Artmark şi Goldart.
Licitaţiile organizate de Artmark în ultima perioadă sînt din ce în ce mai dese şi mai reuşite. Efortul de a susţine evenimentele prin campanii de informare, prin editare de cataloage la calitate grafică impecabilă şi, nu în ultimul rînd, editarea în 2010 a Indexului Artmark, catalog de randamente anuale ale celor mai tranzacţionaţi artişti români, au dus la mult aşteptata schimbare a mentalităţii. După ce piaţa autohtonă de artă a funcţionat decenii de-a rîndul, în mod restrîns, parţial clandestin (uneori, prin activităţi de "uşă a atelierului" sau de "gang"), în prezent s-au pus bazele unui tip de comerţ reglementat şi transparent, garantat prin şi de prestigiul organizatorului de eveniment (licitaţie).
Ziua de 24 martie 2011 este una istorică pentru piaţa românească de artă: în cadrul Licitaţiei de Primăvară, s-a realizat o valoare totală de 1.268.575 de euro, care a schimbat clasamentul celor mai scumpe opere de artă vîndute în România, reuşindu-se două vînzări de peste 200.000 de euro. Acest succes a fost anunţat încă de la Licitaţia de Iarnă 2010, unde s-a depăşit pentru prima dată pragul psihologic de un milion de euro. Performanţa Artmark a fost dublată de faptul că sala a fost arhiplină.
Lucrarea lui Nicolae Grigorescu, Cîrciumă la Rucăr, a fost achiziţionată la al 34-lea pas (!), după mai bine de trei minute, la suma de 230.000 de euro. Lucrările La marginea pădurii (semnată tot de Grigorescu) şi Flori de primăvară de Ştefan Luchian au completat seria reuşitelor, fiind vîndute la 200.000 de euro, respectiv, 155.000 de euro. Nu am dori ca cititorii noştri să considere că ne plecăm în faţa unor preţuri; pentru noi este doar o bucurie să semnalăm faptul de a intra în rîndul lumii care apreciază arta fără a dispreţui şi desconsidera (subcota) artiştii.
Lucrarea lui Nicolae Grigorescu, Cîrciumă la Rucăr, a fost achiziţionată la al 34-lea pas (!), după mai bine de trei minute, la suma de 230.000 de euro. Lucrările La marginea pădurii (semnată tot de Grigorescu) şi Flori de primăvară de Ştefan Luchian au completat seria reuşitelor, fiind vîndute la 200.000 de euro, respectiv, 155.000 de euro. Nu am dori ca cititorii noştri să considere că ne plecăm în faţa unor preţuri; pentru noi este doar o bucurie să semnalăm faptul de a intra în rîndul lumii care apreciază arta fără a dispreţui şi desconsidera (subcota) artiştii.
În aprilie urmează o primă licitaţie Artmark de artă contemporană. Aşteptăm cu interes rezultatele acesteia. Calendarul licitaţiilor Goldart pentru anul 2011, de asemenea, interesant, numără nu mai puţin de douăzeci şi două de evenimente. În ultima zi a lui martie, s-a organizat a şaizeci şi şasea licitaţie Goldart. Semnalăm deschiderea galeriei omonime, într-un spaţiu din hotelul Athénée Palace Hilton. Galeria Goldart îşi propune să găzduiască expoziţii de autor, dorindu-se a fi un loc de referinţă pentru artele plastice contemporane. Miercuri, 30 martie 2011, a fost programat vernisajul primei expoziţii a seriei, Oameni, locuri, grădini, a artiştilor Horia Paştina şi Mihai Sârbulescu.
Ce ar trebui să ştie omul cu bani din România ar fi că piaţa de artă este mult mai puţin sensibilă la crize economice şi geopolitice. Apoi, investiţia în artă necesită cunoaşterea pieţei şi a riscurilor sale care, deşi semnificative, sînt totuşi mai mici decît pe piaţa acţiunilor, spre exemplu. Ca şi bursa de valori, aceasta înregistrează scăderi în perioade incerte. Spre deosebire de alte zone de activitate, preţurile nu sînt însă legate direct de temerile investitorilor. De fapt, cumpărătorii şi vînzătorii devin mai degrabă selectivi decît dispuşi să negocieze preţurile. Rata achiziţiilor tinde să crească, deoarece vînzarea garantează recuperarea investiţiei, în timp ce scăderea vînzărilor înseamnă căderea generală a preţurilor.
Principalul element care influenţează ciclul pieţei de artă este calendarul licitaţiilor internaţionale. Centrul pieţei se schimbă aproape în fiecare săptămînă, de obicei în concordanţă cu licitaţiile care urmează să aibă loc în Franţa, Statele Unite sau Marea Britanie. După pauza de Crăciun şi Anul Nou, New Yorkul este cel care reîncepe activitatea. Londra preia apoi iniţiativa şi continuă în acelaşi ritm, pînă la mijlocul lunii iulie. În Franţa, martie şi iunie sînt perioadele cele mai aglomerate. Ca valoare, licitaţiile de la New York din primele trei săptămîni ale lunii mai sînt cele mai importante de pe toată durata anului. Numărul de licitaţii scade puternic, după jumătatea lui iulie şi pînă la mijlocul lunii septembrie. Australia preia ştafeta în această perioadă şi compensează cu cîteva licitaţii interesante în august. Din septembrie activitatea reîncepe şi cunoaşte un maximum în noiembrie şi la începutul lunii decembrie. Mai ales primele săptămîni din noiembrie aduc în atenţie tranzacţii spectaculoase, nestînjenite nici chiar de marile evenimente politice mondiale, precum războiul din Irak sau intervenţia militară din Libia.