Violonistul Remus Azoiţei ne aduce, de câte ori revine pe scena Ateneului Român, încântare, fior, eleganţă şi unicitate în interpretare. Un violonist complex, ce îmbină forţa afirmaţiilor melodice cu sensibilitatea exprimării printr-un ton calitativ. Un interpret ce deţine o paletă coloristică perfect mulată pe fluxul muzical şi o tehnică violonistică sugerând, după opinia mea, îmbinarea metalului nobil cu cristalul de rubin.
Alături de cariera solistică, Remus Azoiţei desfăşoară şi una pedagogică. El este cel mai tânăr profesor de vioară din întreaga istoria a Academiei Regale de Muzică din Londra. Muzicianul român este totodată, director artistic şi membru fondator al Societăţii Enescu din Londra. Violonistul a debutat cu orchestra simfonică din oraşul său natal, Galaţi, la vârsta de 8 ani. După absolvirea Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, unde a studiat la clasa profesorului Daniel Podlovschi - el însuşi un interpret de mare anvergură - Azoiţei a obţinut o bursă de studii la Juilliard School din New York, unde a fost îndrumat de Dorothy DeLay şi de Itzhak Perlman.
La finalul studiilor a obţinut titlul de Master of Music. Remus Azoiţei este laureat al concursurilor internaţionale de la Bucureşti, Milano, Weimar, Tokyo şi Auckland. Violonistul a concertat ca solist alături de Berlin Kammer Orchestre la Berlin, Orchestre Nationale de Belgique la Bruxelles şi Orchestre Philarmonique de Radio France la Bucureşti. A susţinut concerte şi recitaluri în renumite săli precum : Carnegie Hall din New-York, Konzerthaus Berlin, Concertgebouw Amsterdam, Salle Cortot Paris, St.-Martin-in-the-Fields şi Wigmore Hall din Londra, Auditorio Nacional Madrid şi Konzerthaus Viena. A fost invitat la festivalurile muzicale din Tokyo, Cambridge, Londra, Berlin, Heidelberg şi Santander. Remus Azoiţei a înregistrat în premieră mondială integrala lucrărilor pentru vioară şi pian de George Enescu, alături de pianistul Eduard Stan, la Casa de discuri Hanssler, din Germania. Această înregistrare a fost realizată pe celebra vioară Stradivari - Maurin, construită în 1718 (un model ceva mai mic decât exemplarele din perioada de maturitatea lutierului cremonez, având f-urile tăiate abrupt).
În 2005, Remus Azoiţei a interpretat Concertul pentru două viori şi orchestră, în re minor de Johann Sebastian Bach, alături de Nigel Kennedy, în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu, concertul fiind preluat de către 19 posturi de radio şi televiziune din Europa (printre care BBC, Arte şi Mezzo). Remus Azoiţei a fost decorat de către Preşedintele României cu titlul de Ofiţer al Ordinului Meritul Cultural Român, în anul 2005.
Revenind la concertul de Edward Elgar, interpretat la Ateneul Român, trebuie spus că acesta este considerat drept ultimul opus de notorietate al compozitorului, iar sub aspectul duratei sale şi a tehnicii violonistice, poate una dintre cele mai dificile partituri romantice. "E un concert lung, te rupe de oase!" mi-a mărturisit Remus Azoiţei, imediat după concert. Dar lucrul acesta îl ştiu doar specialiştii. Publicul din sală a ascultat lucrarea concertantă cu satisfacţie şi mare linişte interioară, sorbind fiecare sunet. Acest minunat concert în si minor a fost compus de către Sir Edward William Elgar la sugestia marelui violonist Fritz Kreisler, cel care l-a şi interpretat în primă audiţie, la 10 noiembrie 1910, împreună cu London Symphony Orchestra, condusă de însuşi compozitorul. Concertul fusese comandat de Royal Philharmonic Society of London. Drept consultant pentru partitura solistică, Elgar i-a solicitat pe WH Billy Reed, liderul de atunci al orchestrei London Symphony, şi pe Kreisler.
Fiecare parte a concertului cuprinde teme muzicale ce au fost inspirate de persoane care au însemnat ceva special pentru Elgar. În prima mişcare, Allegro, o idee muzicală cu tentă poetică, se pare că a avut-o ca muză pe Alice Stuart-Wortley, prietena compozitorului, supranumită Windflower, fiica pictorului englez John Everett Millais. O altă mare iubire a compozitorului care l-a inspirat în scrierea concertului pentru vioară a fost Helen Weaver. În cea de-a doua parte a concertului, Andante, soţia şi mama compozitorului sunt presupuse a fi sursele de inspiraţie, iar pentru finalul Allegro molto, Billy Reed şi August Jaeger reprezintă persoanele ce l-au influenţat artistic.
Galantonia era sugerată încă de la prima intrare a viorii soliste, prin sunetul plin de nobleţe, încălzit de un vibrato generos, minunat calibrat pentru registrul grav al instrumentului :
Cât de frumos a fost realizată acea atmosferă plină de serenitate a Andante-lui, partea mediană a concertului! Dirijorul Mikhail Agrest şi Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu au conlucrat minunat, iar acompaniamentul a fost unul de mare clasă. Finalul, desfăşurat într-un tempo alert, precum şi cadenţa solistică - cu acele intervenţii în pizzicato tremolando ale ansamblului orchestral - au constituit un moment de deosebită atractivitate. Coda a fost cântată într-o atmosferă plină de avânt.
Au urmat aplauzele îndelungate, cu repetate chemări la rampă. Remus Azoiţei ne-a adus iarăşi o marea bucurie. La cererea publicului, artistul a interpretat Andante din Sonata a II-a pentru vioară solo, în la minor de Johann Sebastian Bach. Am admirat construcţia boltită, în care delicata temă este însoţită de pulsaţia sunetelor în şaisprezecimi. O magnifică artă violonistică închinată expresiei sacre - într-un gest de rugă.
În partea a doua a serii muzicale de la Ateneul Român, sub bagheta dirijorului Mikhail Agrest, a răsunat Simfonia nr. 6 de Piotr Ceaikovski. Dirijorul rus s-a născut la Sankt Petersburg. Studiile le-a făcut în SUA, la Indiana University, School of Music, avându-l ca profesor pe Josef Gingold. Apoi, revenit în Rusia, s-a perfecţionat cu Ilya Musin şi Mariss Jansons. În 2001, a devenit dirijor la Teatru Mariinsky. A întreprins împreună cu acesta numeroase turnee în capitalele europene, Japonia, Extremul Orient şi SUA. Artistul a colaborat cu: Orchestre Philarmonique de Radio France, Stockholm Philharmonic Orchestra, Orchestre de la Suisse Romande, City of Birmingham Symphony Orchestra, Indianapolis Symphony Orchestra, Houston Symphony, Bournemouth Symphony Orchestra, Malmo Symphony Orchestra, Helsinki Philharmonic Orchestra, London Philharmonic Orchestra, Northern Simfonia, Danish National Symphony Orchestra, Royal Liverpool Philharmonic Orchestra, Dresden Philharmonic Orchestra, Royal Flander Philharmonic, Gothenburg Opera, Euskadi Orchestra, Netherlands Philharmonic Orchestra, BBC Scottish Symphony Orchestra, Metropolitan Opera, Komische Oper Berlin, Teatro di San Carlo Napoli, Opera de Lyon, Gimmererglass Opera şi Royal Opera House şiEnglish National Opera.
Despre Simfonia Patetica, însuşi compozitorul spunea, o iubesc aşa cum nu mi-am iubit niciodată vreo partitură: nu exagerez, în simfonia aceasta se află tot sufletul meu. Şi această muzică se cântă astăzi în toată lumea, se ascultă în marile săli de concerte, iar cuvintele sunt puţine pentru a-i descrie frumuseţea. Am ascultat această capodoperă ceaikovskiană de multe ori. Interpretarea dată de Mikhail Agrest a fost una entuziasmantă. Toate planurile dinamice minimale erau pătrunse de o intensă trăire. Remarcabilă a fost şi gradarea tensiunii emoţionale pe parcursul mişcărilor simfoniei. În Finalul, Adagio lamentoso, se simţea apriga luptă a fiinţei umane cu viaţa.