Periferic de Bogdan George Apetri, a doua premieră românească importantă din 2011, aduce o bine-venită gură de aer proaspăt în cinematografia autohtonă.
L-am cunoscut pe regizorul Bogdan George Apetri, şcolit într-ale artei cinematografice în SUA (Columbia University, New York), prin scurtmetrajele sale studenţeşti, dintre care O foarte scurtă trilogie a singurătăţii şi Ultima zi din decembrie (ambele din 2006) au fost prezentate de numeroase festivaluri internaţionale. Cineastul, care e şi scenarist, operator, monteur, sound designer sau producător al filmelor sale (dar şi al filmelor unor colegi şi profesori, precum Florin Şerban şi Eric Mendelsohn), mi-a atras atenţia, la vremea respectivă, prin siguranţa regiei şi buna stăpînire a meşteşugului, prin universul tematic (scurtmetrajele abordau, în diverse registre şi stiluri, însingurarea, cea mai gravă maladie a spiritului contemporan) şi construcţia elaborată (structuri simetrice, cu paralelisme, finaluri închise şi circulare sau climaxuri dublate).
L-am redescoperit pe regizor la începutul lunii februarie 2011, la Festivalul Internaţional de Film de la Göteborg. Acolo, în cadrul unui program special "Romanian New Wave", fusese programat şi Periferic (întîlnit prin festivaluri şi ca Outbound), lungmetrajul de debut al lui Bogdan George Apetri. Filmul avea multe lucruri în comun cu scurtmetrajele sale: protagonistul însingurat (prin forţa împrejurărilor), construcţia complexă, gradaţia tensiunii, regia eficace. Iar acum, după două luni, cînd Periferic intră în sfîrşit pe marile ecrane româneşti, filmul are deja o listă lungă de selecţii şi premii la alte festivaluri importante din întreaga lume (Locarno, Varşovia, Salonic, Viena, Cairo, Mar del Plata, Toronto, Namur, Cottbus, Ciudad de México, Angers, Hong Kong, Rotterdam, "New Directors/New Films" New York, Vilnius etc.).
O zi din viaţa Matildei Lazăr
Bogdan George Apetri şi coscenaristul său, Tudor Voican, ne livrează treptat informaţiile despre protagonistă, mizînd pe participarea noastră. Cum Matilda este în general interiorizată, personajul ei este construit în cea mai mare parte prin intermediul celorlalţi. De exemplu, de abia la jumătatea filmului aflăm, dintr-o replică a lui Paul, motivul pentru care ea a ajuns în penitenciar. Ţelul ei este iniţial incert: vrea să mai petreacă trei ani în închisoare, lăsîndu-şi fiul în grija fratelui, sau să fugă din ţară, singură ori însoţită de Toma? Decizia definitivă este luată, probabil, atunci cînd Matilda realizează că nu poate avea mai multă încredere în Andrei decît în Paul şi că numai ea îşi poate creşte copilul. Cît de pregătită este ea însăşi pentru rolul de mamă, asta aflăm în secvenţa emoţionantă a fumatului din tren...
Transcenderea realismului
Bogdan George Apetri se dovedeşte, încă de la debut, un reprezentant demn de urmărit al Noului Cinema Românesc, iar reuşita sa este cu atît mai remarcabilă cu cît el depăşeşte realismul predominant, profitînd de cunoştinţele dramatice şi tehnice dobîndite la şcoala americană, cărora le adaugă o viziune regizorală originală.
Conceptul de imagine gîndit de regizor împreună cu excelentul operator Marius Panduru se distinge prin cadrele-laitmotiv cu protagonista filmată din spate, în timp ce străbate diverse coridoare, şi prin folosirea inteligentă a luminii, cu diverse tonalităţi pe parcursul filmului, corespunzînd momentelor zilei. Monteurul Eugen Kelemen, debutant în lungmetraj, recurge, în complicitate cu Bogdan George Apetri, la multe tăieturi surprinzătoare, care generează dinamism şi empatie (de pildă, după accidentul de maşină, montajul evidenţiază vertijul Matildei). Astfel, Periferic se îndepărtează hotărît de modelul realismului autohton, caracterizat în general de cadre lungi, care deseori se termină odată cu secvenţa, şi de evitarea prim-planurilor sau a tăieturilor în cadru.
Titlul filmului, păstrat de la scenariul originar semnat de Cristian Mungiu şi Ioana Uricaru (modificat radical ulterior), este în continuare justificat de locaţiile de filmare, de mediile sociale prezentate, dar şi de evoluţia protagonistei, în tentativa ei de evadare. Debut matur, cu ritm şi atmosferă de thriller, Periferic se plasează la graniţa dintre filmul de gen şi filmul de autor şi impune un cineast-artizan foarte înzestrat.