Utopia libertăţii şi a revoluţiei, idealismul schimbării, conflictul evident între generaţii şi culturi (cea europeană şi cea americană), complicata şi rafinata autosondare psihologică a celor trei personaje, balansul între viaţă şi moarte, reiterat ca în operele fictive ale cineaştilor, sunt doar cîteva dintre axele epice ale unui film plin de prospeţime, cu o arhitectonică aproape de perfecţiune, cu tabuuri şi nostalgii învăluite în referinţe filmice perfect încastrate în operă (un montaj care poate fi studiat la fotogramă).
Provocator şi nonconformist Bernardo Bertolucci îşi demonstrează aici forţa de seducţie cinematografică prin discreţie, dragoste faţă de arta a şaptea, prin absenţa oricărei tendinţe ideologizante.
Fiindcă dacă The Dreamers evocă momentele de referinţă ce au zguduit Franţa în mai 1968, cineastul italian sugerează şi imensitatea minciunilor care au stat la baza fie a "revoluţiei culturale", fie a bătăliilor pentru pace orchestrate abil în lume pentru manipularea a zeci de milioane de ignoranţi. În ciuda enormului volum de citate din operele cinematografice, Bertolucci nu crede că filmul influenţează în asemenea măsură spectatorii încît să uite viaţa. De altfel, eroii săi sunt salvaţi de întîmplare şi posibilul lor sfîrşit vine dintr-o acţiune, care mai degrabă face obiectul unui documentar.
Filmul lui Bernardo Bertolucci nu se poate dezvălui dintr-o singură vizionare a spectatorului, mai ales dacă acesta nu are antrenamentul unui cinefil înrăit de cinematecă. Deschizînd cu cea mai recentă producţie Bertolucci Zilele filmului italian, doamna Veronica Lazăr ne invită implicit şi anul viitor, cînd filmul va intra din februarie pe marile ecrane. Ar mai fi de adăugat că The Dreamers, unul dintre cele mai importante filme ale anului 2003, concurează la cel puţin 12 importante premii internaţionale.