Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Stalker / Călăuza

Zona - Călăuza lui Tarkovski


Arhitext Design, mai 2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Zona din Călăuza lui Tarkovski e, probabil, situl industrial dezafectat cel mai celebru din istoria cinematografului. Profunzimea cinematografului tarkovskian îşi găseşte plasarea ideală pe un teren cu clădiri ce par depozite feroviare dezafectate, lângă care, cândva ar fi căzut un meteorit, şi de aceea cu un nivel prea mare de radiaţii. Plasare pentru ceea ce profesorul Tomáš Špidlík defineşte drept una din laturile fundamentale ale regizorului - utopicul:
"[...] utopicii au fost totdeauna numeroşi în Rusia. Ei sunt opusul profeţilor catastrofei. Ei cred în realizarea idealului, profan sau religios, şi în sensul istoriei care duce spre acesta. Dar scurtând vremile, ei dau puţină importanţă generaţiilor precedente. După părerea lor, transformarea lumii trebuie să se înfăptuiască rapid, în istoria prezentă şi nu la sfârşitul ei. Această iluzie o nutresc mai ales intelectualii nemulţumiţi de lumea în care trăiesc. În general incapabil să se reconcilieze cu realitatea prezentă, un intelectual se poate îndrepta cu totul spre un viitor himeric şi să devină un fel de "vagabond", spune Dostoievski.

Stalker-ul lui Tarkovski e un prototip al acestei specii. Cu câtă tensiune îşi pregăteşte fuga! Dar de îndată ce trece de graniţa lumii sale găseşte solitudine, ruine, coridoare misterioase ducând spre spaţii goale. La sfârşit se regăseşte acolo de unde a pornit. Dar călătoria utopică nu l-a îmbogăţit, dimpotrivă: l-a deziluzionat total. [...] apare la sfârşit un copil care moare. Adică nu există viitor cu utopismul. E o mare diferenţă între copilul din Sacrificiul şi cel din Stalker" (dintr-o conferinţă a Părintelui Špidlík, al cărei text a fost reprodus în revista clujeană Echinox; traducerea Maria-Cornelia Oros).

Deziluzia îşi găseşte plasarea ideală printre clădirile monstruoase, fiarele ruginite, construcţiile care par să aneantizeze orice familiaritate şi armonie, să producă o stare de disconfort fizic şi psihic. Călătoria spre inima zonei se face după alte reguli decât cele carteziene, iar personajele speră să găsească aici, printre ruine, ceea ce găsea prâslea în cea mai amărâtă dintre cele 3 cutiuţe oferite de vrăjitoare. Zona din Călăuza e plină de primejdii nevăzute, dar înăuntrul ei se poate ascunde acea comoară pe care deţinuţii pe perioade lungi au găsit-o în interiorul lor. Este peisajul perfect pentru supraîncărcarea cu simboluri - sărăcăcios şi respingător în aparenţă, dar învestit cu valenţe magice/supranaturale, căci de multe ori obiectul pe care omul îl aruncă/abandonează poate conţine comori nevăzute şi nebănuite. Comorile însă nu se lasă descoperite, pentru că cei ce vin să le caute nu sunt în stare să le descopere, iar nu pentru că n-ar exista. Asta pentru că în filmele lui Tarkovski doar credinţa duce la adevăr, nu cunoaşterea carteziană. Divinitatea, ne transmite Tarkovski, nu e inexistentă într-un sit ca Zona, ci poate fi descoperită doar de cei pregătiţi.




 Toate articolele despre Stalker / Călăuza


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Laurenţiu Brătan


Alte articole

 Gânduri pe marginea unui anumit tip de film - Atelier cu Călăuză, Marian Rădulescu
 Cine are nevoie de Zonă? - Stalker / Călăuza, Marian Rădulescu
 Gânduri pe marginea unui anumit tip de film - Stalker (4), Marian Rădulescu
 Călăuza Tarkovski, Marian Rădulescu
 Exacerbarea demenţei - Stalker, Marian Rădulescu
 Toate articolele despre Stalker / Călăuza


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer