iunie 2011
ShortsUp - Scurtmetrajele prind viaţă
Noaptea Lungă a Filmelor Scurte a ajuns la a 3-a ediţie. Cu mai multă maturitate şi un concept clar definit, evenimentul ShortsUP va aduce la Bucureşti cele mai premiate scurtmetraje ale anului 2011.

Majoritatea filmelor vor fi proiectate în premieră absolută în România: câştigătoarele şi nominalizatele la Oscar, Berlin, BAFTA, Veneţia sau Clermont-Ferrand se vor alinia la start sâmbătă, 18 iunie 2011, la 20.00, la Muzeul Naţional de Artă, Palatul Parlamentului.

Rezultă emoţii tari în doze mici: în reprize de maximum 20 de minute, pe ecrane se vor înghesui neliniştea, dragostea, amuzamentul, depresia fără leac, fericirea fără seamăn şi multe alte stări care îi vor ţine pe cinefili atenţi de la 8 seara la 6 dimineaţa. Este singura noapte în care scurtmetrajele lumii au parte de aplauzele care le lipsesc tot anul.

Filmele-vedetă vor fi introduse de actori şi personalităţi, iar experienţa ShortsUP va fi dublată de artele conexe filmului: un concert live cu trupa Cuantune (jazz-funk), care va deschide evenimentul, o serie de proiecţii spectaculoase pe clădire (mapping) semnate Videogram şi Noper, expoziţii de fotografie cu lucrări de Cosmin Bumbuţ, Cristian Crisbăşan, Mihai Barbu şi mulţi alţii.

Biletele pot fi cumpărate de pe www.eventim.ro (30 RON) sau de la intrare (35 RON). Evenimentul are loc în are liber şi indoor, iar locurile sunt pe scaune.

În cadrul ediţiei a treia a evenimentului Noaptea Lungă a Filmelor Scurte organizat de ShortsUP, va fi proiectat câştigătorul la Oscar 2011 pentru scurtmetraj.

E vorba de Zeul iubirii, o poveste de dragoste contemporană, plină de ironie şi umor, filmată alb-negru, "ca în fotografiile de jazz ale anilor '50" (regizorul Luke Matheny). Cu influenţe evidente de la Woody Allen şi Wes Anderson, filmul spune povestea unui cântăreţ, campion la darts, îndrăgostit până peste urechi. Personajul înţelege că toate rugăciunile i s-au îndeplinit atunci când primeşte o cutie cu care poate face pe oricine să se îndrăgostească de el.

Regizorul Luke Matheny, care este totodată şi actorul principal al filmului, mărturisea că povestea e inspirată de propriile sale experienţe de iubire din adolescenţă, care au fost de fapt nişte "exerciţii de deziluzie". Un fragment din film poate fi văzut aici:


O altă producţie remarcabilă din programul evenimentului este Pescuit de noapte (Coreea de Sud, 2011, r. Chan-kyong Park, Chan-wook Park). În adâncul pădurii, prin ceaţă, un bărbat se îndreaptă spre râu. Începe să pescuiască, iar la un moment dat undiţa i se agaţă de o fată misterioasă îmbrăcată în alb. De ce îl strigă "tată"? Filmat în întregime cu un iPhone 4, scurtmetrajul a obţinut Golden Bear la Festivalul de la Berlin, 2011.

PROGRAMUL COMPLET AL EVENIMENTULUI:

20:00 Concert live Cuantune (funk - jazz) / expoziţii de fotografie / proiecţii pe clăldire

21:30 Filme Open UP
Dorinţa 143 / Wish 143 - Marea Britanie, 2009, r. Ian Barnes, 24'
Un tânăr încearcă cu disperare să devină adult până nu e prea târziu. Nominalizat la Oscar 2011, categoria Ficţiune.
Gruffalo The Gruffalo - Marea Britanie/ Germania, 2009, r. Max Lang, Jakob Schuh, 27'
Un şoricel isteţ pleacă la o plimbare prin pădure, dar dă peste o suită de prădători îngrozitori. Animaţie nominalizată la Oscar. 
 
23:00 Filme Winners UP
Cel rătăcit / The Lost Thing - Australia / Marea Britanie, 2010, r. Andrew Ruhemann, Shaun Tan, 15'
Un băiat descoperă o creatură stranie pe plajă şi hotărăşte, în cuda tuturor, să-i găsească o casă. Cel mai bun scurtmetraj animat la Oscar 2011.
Zeul iubirii / God of Love - USA, 2010, r. Luke Matheny, 18'
Un campion la darts, îndrăgostit până peste urechi, află ca toate rugăciunile i s-au îndeplinit atunci când primeşte o cutie misterioasă. Marele câştigător la Oscar, categoria Ficţiune.
 
00:00 Filme Warm UP: Special Guests
Dealuri ca elefanţii - 15'
Scurtmetraj creat la Scoala de Actorie de Film înfiinţată de Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă.
Discovery Channel - 30'
Documentare scurte despre eroi contemporani de lângă noi.
Best Of Creative Monkeys - 30'
MO şi F.O.C.A, roboţii care au luat în stăpânire internetul, au făcut o selecţie specială de episoade pentru Noaptea Lungă a Filmelor Scurte.
 
1:30 Filme Cheer UP
Pescuit de noapte / Paranmanjang - Coreea de Sud, 2011, r. Chan-kyong Park, Chan-wook Park, 30'
Un pescar devine foarte confuz atunci când prinde ceva cu totul neaşteptat. A obţinut Golden Bear la Festivalul de la Berlin.
Cerbul / The Eagleman Stag - Marea Britanie, 2010, r. Michael Please, 9'
O comedie noir, cerebrală, despre obsesia trecerii timpului. Ce se întâmpla în mintea lui Peter? Cel mai bun scurtmetraj animat la BAFTA.
Confesiunea / The Confession - Marea Britanie, 2010, r. Tanel Toom, 26'
O farsă inocentă se transformă într-o tragedie când Sam se pregăteşte de prima sa mărturisire la preot. Ficţiune nominalizată la Oscar.
Madagascar, Jurnal de Călătorie / Madagascar, carnet de voyage - Franţa, 2010, r. Bastien Dubois, 11'
Un tânăr călătoreşte în Madagascar şi observă viaţa pe a patra insulă ca mărime de pe Terra. Animaţie nominalizată la Oscar. 
Duelul / The Crush - Irlanda, 2010, r. Michael Creagh, 15'
Un băieţel de 8 ani e atât de îndrăgostit de profesoara sa, încât îl provoacă la duel pe iubitul acesteia. Cine va scăpa cu viaţă? Nominalizat la Oscar, categoria Ficţiune.

3:00 Filme Keep UP
Na Wewe - Belgia, 2010, r. Ivan Goldschmidt, 19'
În Burundi, razboiul dintre Hutu şi Tutsi se pregăteşte să facă noi victime. Un băieţel, muzică la căşti şi mult noroc. Nominalizat la Oscar, categoria Ficţiune.
Lumea de afară / The external world - Germania/Irlanda 2010, r. David O'Reilly, 15'
Un băiat învaţă să cânte la un instrument muzical. Nominalizat la European Film Awards din partea Festivalului de Film de la Veneţia. 
Acordorul / L'accordeur - Franţa, 2010, r. Olivier Treiner, 13'
Un tânăr talentat pretinde că e orb pentru a intra în intimitatea altora. În scurt timp, devine  martorul unei crime îngrozitoare. Premiul publicului la cel mai prestigios festival de scurtmetraje, Clermont-Ferrand.
Cross / Cross-Country - Ucraina, 2011, r. Maryna Vroda, 15'
La început, este fortat să alerge. Apoi aleargă din proprie iniţiativă. În cele din urma, îl urmăreşte pe altul alergând. Laureat Palme d'Or la Cannes. 
 
4:00 Going UP: 3 filme scurte ale aceluiasi regizor - Adrian Sitaru
Valuri - România, 2007, 17' / Colivia - România, 2010, 17' / Lord - România, 2010, 22'
 
5:00 Filme Wake UP
Întrebare pentru tata / Fragen an meinen Vater - Germania, 2011, r. Konrad Mühe, 11'
Un fiu explorează munca tatălui său după moartea părintelui. Băiatul încearcă astfel să-l cunoască mai bine, dar unele întrebări rămân fără răspuns. Menţiune specială la Festivalul de la Berlin.
Costumul de baie 46 / Badkaje 46 - Belgia, 2010, r. Wannes Destoop, 15'
O fetiţă de 12 ani se simte nesigură, mai puţin atunci cand înoată. Nevoia de un nou costum de baie o transformă în altcineva. A obţinut Premiul Juriului la Festivalul de la Cannes.
Până când râul se va înroşi / Until the river goes red - Marea Britanie, 2010, r. Paul Wright, 28'
Chloe călătoreşte cu părinţii săi în căutarea unui râu mitic. Descoperim însă că în spatele aparenţelor se ascunde un adevăr înfiorător. Marele câştigător la BAFTA.

Pentru mai multe informaţii şi imagini, accesaţi www.shortsup.ro.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus