Filmele prind viaţă la graniţa dintre real şi fantastic, acolo unde convenţiile se destramă şi fiecare poveste e o transformare. Anul acesta programul Noaptea Lungă a Filmelor Scurte traversează în forţă câteva zeci de ţări şi genuri cinematografice diverse pentru a antrena cinefilii într-un exerciţiu colectiv de imaginaţie. Între apus şi răsărit de soare, 2.000 de spectatori vor experimenta ce înseamnă să visezi cu ochii deschişi, în compania celor şase ore de comedii, animaţii, filme de aventură, filme fantastice sau drame intense.
Unul din scurtmetrajele-vedetă ale evenimentului este Curfew (r. Shawn Christensen, SUA, 2012), proaspăt câştigător al premiului Oscar. O dramă emoţionantă despre ziua în care viaţa lui Richie ia o turnură radicală, atunci când e nevoit să aibă grijă de nepoata în vârstă de 9 ani. După ce a smuls din zbor peste 70 de premii internaţionale printre care trofeul Sundance Film, animaţia super-premiată Oh Willy (r. Emma De Swaef, Marc Roels, Belgia/ Franta/ Olanda, 2012) poposeşte la ShortsUP. Câteodată e nevoie de ani de rătăciri ca să-ţi găseşti locul în lume. Willy se întoarce în comunitatea de nudişti în care a crescut pentru a-şi vizita mama bolnavă şi, năpădit de amintiri, decide să se refugieze în pădure.
Câştigătorul marelui premiu la Chicago International Film Festival, scurtmetrajul Întoarcerea (r. Shay Levi, Israel, 2012) ne duce la limita dintre două spaţii culturale total diferite cu o poveste despre apartenenţă şi transformare. Un tânăr revine în oraşul natal din Israel după o călătorie în India şi realizează că nimic nu mai poate fi la fel.
Noaptea Lungă a Filmelor Scurte 2013 are loc la Turbohalle, cel mai mare spaţiu urban fost industrial dedicat evenimentelor culturale neconvenţionale. Proiecţiile vor rula înauntru, în 2 spaţii paralele, dar experienţa ShortsUP se prelungeşte în exterior, pe terasa Turbohalle, unde Electric Brother explorează muzical istoria filmului printr-un Dj set cu vibe-uri disco, eclectice, retro, soul şi r'n'b. Tot afară, sub cerul înstelat, cinefilii vor avea la dispoziţie o zonă de "antrenament ludic" animată de live performance şi jocuri de societate.
La ShortsUP Lounge Zone, povestea unui altfel de Bucureşti prinde viaţă în expoziţia Bucureşti Optimixed, rezultatul intervenţiei spontane a 12 artişti ilustratori peste lucrările fotografului Cristian Vasile. Scenariul e adus la viaţă de peisajele şi personajele care definesc freamătul urban al capitalei şi de tehnica artei remixate (pânză, print şi digital).
Biletele pentru Noaptea Lungă a Filmelor Scurte sunt puse în vânzare prin MyTicket şi Eventim la preţul de 30 de lei sau la eveniment, la preţul de 35 de lei. Mai multe detalii pe www.shortsup.ro.
ShortsUP este un proiect generat de ORICUM în parteneriat cu Feeder.ro care aduce în atenţie cele mai valoroase scurtmetraje din lume. ShortsUP îşi propune, de peste 4 ani, să reinventeze felul în care publicul interacţionează cu filmele de scurtmetraj printr-o platformă de expunere unică, ce îmbină filmul cu alte arte conexe. O selecţie extinsă de filme scurte e disponibilă pe www.shortsup.ro.