ianuarie 2013
ShortsUp - Scurtmetrajele prind viaţă
Hilar, absurd, haz de necaz sau ironie ascuţită. În ultimul weekend de ianuarie 2013, ShortsUP sărbătoreşte umorul de esenţă tare prin două seri consecutive dedicate comediilor scurte şi bune. Dozele mici si energizante de comedie promit să-i scoată pe bucureşteni din apatia de început de an şi să funcţioneze ca cea mai sigură terapie: prin râs.

Weekendul Comediei Scurte are loc pe 26 şi 27 ianuarie 2013 la Cinema Scala şi cuprinde o selecţie de patru ore cu unele dintre cele mai amuzante scurtmetraje ale ultimilor ani, provenite din toate colţurile lumii şi premiate la Palm Springs ShortFest, Chicago International Film Festival, LA ShortFest. Timp de două seri, un cinematograf-simbol al Bucureştiului va fi invadat de atmosfera animată de umor vechi şi nou. Comedia clasică va prinde viaţă ş în afara ecranului de la Scala, înainte şi în pauza dintre filme provocându-i pe devoratorii de umor cu gaguri live şi personaje cult din istoria comicului.

În prima seară a weekendului comediei scurte facem cunoştinţă cu Dik (r. Christopher Stollery, Australia, 2011), scurtmetraj cu umor acid care a câştigat, printre altele, premiul publicului la Palm Springs ShortFest, cel mai mare festival nord-american de film scurt, premiul pentru cea mai bună comedie la Rhode Island International Film Festival şi două premii la Aspen ShortFest. Dik spune povestea unui tată îngrijorat de descoperirea unui detaliu stânjenitor din viaţa băieţelului său de 8 ani. Când iei lucrurile prea în serios, trebuie să ştii unde să te opreşti, mai ales dacă la mijloc e o căsnicie aproape perfectă.


Happy ending şi nu prea (r. Josh Lawson, Australia, 2010) dărâmă mitul iubirii veşnice în care el şi ea trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi, pe fundalul muzicii de vioară. Ce se întâmplă după ce s-a încheiat genericul filmului? Cine acoperă costul zborului pierdut în numele dragostei, cine plăteşte taxiul până acasă şi mai ales... cine cedează la prima ceartă?


Porţia de bizar şi tragicomic vine de la regizorul islandez Tómas Jóhannesson şi scurtmetrajul În Garaj (Islanda, 2011). Oli şi Keli sunt doi fraţi cu pasiuni ciudate şi o spălătorie auto improvizată într-un garaj. În ziua în care maşina de colecţie a unui client războinic e distrusă într-un accident pueril, viaţa lor devine o cursă contratimp cu urmări neaşteptate.

Mai multe detalii despre programul ShortsUP sunt disponibile pe www.shortsup.ro.

Scurtmetrajele vor fi proiectate sâmbăta, 26 ianuarie, respectiv duminică 27 ianuarie 2013 de la ora 20:00. Biletele pot fi cumpărate în avans prin MyTicket sau Eventim, la preţul de 20 de lei pentru o seară sau 35 de lei pentru ambele seri. La biletele sau abonamentele cumpărate în avans, spectatorii îşi pot alege locurile în sală si pot evita aşteptarea la intrare.  Biletele pot fi achiziţionate şi la Scala, înainte de filme, la preţul de 20 de lei pe seară. Detalii despre filme, trailere şi recomandări zilnice de scurtmetraje valoroase găsiţi pe www.shortsup.ro.

###

ShortsUP este un proiect generat de ORICUM în parteneriat cu Feeder.ro care aduce în atenţie cele mai valoroase scurtmetraje din lume. ShortsUP îşi propune, de peste 4 ani, să reinventeze felul în care publicul interacţionează cu filmele de scurtmetraj printr-o platformă de expunere unică, ce îmbină filmul cu alte arte conexe. O selecţie extinsă de filme scurte e disponibilă pe www.shortsup.ro.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus