Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Another Year

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

O altă lecţie de viaţă - Another Year


iulie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Una dintre cele mai importante picturi ale epocii realiste e cea în care Gustave Courbet (în deceniul şase al secolului al XIX-lea) picta două prostituate întinse pe o pajişte pe malul Senei (Jeunes femmes sur les berges de la Seine). Într-o perspectivă umană, una lipsită de tendenţiozitate, una în care e evitată judecata morală şi, prin asta, tocmai obiectul artistic e cel care cîştigă respect din punct de vedere al abordării deontologice. Privirea porneşte de la nivelul celor două femei, de la distanţă. Într-un sens minimal, acela de a face spectatorul să accepte propunerea de pe ecran, orice film e un film realist. Însă în dorinţa asta primară de a-l determina pe spectator să asume povestirea de pe ecran, cinematografia e angajată diferit.
 
În Another Year superioritatea cu care autorul îşi priveşte personajele e revoltătoare. Cu atît mai mult cu cît vorbim despre o superioritate pe care Mike Leigh nu o pune nicio clipă sub semnul întrebării. Patru istorii, cîte una corespunzătoare fiecărui anotimp, despre viaţă la vîrsta a treia, cu bucurii şi necazuri. Doar că bucuriile şi necazurile sînt împărţite: cei care au bucurii, au numai bucurii, iar cei care au necazuri au numai necazuri. Iar personajele din această utimă categorie sînt puse în situaţii atît de jalnice încît e greu să urmăreşti evenimentele prin care trec.
 
Tom şi Gerry sînt cuplul perfect, la şaizeci de ani au tot ce îşi doresc din punct de vedere material, au şi linişte, au şi un fiu model şi vor avea şi o viitoare noră pe măsură. Tom e inginer geolog, a călătorit în toată lumea datorită meseriei sale şi profesionalismului său, Gerry e psiholog la un spital din Londra. Fiul lor, Joe, e avocat. Viaţa lor e model şi prilej de invidie din partea tuturor, e împlinirea cu litere mari. Iar autorul semnalează asta cu toată puterea, cadru cu cadru. Ceilalţi, cei mulţi, sînt nişte biete fiinţe care gravitează în jurul lor pentru a sublinia ce diferenţă există între mizerie şi fericire. Dacă cei mulţi şi-ar fi aşternut patul cu grijă, atunci şi viaţa lor ar fi arătat la fel de roz precum a părinţilor lui Joe. Acesta este mesajul pe care Leigh îl transmite spectatorilor.
 
Mary e colega de serviciu a lui Gerry, e divorţată şi bea. Şi orice încearcă să facă în viaţă - fie să-l seducă pe Joe (şi pe aproape toţi ceilalţi bărbaţi care-i ajung în preajmă, inclusiv pe Ronnie, fratele mai mare al lui Tom, imediat după ce soţia aceluia moare), fie să-şi ia o maşină, fie să menţină prietenia cu Mary - eşuează. Fiecare iniţiativă de-a sa e retezată de autor, în suşotelile şi sub zîmbetele condescendente ale prietenei sale împlinite. Ken e amicul din tinereţe al lui Tom. Şi el bea de stinge şi mănîncă pînă cade lat. Şi o place pe Mary, dar ea nu-l suportă, din motive lesne de înţeles. Nepotul lui Tom, fiul lui Ronnie, e un pierde-vară, agitat şi nerecunoscător, care întîrzie şi la înmormîntarea mamei sale.
 
Grăitoare e şi aranjarea poveştilor în conformitate cu semnificaţiile arhaice ale anotimpurilor: primăvara îi vedem pe soţii perfecţi plantînd legume în grădină, realizăm că relaţia lor e încă vie, precum natura în acest sezon; de cealaltă parte, Mary mimează fericirea. Vara e o petrecere în grădină, vedem plenitudinea căsătoriei lui Tom cu Gerry; Mary începe căderea liberă. Toamna e culesul recoltei şi recolta lui Joe e o logodnică superbă. Iar Mary ajunge în fundul prăpastiei pentru că încearcă să o monteze pe Gerry împotriva viitoarei ei nurori. Iarna e înmormîntarea cumnatei lui Tom, soţia lui Ronnie, e anotimpul în care Mary ajunge la fundul prăpastiei şi e momentul în care cei aleşi pot găsi sprijin în sufletele preafericiţilor din film.
 
Şi mijloacele cinematografice participă cu aplomb la judecata personajelor din film. Aparatul de filmat subliniază şi mai tare carenţele anumitor personaje: cînd Ken mănîncă, e pus în gros plan, să nu cumva să pierdem vreo îmbucătură; cînd Mary e beată, la fel, să nu cumva să nu-i remarcăm sticlirea ochilor.
 
În viaţa de zi cu zi, rareori reuşim să privim dincolo de aparenţe, dincolo de ştampilele prin care catalogăm diverse persoane. Acesta e lucrul prin care arta şi artistul se evidenţiază, prin faptul că depăşesc acest mod reducţionist de înţelegere a lumii. Iar atunci nu mai ţin lecţii de viaţă, nu mai articulează superior şi didactic o serie de idei preconcepute despre realitate şi existenţă. Precum în perspectiva lui Courbet, artistul ar trebui să se apropie de personaje în ceea ce priveşte faptele vieţii lor, însă, în acelaşi timp, ar trebui să păstreze distanţa morală necesară unei redări nepătate a istoriei lor. Pentru că, pînă la urmă, arta trebuie să deschidă drumuri, să vorbească despre lucruri şi fapte, nu să  livreze boluri alimentare. Cînd o face, şi în cinema o face de multe ori, nu trebuie să ne mirăm că exprimarea sa e neplacută.





 Toate articolele despre Another Year


16 comentarii

  • Da, filmul e problematic, dar şi dv. operaţi reducţionist
    Andrei Gorzo [membru], 11.07.2011, 13:31

    Aşa e, în acest film oamenii se împart, clar şi crud, după cum şi-au "aşternut patul", cu cap sau fără, "aşternutul patului" părînd a fi mai mult sau mai puţin sinonim cu împlinirea întru monogamie (heterosexuală). E, într-adevăr, un criteriu suspect - suspect că ar fi, de fapt, o prejudecată reacţionară.

    Dar nici dv. nu păreţi să vă fi pus problema că atitudinea cuplului "perfect" Tom & Gerri faţă de rudele, prietenii şi cunoştinţele mai puţin perfecte, atitudine pe care o găsiţi (cum o găsesc şi eu) dezagreabil de superioară şi de mulţumită de sine în toleranţa ei, ar putea să fi fost construită special de autor astfel încît s-o găsim aşa. La urma urmei, semnele fuduliei burgheze a acestui cuplu sînt scrise la fel de larg pe ecran (toate acele zîmbete şi schimburi de priviri, adesea în prim-plan) ca semnele slăbiciunii celorlalţi.

    Asta nu face ca filmul să fie mai puţin problematic, dar îl face mai puţin simplist decît reiese din analiza dvs., care lasă să se înţeleagă că prezentarea cuplului Tom & Gerri - modelul de împlinire pe care ni-l dă filmul - ar fi complet nonambiguă. Leigh joacă cu cărţile ceva mai bine ascunse de-atît (şi, apropo, filmele lui precedente nu-l recomandă chiar ca pe un fan idealurilor burgheze de "viaţă împlinită").

    • Descrierea nepotului furios al lui Tom
      Andrei Gorzo [membru], 11.07.2011, 16:45

      Descrierea personajului nepotului furios - "un pierde-vară... nerecunoscător" - este un exemplu flagrant de reducţionism DIN PARTEA DV., nu a autorului filmului. "Nerecunoscător"? Asta e judecata DUMNEAVOATRĂ (pripită). Leigh pune în gura personajului o acuzaţie împotriva lui taică-su, cum că acesta ar fi tratat-o prost pe maică-sa în timpul vieţii ei, acuzaţie pe care nimic (în orice caz, nu atitudinea prostrată a tatălui) n-o infirmă. Deci el poate fi doar un "pierde-vară... nerecunoscător", după cum poate să nu fie doar atît. Personajul e construit într-un mod care să ne facă să reserve our judgment.

  • re: another year
    Lucian Maier [membru], 11.07.2011, 19:38

    Mi-am pus această problemă (că intenţia lui Leigh ar fi să lase totul la vedere), însă nu am găsit pe ecran suficiente motive pentru asuma acesta poziţie faţă de film. Nu am descoperit pe ecran momente în care autorul filmului să îşi discute superioritatea poziţiei, condescendeţa pe care o are faţă de personaje. Evident, dacă e să acceptăm că autorul lasă la vedere toată acea perfecţiune pentru a trezi spiritul critic al spectatorului, atunci tocmai în această atitudine am găsi critica autorului faţă de întreaga poleială burgheză.

    Într-o primă instanţă, Leigh se aseamănă unui scriitor realist, care e stăpîn pe lumea pe care o înfăţişează, care dispune de destinul personajelor sale. Odată ce povesteşte la persoana a treia, autorul de roman realist ştie deja cum se va termina povestea. Dostoievski, şi atunci cînd moralizează, în Crimă şi pedeapsă, o face prin intermediul unor istorii care au nu numai contur, ci şi conţinut. E stăpîn pe vieţile personajelor însă nu le abuzează, ci le dă voie să îşi parcurgă drumul, încît reacţiile lor devin credibile. Lucrurile nu stau la fel în filmul pe care-l discutăm. Pe ecran vedem numai momente din viaţa personajelor, puţine momente. Nu vedem o istorie legată, din punctul A pînă în punctul B, ci o selecţie reprezentativă. Ori fiecare moment e ales pentru a marca şi mai tare ideea tipărită pe fruntea fiecărui personaj. Dacă la început scrie 'om' pe un personaj, la final îl vom vedea şi mai 'Om'. Dacă scrie 'loser', îl vom vedea şi mai 'Loser'.

    Autorul nu îmi dă voie să mă îndoiesc de omenia lui Gerri, de exemplu. De fiecare dată autorul caută complicitatea spectatorului (zîmbetul) în mutrele pe care Gerri le face împreună cu viitoarea noră sau în semnele prin care, împreună cu soţul său, dezaprobă cutare sau cutare gest al vreunui personaj. Oricum, nu căutarea aceasta e esenţială, esenţial e faptul că Gerri e cea pune întotdeauna punctul pe i, un punct moral care devine învăţătură transmisă de film: în discuţia pe care o are cu Mary, la final, în povestea de la început, cu doamna care are nevoie de consiliere psihologică, în echilibrul de care dă dovadă la înmormîntarea cumnatei sale, etc. Ori această punere la punct e posibilă fiindcă celelalte personaje (în afara celor din familia ei) sint contruite in asa fel incit n-au un minim simţ al ridicolului. Oare e posibil să dai cu maşina în borduri, să bei pînă te împleticeşti, să faci avansuri oricui şi să nu înveţi nimic din toate astea? O fi posibil, însă o poveste care îmi prezintă didactic toată treaba asta, într-o ecuaţie deterministă dusă la extrem (de parcă în viaţă totul e numai faptă şi răsplată, cu o polarizare lipsită de echivoc) şi redusă la cîteva momente cu semnificaţii convenţionale, nu mă încurajează să îmbrăţişez această posibilitate.

    Tom şi Gerri sînt singurele personaje care au portiţe de scăpare în film. Superioritatea privirii lor e calmată prin felul în care se comportă la moartea cumnatei lor, sau în acceptarea finală a lui Mary (chiar dacă e o acceptare formală); dincolo de asta, pas cu pas, reacţiile lor sînt motivate, iar modul în care soluţionează fiecare situaţie e unul politicos, civilizat (astfel că devin un model).

    Apropo de mesajul dumneavoastră secund: felul în care Carl e introdus în poveste, ca întîrziat la înmormîntarea mamei sale, îl indică drept vinovat! Orice spune sau face nu mai poate avea greutate! El e deja vinovat: nu a fost în stare nici măcar să ajungă la timp! E revoltat de faptul că au decis alţii cînd începe şi cum se derulează înmormîntarea mamei sale?... Era o responsabilitate a sa (socială şi morală, faţă de părinte), să organizeze înmormîntarea şi să fie acolo. Nu a făcut nimic în sensul ăsta, nu a fost acolo, şi tot el e revoltat? Plus că e motociclist, haine de piele, rock. E un clişeu imens.


    • RE: re: another year
      Andrei Gorzo [membru], 11.07.2011, 20:40

      Carl o fi un clişeu, dar e un clişeu de youth-in-pain, de desperado-youth, or asta nu reiese din descrierea dvs. ("pierde-vară... nerecunoscător... întîrzie şi la înmormîntarea mamei sale"). Din descrierea dvs. se poate înţelege că întîrzie din neglijenţă sau din nesimţire, or, toată construcţia personajului indică opusul, şi anume că he feels a lot. Prin urmare, nu văd de ce întîrzierea ar anula posibila legitimitate a misterioasei lui obide. După ce criteriu - altul decît unul extrem de conservator, gen dacă-e-în-stare-să-încalce-tradiţia-eticheta-socială-atunci-nu-mai-contează-ce-spune - este el descalificat? Nimic din film nu ne invită să folosim un asemenea criteriu - o fi schema sa morală una reacţionară, dar nici chiar aşa.

      Nu e atît de sigur că "de fiecare dată, autorul caută complicitatea spectatorului (zîmbetul) în mutrele pe care Gerri le face împreună cu viitoarea noră sau în semnele prin care, împreună cu soţul său, dezaprobă cutare sau cutare gest al vreunui personaj". Mutrişoarele alea de desen animat pe care le face nora - care e o "simpatică" din aia compulsivă, destul de afectată în "naturaleţea" ei - contrastează destul de incomod cu starea vizibil-disperată în care se află Mary. Chiar credeţi că Leigh e insensibil la asemenea tensiuni şi nuanţe?

      După cum nu e chiar adevărat că Gerri pune "punctul pe i, un punct moral care devine învăţătură transmisă de film", în discuţia de la început cu pacienta jucată de Imelda Staunton. Dimpotrivă, e cam depăşită de misterioasa nefericire a pacientei - singurul punct pe care reuşeşte să-l pună apăsat e oftatul de aoleo-cum-sunt-unii-oameni-bine-c-a-plecat pe care-l scoate după ce închide uşa după ea.

  • re: Re: another year
    Lucian Maier [membru], 11.07.2011, 23:29

    Nu pot să vă dau dreptate. Carl nu e un clişeu de rebel. Nu aţi găsit această afirmaţie în relatarea mea despre film fiindcă eu nu cred în ea. (ca paranteză: Într-o cronică rareori ai ocazia să expui toate premisele care te duc la anumite concluzii. Uneori te mulţumeşti cu concluziile, pe care încerci să le ancorezi cît mai coerent de ceea ce se petrece pe ecran. De aceea multe cronici sînt descoperite, prin urmare invită la discuţii. Dacă am aşterne toate raţionamentele prin care ne formăm opiniile asupra unor filme, am depăşi dimensiunile unei cronici standard de presă, am ajunge la eseuri. Eu cred că eseul e un mod sănătos de a discuta un film, însă nu ştiu dacă e întotdeauna modul cel mai economic – în raportul cu timpul cititorului. Cert e că discuţiile acestea suplinesc, sau sper să suplinească, lipsa unor termeni medii din argumentaţia mea actuală.)

    Revenind la Carl. El poate fi în viaţa de zi cu zi un rebel (un reprezentant al contraculturii, unul care luptă împotriva îngustimii normelor sociale existente, împotriva făţărniciei sociale). Însă viaţa aceea lipseşte de pe ecran. În discursul lui Leigh, el e cel mult un rebel condamnat (cu mult sarcasm). De ce? Fiindcă nu are dreptate! Pus faţă în faţă cu sistemul căruia poate că i se opune în afara secvenţelor de pe ecran, el nu are dreptate. Fiindcă a întîrziat, fiindcă nu s-a interesat de cele necesare înmormîntării mamei sale. Ori bunul simţ (al societăţii reprezentate pe ecran) şi morala comunităţii în genere condamnă lucrurile acestea. Iar filmul urmăreşte aceste realităţi (ale bunului simţ şi ale moralei admise de comunitate). Rebel cu acte în regulă Wyatt din Easy Rider. Măcar pentru faptul că îl înţelegem şi putem privi drept întemeiate acţiunile sale, chiar dacă nu sîntem de acord cu ele. Context în care răspunsul pe care i-l dă societatea e condamnabil.

    Aici, însă, Carl e pus într-un spaţiu în care e ridicol. Reacţiile sale apar pe ecran doar ca să îi dea lui Tom prilejul să repună morala în drepturi, doar ca să îi dea ocazia lui Gerri să îşi arate abilitatea de a linişti lucrurile, doar pentru a institui civilizaţia (în sensul ei burghez, în conformitate cu aşteptările sistemului). Chiar dacă tatăl său a fost un nemernic în relaţie cu mama sa, nu avem nicio confirmare a acestei posibile realităţi. Iar dezinteresul autorului faţă de personaj (şi interesul său faţă de comunitate) e vizibil în faptul că urmăreşte plecarea lui Ronnie la fratele său şi, în timpul confruntării din casa lui Ronnie, insistă să le arate speriate şi puse pe fugă pe cele două-trei femei venite la mica pomană. Această aşezare a personajului în poveste îl face să pară un pierde-vară, o pretenţie de rebel numai bun de dus la re-educare.

    Încă un aspect: singurele personaje care sînt urmărite (la fel de schematic) în diversitatea vieţii sînt Tom şi Gerri. Sînt singurele personaje pe care le vedem şi la muncă. E încă o certificare pe care autorul o dă vieţii acestora. Şi chiar dacă Gerri e bucuroasă că a scapat de domna respectivă, ea nu a fugit de normele meseriei sale, nu şi-a abandonat pacienta. Dimpotrivă, o aşteaptă săptămîna următoare dacă va voi să revină. Oftatul de la finalul discuţiei cu această doamnă poate că marchează bucuria că a scăpat de o partidă grea – nu atît fiindcă ea nu ar fi capabilă să îi facă faţă, ci fiindcă femeia nu se deschide cu adevărat, nu acceptă normele jocului. Dar, la fel de bine, în acel oftat e şi dojana celui-care-a-găsit-calea în faţa unui alt ratat.

    Cuminţenia şi viziunea pro-sistem a lui Leigh sint vizibile şi în alcătuirea filmului. Anotimpurile, relaţia de semnificare existentă între fiecare anotimp şi faptele prezentate pe ecran în dreptul acelui anotimp, toate acestea sînt lipsite de subtilitate şi subliniază sensurile eliberate de poveste.


  • un alt an VS o altă viaţă
    ninat [membru], 27.07.2011, 16:59

    O ALTĂ VIAŢĂ este ceea ce spune Janet că i-ar trebui, “a different life” cere femeia cu chipul căreia începe Another year. Un film a cărui primă şi ultimă fotogramă este chipul disperării în două variante, Janet&Mary. Între aceste fotograme devastatoare se derulează secvenţe cu Tom&Gerri, personaje care, ca şi în celebrul desen animat, înseamnă ceva doar ÎMPREUNĂ. Despre acest mult rîvnit ÎMPREUNĂ este vorba în filmul lui Leigh, care aruncă în joc cîteva personaje aflate în diferite faze ale drumului spre celălalt. Janet a ajuns într-o fază în care nu poate dormi decît cu somnifere şi spectatorul se întîlneşte cu ea doar în două scurte scene, scene care fac însă cît un film întreg. Iar filmul despre cum a ajuns Janet ca ÎNCĂ UN AN să-i provoace insomnii/s-o sperie de moarte şi să vadă salvarea doar într_o altă viaţă, reconstituirea acestui film este lăsat de Mike Leigh pe seama spectatorului. Leigh a mizat pe forţa Imeldei Staunton de a-i construi Janetei un portret care să rămînă suspendat în memoria spectatorului şi care să-i deschidă DRUMUL spre înţelegerea lucrurilor şi faptelor din restul poveştii şi din viaţa noastră cea de toate zilele (că tot s-a amintit p-aicea de drumurile pe care ne poartă arta adevărată). Ei da, aşa mergi mai departe, aşa parcurgi episoadele care reconstituie încă un an din viaţa unui cuplu, cu respiraţia de animal hăituit a Janetei în urechi şi cu chipul ei scurs în gura încleştată, chip de care nu te poţi despărţi pînă la sfîrşitul filmului şi mult după. Cu Janet pe urmele privirii noastre, Leigh ne duce la întîlnirea cu toate celelalte personaje, şi, în condiţiile astea, este imposibil să priveşti pe cineva cu superioritate. S-o priveşti cu superioritate pe ameţita/rătăcita/ofilita/păcălita/părăsita/nefericita Mary!? (fascinantă Lesley Manville, eu i-am dat deja oscarul şi toate premiile din lume, ca si Imeldei Staunton) – s/o priveşti cu superioritate doar pt că este mereu în căutarea unui bărbat cu care să facă ceea ce admiră ea la tom&gerri: “îmi place cum tu şi tom faceţi totul ÎMPREUNĂ”, îi tot spune mary lui gerri, chiar şi atunci cînd tace, mai ales cînd tace. Janet nu este deloc o ameţită, este femeie cu capul pe umeri, are casă, bărbat şi copii, pare capabilă a-şi fi aşternut cu al dracului de mare grijă patul, şi cu toate astea este la fel de pierdută ca şi Mary. Înseamnă că teoria asta – cu superioritatea revoltătoare cu care Leigh îşi priveşte personajele şi cu mesajul că trebuie să ne aşternem cu grijă patul, dacă vrem o viaţă roz, ca a lui tom şi gerri –, teoria asta este o prostie, pur şi simplu. Personajele lui Leigh sunt toate autentice, cînd rătăcim prin londra, bucureşti, sf. gheoghe sau aiurea şi ne aruncăm privirea peste vreun gard, putem zări cîte un tom&gerri care se bucură ÎMPREUNĂ de grădina lor, de banalitatea vieţii lor, o banalitate salvată de acest ÎMPREUNĂ; cîte o janet sau o mary, cîte un carl sau un ronnie există prin mai toate familiile/grupurile de prieteni, toţi rătăciţii ăştia în spaţiu pot purta chiar numele noastre. Filmul lui Leigh nu trage de urechi pe nimeni, cel mult ne propune un test : dacă vrei să recunoşti cam pe unde te afli în căutare drumului către celălalt, ce faci în momentul ăsta? ce faci? ai cu cine să te bucuri de ÎNCĂ UN AN sau eşti speriat de moarte şi strigi că vrei O ALTĂ VIAŢĂ!!!???


    • RE: un alt an VS o altă viaţă
      Andrei Gorzo [membru], 27.07.2011, 18:08

      Îmi cer scuze că citez din propria-mi cronică, dar:

      "La urma urmei, criteriul esenţial de departajare între vieţile frumos trăite ale lui Tom & Gerri şi vieţile prost trăite ale prietenilor lor pare a fi împlinirea întru monogamie heterosexuală - un criteriu a cărui centralitate a fost vehement contestată în revoluţionarii ani ('60) ai tinereţii eroilor (şi ai tinereţii lui Leigh)."

      Divizînd lumea între oameni împliniţi întru monogamie heterosexuală (Tom & Gerri) şi oameni care, DIN CAUZĂ CĂ că nu s-au împlinit întru monogamie herosexuală, abia se ţin pe picioare (căci starea tuturor personajelor nefericite ale filmului, de la Janet la Ronnie, trecînd prin Mary şi Ken, pare să li se tragă de la eşecul în viaţa de cuplu sau de la neputinta de a-şi găsi un partener), filmul e suspect (mai mult decît suspect, ar spune dl Maier) de reacţionarism. Cuplul heterosexual monogam nu e THE ONLY WAY, aşa cum poate să reiasă din acest film.

      • RE: RE: un alt an VS o altă viaţă
        ninat [membru], 27.07.2011, 21:18

        Este adevărat, Leigh poate fi pocnit cu acuzatia de reacţionarism, da unde/cine zice în filmul ăsta că THE ONLY WAY este cuplul heterosexual monogam!? Dacă alături de tom&gerri ar fi existat şi un cuplu homosexual, atunci ce ar fi ieşit din filmul ăsta? nu ne aşezam noi în bănci, alături de dl Maier, şi am fi spus în cor : uite ce a făcut Leigh din spectatori, nişte şcoleri cărora li se serveşte o mîndreţe de lecţie de viaţă politically correct :)

        Ce să zic, astea sunt personajele cu care Leigh a pornit la drum în acest film, nu mă interesează identitatea lor sexuală, ci doar dacă sunt autentice, şi sunt, sunt al naibii de adevărate. Eu m-am apropiat în deplină libertate de personajele astea, am reţinut doar forţa lor de a ne convinge că ÎNCĂ UN AN nu doar te îmbătrîneşte, dar te şi înnebuneşte, atunci cînd îi faci faţă de unul singur. Iar amaaarnic de singur poţi fi şi în ditamai cuplu heterosexual (vezi Janet), aşa că THE ONLY WAY la care ne trimite filmul lui Leigh pare a fi doar acest mult rîvnit ÎMPREUNĂ, un împreună pe care fiecare are libertatea de a-l descoperi/trăi cu cine vrea şi cu cine poate. Leigh a vrut să-l descoperim intr-un cuplu heteromonogam, unde-i crima? :)


        • RE: RE: RE: un alt an VS o altă viaţă
          Andrei Gorzo [membru], 28.07.2011, 14:43

          V-aţi agăţat de partea cu homo-hetero, or, chestionabilă e însăşi ideea mare că oricine nu reuşeşte (sau refuză) să întemeieze un cuplu monogam armonios (homo, hetero - numai cuplu să fie), ca Tom & Gerri, va ajunge la fel de varză ca Mary, Ken, Janet sau Ronnie. Ceea ce constituie o morală foarte conformistă - cuplul-monogam-ca-unic-aranjament-valabil, viaţa-nu-poate-fi-decît tristă-dacă-n-o trăieşti-împreună-cu-cineva ş.a.m.d.-, morală pe care dvs. păreţi s-o acceptaţi ca pe ceva firesc, ca pe-o lege a naturii, în timp ce dl. Maier o chestionează. Şi are dreptate s-o facă, pentru că e o prejudecată. Există aranjamente alternative (de la singurătate pînă la comuna-de-tip-hippie-bazată-pe-amorul-liber, trecînd prin menajul-în-trei-sau-cîte-cîţi-vrei) care (indiferent ce zic religia, morala convenţională şi toate instituţiile ce susţin mitul cum că cuplul-şi-doar-cuplul) nu-i aduc neapărat pe adepţii lor la stadiul de epave. Domnului Maier i se pare că, prin felul în care e organizată lumea în acest "Another Year" (pe de-o parte Tom şi Gerri, pe de altă parte epavele, şi zero alternative), filmul susţine morala conformistă (găsiţi-vă pe cineva cu care să vă faceţi un cuib frumos, că altminteri va fi vai şi amar de voi), la fel ca 1001 de filme de la Hollywood (că şi acolo e la fel; cine n-are familie sau "jumătate" e zero); or, un artist cu pretenţiile lui Mike Leigh ar fi dator să chestioneze această morală.

          • RE: RE: RE: RE: un alt an VS o altă viaţă
            Andrei Gorzo [membru], 28.07.2011, 14:59

            Da, Janet e într-un cuplu, iar Ronnie a fost şi el într-unul, dar sînt indicii că e vorba în ambele cazuri de cupluri eşuate. În orice caz, problema tot aia e: împlinirea întru monogamie. La nivelul ăsta se departajează (ferm) succesul şi ratarea în acest film, cu Tom & Gerri ca unic model de succes, consolidat pînă la final de fiul lor plus logodnica acestuia.

            • RE: RE: RE: RE: RE: un alt an VS o altă viaţă
              ninat [membru], 28.07.2011, 18:49

              Bine, da ar trebui să fiu tîmpita tîrgului, cel puţin a tîrgului deschis de liternet, dacă motivul pt care mi-a plăcut filmul lui Leigh ar fi că susţine morala cuplului-monogam-ca-unic-aranjament-valabil, caz în care am o consolare, că în tîmpenia mea aş face totuşi un cuplu cu Leigh :))

              Problema mea e că eu cred că Leigh chiar a chestionat această morală şi tocmai asta mi-a plăcut teribil, fineţea cu care a pus sub semnul întrebării morala cu pricina. Ia să vedem : din cele şase personaje, patru au trecut prin experienţa cuibului/cuplului monogam (Mary a fost şi ea într-un cuplu oficializat, vorbeşte de costisitorul ei divorţ), din trei s-a ales praful (janet, Ronnie , Mary), doar unul a rămas întreg (tom&gerri). Şi, atunci, cîte parale mai face morala cuplului-monogam-ca-unic-aranjament-valabil!? Păi cît de valabil mai este el, dacă Mary, Janet şi Ronnie sunt varză? Am eu dreptul să mă întreb (zgîndărită de Leigh, se înţelege) : cuibul ăla în care au zăcut cei trei nenorociţi, iar unii încă îi mai sunt prizonieri (janet), cuibul ăla nu se transformă el de cele mai multe ori într-o ocultă maşină de zdrenţuit? Doar unul din patru cupluri a reuşit să facă din cuibul lor o grădină (asta e sensul grădinii, cred eu), vi se pare că, prin felul ăsta de a organiza lumea, filmul lui Leigh apără morala cuplului monogam sau o pune sub semnul întrebării? Nu, nu e vorba DOAR de cazuri de cupluri eşuate. Revedeţi cum răspunde Janet la întrebarea ce altceva , în afară de somn, crede că i-ar îmbunătăţi viaţa, cînd ea spune că O ALTĂ VIAŢĂ, ce credeţi, se mai gîndeşte la o altă viaţă în care să fie loc de soţ şi copii? (vedeţi cum expediază scrîşnit răspunsurile despre soţ şi copii). Cum am spus, eu cred că filmul lui Leigh este despre acest mult rîvnit ÎMPREUNĂ, despre care mulţi dintre noi, dacă nu cumva toţi, ajungem mai devreme sau mai tîrziu (mai ales cînd semnele îmbătrînirii devin vizibile şi spaima cărnii ne pătrunde în oase) să credem că ne ajută în confruntarea cu încă un an. Că experienţa lui împreună poate fi trăită în infinite feluri, asta o ştiu şi eu iar Leigh o ştie mai bine ca noi toţi. Cum nici un film nu poate epuiza o temă (noi avem regizori care vor să spună totul despre teme grele, metafizice de-a dreptul, şi lasă în urmă un mare nimic), Leigh desprinde o fărîmă de viaţă, chiar aşa, o fărîmă, şi o rostogoleşte către noi. De-asta la noi întrebările filmului ajung fără zgomot, se poate întîmpla să nu le auzim sau să facem pe surzii. Sigur, morala asta cu rădăcini adînci putea fi chestionată şi în alţi termeni, radicali, dar NU asta e stilul lui Leigh. Felul cum Another year ne-a pus în braţe întrebările e în acord perfect cu stilul lui Leigh, un stil marcat de obsesia autenticităţii personajelor. Autenticitatea asta m-a sedus, poate ar merita să scriu o cronică chiar despre asta, despre firescul cu care personajele pot purta numele noastre. Eu mă identific în Carl , scena întîrzierii lui la ridicolul şi aproape inexistentul ritual al înmormîntării (ritualul ăsta e ridicol, nu Carl) face şi ea cît un film, al cărui scenariu l-am rescris în mintea mea cap-coada, sau poate totul exista deja în biografia mea. În fine, cine mă cunoaşte cred că a rîs,cînd a citit că eu accept ca pe o lege a naturii!!!! morala cuplului-monogam-ca-unic-aranjament-valabil ...

              Ps. Logdnica fiului ar merita analiză aparte, nu am timp acum, reţin doar că femeia rîde mult şi aiurea, e incoloră şi inodoră, pt tom şi gerri însă e minunată, asta ar fi de analizat, e bine că fiul are o logodnică şi totul e minunat.


  • re: un alt an VS o altă viaţă
    Lucian Maier [membru], 29.07.2011, 09:37

    Spuneţi că:
    „Doar unul din patru cupluri a reuşit să facă din cuibul lor o grădină (asta e sensul grădinii, cred eu), vi se pare că, prin felul ăsta de a organiza lumea, filmul lui Leigh apără morala cuplului monogam sau o pune sub semnul întrebării?”

    O apără, fiindcă urmăreşte istoria acelui cuplu care reuşeşte să realizeze, prin termenul magic „împreună”, ceea ce dumneavoastră numiţi „grădină” (Eden?). Într-adevăr, de multe ori într-un cuplu se întîmplă lucruri îndoielnice, reprobabile, lucruri pe care nu ţi-ai dori să le trăieşti atunci cînd le priveşti din afară, însă aici toate astea - nenorocirea lui Janet sau Mary – au un răspuns: nu au avut inteligenţa, potriveala sufletească şi socială vizibilă la Tom şi Gerri. Faptul că Mary nu e în stare să conducă maşina, nu e în stare să-şi stăpînească aplecarea spre alcool, lucrurile acestea vi se par exemple despre faptul că nu trebuie căutată viaţa de cuplu? Şi Tom şi Gerri beau alcool – vinuri alese – însă totul cu măsură. Ei au găsit măsura aia care, pînă la urmă, v-a sedus şi vă face să discutaţi filmul în termeni magico-religioşi (împreună, grădină).

    Personajele nu sînt autentice. Dacă ele au un corespondent în viaţă nu înseamnă că sînt autentice. Filmul nu evoluează după criteriile vieţii şi nu este viaţă. Cel mult am putea spune că în film autenticitatea se construieşte similar construirii identităţii în viaţă – prin acumularea de detalii în dreptul unei persoane-personaj. Ori personajele din filmul acesta (în afara lui T&G) nu au o viaţă, fiindcă nu vedem detaliile vieţii lor. Le putem construi noi, dar le putem construi numai din perspectiva rezoluţiei pe care le-o dă autorul filmului şi numai în relaţie cu împlinirea celor doi soţi. Fiindcă filmul nu oferă alternative - totul gravitează în jurul lui T&G: ei organizează înmormîntarea, ei primesc oaspeţi, ei pun masa, lor vor ceilalţi să le fie în graţii (in afara lui Carl, desigur, despre care am discutat cu domnul Gorzo mai sus), ei împart bucuriile şi iertarea, Mary se dă cu adevărat de ceasul morţii cînd e respinsă de Gerri, şi aşa mai departe.

    Viitoarea noră nu rîde aiurea, e un exemplu de spiritualitate socială. În film ea clipeşte cu subînţeles, gesticulează larg, devine nostimă prin asta – cel puţin aşa o vede Leigh. Dacă nu o vedea astfel, mi-e teamă că o pedepsea şi pe ea. Şi ar fi dat cu maşina în borduri, ar fi fost părăsită de iubit...


    • RE: re: un alt an VS o altă viaţă
      Andrei Gorzo [membru], 29.07.2011, 12:00

      "Viitoarea noră nu rîde aiurea, e un exemplu de spiritualitate socială. În film ea clipeşte cu subînţeles, gesticulează larg, devine nostimă prin asta – cel puţin aşa o vede Leigh. Dacă nu o vedea astfel, mi-e teamă că o pedepsea şi pe ea. Şi ar fi dat cu maşina în borduri, ar fi fost părăsită de iubit..."

      Ei, aici iarăşi mă îndepărtez de dvs. - şi mă apropii de dna ninat, care a scris: "Logdnica fiului ar merita analiză aparte, nu am timp acum, reţin doar că femeia rîde mult şi aiurea, e incoloră şi inodoră, pt tom şi gerri însă e minunată, asta ar fi de analizat, e bine că fiul are o logodnică şi totul e minunat".

      La rîndul meu, scrisesem (în dialogul cu dvs.): "Mutrişoarele alea de desen animat pe care le face nora - care e o "simpatică" din aia compulsivă, destul de afectată în "naturaleţea" ei - contrastează destul de incomod cu starea vizibil-disperată în care se află Mary. Chiar credeţi că Leigh e insensibil la asemenea tensiuni şi nuanţe?"

      Indiferent ce-a vrut Leigh, eu cred că (datorită - pur şi simplu - iubirii lui de teatru, datorită înclinaţiei de a lungi şi complica interacţiunile dintre actori - încă o dată, de dragul teatrului -, de a-i încuraja pe aceştia să tot încarce, să tot adauge), filmul i-a ieşit mai interesant decît vi se pare dvs. Printre altele, e deja clar că are o valoare de test Rorschach - e greu să vorbeşti despre el (în presă, pe forumuri, pe această pagină de Liternet) fără să vorbeşti despre tine: "e cel mai luminos film al lui Leigh" (a spus cineva); ba e "cel mai trist" (a spus altcineva); Tom & Gerri & fiul lor şi viitoarea lor noră sînt minunaţi; ba sînt detestabili, iar filmul e odios în schematismul lui conservator, ranforsator de prejudecăţi; ba filmul nu e conservator, ci mizantropic - ne invită să-i detestăm toate personajele; ba ne invită să le privim pe toate cu înţelegere & înţelepciune. Aceste poziţionări vorbesc în primul rînd despre cei care le adoptă. Cît despre film, ele sugerează că acesta, aşa schematic cum este, are totuşi o anumită ambiguitate - care, repet, s-ar putea să-i vină din apetenţa de om-de-teatru a lui Leigh pentru interacţiuni actoriceşti tensionate, dincolo de didacticismul şi de eventualele lui prejudecăţi.

      Asta nu înseamnă că împărtăşesc admiraţia doamnei ninat pentru arta construcţiei personajelor din acest film. Mary şi Ken au cîte o singură trăsătură pe care o manifestă copios la fiecare apariţie - şi pe care actorii o decorează cu zeci de înflorituri. Nu sînt atît de convins nici de beneficiile libertăţii acordate de Leigh lui Lesley Manville. Densitatea de ticuri pe centimetru pătrat de peliculă înregistrat cu ea e MARE. Îmi aminteşte de o butadă atribuită (de "New York Times") lui Heath Ledger, care, după ce-a pierdut Oscarul (fusese nominalizat pentru "Brokeback Mountain") în favoarea lui Philip Seymour Hoffman (nominalizat pentru "Capote"), ar fi zis: "Credeam că prin premiul ăsta se răsplăteşte cea mai bună actorie, nu CEA MAI MULTĂ actorie". Nu-i de mirare că actorii îl iubesc atîta pe Leigh: lungul exerciţiu de improvizaţie al lui Manning cu David Bradley, pe tema "două-biete-epave-aduse-proră-lîngă-proră-de-valuri-şi-vînturi", e un fel de paradis al actorului de teatru, dar, cu zecile lui de pauze şi ezitări şi replici monosilabice şi priviri-ce-se-întîlnesc-o-secundă-şi-apoi-se-despart-nervoase, el iese în evidenţă CA EXERCIŢIU. Cum spuneam, concepţia lui Leigh despre realism este una foarte histrionică.

      • RE: RE: re: un alt an VS o altă viaţă
        Andrei Gorzo [membru], 29.07.2011, 12:05

        În loc de "Manning", a se citi "Manville".

        • RE: RE: RE: re: un alt an VS o altă viaţă
          ninat [membru], 29.07.2011, 15:35

          Domnilor, aşa cum janet&mary fac faţă cu greu la încă un an, încă un critic în dialogul ăsta e prea mult pt forţele mele  Totuşi, ultimul dvs comentariu, dle Gorzo, îmi e de mare ajutor, mă gîndesc, poate şi în cazul meu de vină e tot teatrul, vreau să spun că teatrul e prezent în viaţa mea mai mult decît filmul şi poate tot iubirea pt teatru mă face să văd filmul lui Leigh mai intresant decît îl vede dl Maier sau decît îl vedeţi dvs.

          Recunosc, unele din argumentele mele sună cam patetic, poate că am reacţionat la cald, imediat după ce am văzut filmul, dar, dincolo de diferenţele noastre de opinii, rămîne realitatea de care vorbeşte Andrei Gorzo : nu ne-am fi certat noi cu atîta graţie p/acilea, dacă filmul nu ar avea substanţă.

          Deşi azi nu prea am energie pt un dialog în contradictoriu, ceva trebe să-i zic dlui Maier : aproape m-aţi făcut knockout cu “Ei au găsit măsura aia care, pînă la urmă, v-a sedus şi vă face să discutaţi filmul în termeni magico-religioşi (împreună, grădină).”
          OMG! Chiar nu mi-am dat seama că folosind aceşti termeni, împreună şi grădină, calc în străchinile exclusive ale religiei, cu care sunt în relaţii catastrofale, ioi, credeţi-mă, şi catastrofale e puţin zis, te pomeneşti că fără să-mi dau seama am intrat în cine ştie ce biserică  Dragă dle Maier, nu am ce face, nu pot evita termenii ăştia, grădina e acolo, mare şi lată, în filmul lui Leigh şi în viaţa lui tom şi gerri, şi tot acolo nişte personaje fie se uită tînjind la cum T&G fac diverse nimicuri împreună, fie mă lovesc în stomac cu privirea lor disperată că nu mai pot înfrunta de unii singuri încă un an şi încă un an. Vă rog să îmi citaţi unde zic eu că mă delar sedusă de MĂSURA găsită de tom şi gerri! Dimpotrivă, viaţa lor măsurată mi se pare îngrozitor de plicticoasă. Dar irecuperabil&iremediabil m/a sedus ceva, m/a sedus arta lui Leigh de a ne smulge simpatia pt cele mai nenorocite dintre personaje, janet/mary/carl, personajele astea te urmăresc, nu tom şi gerri, cu grădina lor cu tot. Îmi mai veniţi şi cu edenul lui peşte prăjit, de parcă grădină şi împreună au toate sensurile bătute în cuie pe crucea lui Iisus. Dacă toate personajele gravitează, cum spuneţi, în jurul lui T&G, era firesc să mă întreb de ce a ţinut Leigh ca fericitul cuplu să aibă musai şi o grădină, că ne putea vorbi de fericirea lor şi într-un apartament cu ghiveci la fereastră. Dar există două grădini în film, cea ţinută în viaţă de tom&gerri (adicătălea, ca şi grădina, căsnicia lor este în viaţă pt că se îngrijesc de ea ÎMPREUNĂ ...) şi grădina lăsată în paragină de Mary, care recunoaşte că nu e în stare de una singură s-o îngrijească şi visează la un bărbat, iubit şi grădinar, chiar aşa zice, sper că ea zice şi nu am încurcat borcanele. Ştiu că amintind de grădina în paragină a lui Mary vă srvesc mingea la plasă şi-o să-mi spuneţi : păi daaa, grădinile alea fac parte din lecţia de viaţă pe care ne-o serveşte filmul lui leigh, etc.
          OK, aştept să vă citesc cu interes.


          • RE: RE: RE: RE: re: un alt an VS o altă viaţă
            Lucian Maier [membru], 29.07.2011, 22:11

            cadenţa în care spuneţi 'împreună' şi 'grădină', faptul că le scrieţi cu litere de o şchioapă, ca şi cum un cuvînt nu are acelaşi sens dacă îl scrieţi normal, aceste aspecte fac să pară că unele cuvinte sînt parte dintr-un ritual. normal că sînt puse în film, însă discursul dumneavoastră le aduce în faţă şi mai puternic.

            altfel, sînt de acord cu dumneavoatră, trebuie să vă fie milă de janet&co., asta e modul prin care un autor anticipează si construieşte identitatea spectatorului in timpul proiectiei, pentru a-i sădi mai bine anumite idei în minte - cele cu nevoia de împreună, grădină, gradinar, barbat :)

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Mic tratat despre ratare - Another Year, Manuela Zipişi
 Pe marginea prăpastiei - Another Year, Andrei Bangu
 Anotimpurile lui Leigh - Another Year, Doinel Tronaru
 Tea & sympathy - Another Year, Andrei Gorzo
 Frumuseţea vieţii - Another Year, Cristina Zaharia
 Toate articolele despre Another Year


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer