Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Academia itinerantă Andrei Şerban, Ipoteşti, 2011

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Gînduri ale participanţilor (VI) - Academia itinerantă Andrei Şerban, Ipoteşti, 2011


, ,

august 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În perioada 10-24 iulie 2011, la Ipoteşti s-a desfăşurat cea de-a III-a ediţie a Academiei Itinerante "Andrei Şerban", organizată de Institutul Cultural Român, prin ICR New York, în parteneriat cu Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală "Ion Sava" al Teatrului Naţional "I.L. Caragiale" Bucureşti şi Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii "Mihai Eminescu" (gazda Atelierelor). Iniţiat în 2007 de Corina Şuteu, directorul ICR New York, proiectul este conceput ca un laborator interdisciplinar de creaţie în jurul personalităţii artistice a regizorului Andrei Şerban, reunind actori, regizori, scriitori şi artişti vizuali. La atelierele-rezidenţă ale ediţiei din 2011 a fost invitat artistul vizual Mircea Cantor.

În textele de mai jos şi în cele ce vor urma, participanţi la cele trei sesiuni de ateliere din acest an (primele două sesiuni de câte 4 zile, cu câte 25 de participanţi, a treia de 5 zile, cu 31 de participanţi) îşi povestesc experienţele personale din timpul şi de după această ediţie a Academiei Itinerante "Andrei Şerban". Din emoţia cu care vorbesc despre experienţa lor de lucru cu regizorul, despre exerciţiile de mişcare sau de improvizaţie, despre teme extrase din lecturile ce au avut loc, despre locurile descoperite sau despre prilejuri personale de emoţie, deschidere şi rezonanţă cu ceilalţi colegi, se va contura aici, pe LiterNet, o imagine fatalmente incompletă şi fragmentată a ceea ce a fost la Ipoteşti. O imagine incompletă, dar care sperăm să nască dorinţa de a descoperi ceea ce e dincolo de cuvinte, ceea ce nu se poate povesti, ci doar experimenta. (Redacţia LiterNet)



Din haosul prezent
(Eliza Păuna)

...

Poate nu-i aşa mult de spus. E mai mult de păstrat. Iar dezamăgirea haosului meu de zi cu zi din prezent e pe măsura decalajului. Dar nu vreau să vorbesc despre întoarcerea acasă. Atunci ce să scriu?

"Scrie tot ce n-ai putut vorbi în acele patru zile!" îmi gâdil eu încrederea cu gândul acesta. Păi, de fapt vroiam să spun multe şi atunci, doar că, dintr-o dată, nu mai dădeam atâta importanţă vorbelor mele, mi-era frică să nu le transform în răspunsuri şi asta mi-ar fi întrerupt căutarea. (Ce-aş vrea să nu mai fiu omul care să caute scurtăturile!).

Adevărul este că n-am înţeles tot ce s-a întâmplat acolo... "Dar percep totuşi", completam eu aceasta afirmaţie într-o discuţie cu domnul Andrei Şerban, bucuroasă în străfundul orgoliului meu că descoperisem aceasta diferenţă dintre înţelegere şi percepţie în scrierile lui Grotowski.

Dar treaba e că ştiu că o să înţeleg cândva tot ce s-a întâmplat acolo cu adevărat. Pentru că am trăit şi eu ca şi voi, toţi ceilalţi, sentimentul eliberator pe care l-am aşteptat de atâta timp. Patru zile la Ipoteşti cu voi toţi a însemnat o pauză în viaţa mea în care mi-am luat răgazul de a-mi întoarce atenţia de la mine către voi, către cer, către lucruri simple, uitate. În sfârşit, momentul de graţie în care renunţi la gânduri şi te întorci la suflet. Eu liniştită, eu mai mult cu sufletul şi mai puţin cu mintea. Atât cât trebuie.

Şi atunci am respirat uşurată, eliberată de posesivul şi veşnicul meu însoţitor, orgoliul.

Mi-era dor de mine. Şi de copilul de aici. Am renunţat la concluzii, am renunţat la direcţii. "Cine poate stabili ce e bine şi ce e rău?" , îmi revine obsesiv aceasta întrebare şi mă bucur de existenţa ei ca un copil ce revine la joacă.

Înţeleg acuma liniştea dintre cuvinte. Înţeleg acuma cât de puţine ştiu de fapt. Mă bucur de căutare, sincer. Vă spun, dragii mei, eu caut în continuare. Voi?

Tac o secundă
(Nicoleta Lefter)


(ridic mâna) Eu sunt Nicoleta! Experienţa de la Ipoteşti a fost întâlnirea mea cu mine ca artist.

Tac o secundă, două, zece şi respir.

Am un profund respect pentru ceea ce am primit acolo şi nu pot să-l păstrez decât printr-o profundă tăcere!

Unic
(Claudia Cristina Jassmine Glodeanu)

 
Eu nu am cum să discut despre această experienţă... unică...
Nu spun decât atât: a fost o călătorie spre sufletul meu.
Am pătruns în mecanica gândirii, m-a impresionat personalitatea puternică a Domnului Andrei Şerban, am fost alături de oameni interesanţi, mi-au plăcut oamenii care au vorbit sincer despre ei şi sufletul lor fără să se ruşineze.
 
Acum ştiu că la început cel mai puternic foc a fost doar o mică flacără, cea mai frumoasă muzică a fost doar un cântec timid, cea mai pură zăpadă a fost doar un fulg de nea iar copacul vieţii doar un gând...
Acum după ce s-au încheiat cele 5 zile mă bucur că mai am o Licenţă.
Sunt proaspăt licenţiată a "Academiei Metafizicii Umane a lui Andrei Şerban."
 
Restul e LINIŞTE.





 Toate articolele despre Academia itinerantă Andrei Şerban, Ipoteşti, 2011


0 comentarii

Spacer Spacer