Spectacolul este cu casa închisă de câteva săptămâni, dar intuiţia nu mă înşeală: cu 20 minute înainte de spectacol reuşesc să găsesc locuri foarte bune - mica mea acţiune «revival Enescu» poate începe.
Este vorba de un spectacol foarte aşteptat, Lang Lang şi Daniel Harding, doi copii minune, ultimul care va conduce Royal Concertgebouw Orchestra. Sunt încântată, îmi doream de ceva vreme să-l văd pe cunoscutul pianist care impresionează lumea muzicală prin rapiditatea cu care realizează interpretări perfecte, înregistrări, mecenate, partenariate cu cele mai diferite branduri şi un parcurs uimitor la cei numai 29 ani ai lui.
Astă seară solistul chinez propune două concerte într-o programare deloc clasică: Concertul pentru pian în la minor de Grieg şi Concertul pentru pian nr. 1 de Liszt.
După ce a concertat cu Barenboim, Rattle, Ozawa printre alţii, pianistul este un adevărat bulimic. Egérie Montblanc, ambasador mondial Sony Electronics, partener Steinway, model şi logo exclusiv pentru Adidas, acordă regulat masterclasses pentru reputatele Juillard School, Curtis Institute of Music sau Musik Conservatorium Hanover, lansează Lang Lang International Music Foundation şi este cel mai tânăr consilier artistic la Carnegie Hall.
***
Viteza şi urgenţa din viaţa lui din afara sălii de spectacol ţâşneşte şi la atingerea pianului. Lang Lang se înfige în Steinway cu efecte de rock star - are o tehnică puternică, galopează, te ameţeşte, se uită la tine, schimbă ritmul...
O "flamboaianţă" de Freddie Mercury pierdută printre clapele albe şi negre, parfum şi reminiscenţe de Enescu strecurate printre prezentări de modă, tendinţe şi discuţii despre vară viitoare. Orchestra răspunde rotund, secţia de alămuri completează perfect ritmul pianului, oricare ar fi el.
Mă bucur de acustica atât de învăluitoare şi curată a sălii şi de complicitatea dirijorului cu pianistul. Nu găsesc însă pic de sentiment, efectele lui Lang Lang sunt numeroase, ca dansator sau o marcă de şampanie, te-ar ameţi prin repetiţie, tehnică sau tărie, nu prin consistenţă sau compoziţia lui sufletească.
Concertul lui Grieg este o piesă foarte romantică, scrisă din inimă la 25 de ani şi având ca temă dragostea pasională. A fost creată la naşterea unicei lui fiice Alexandra, într-o vară când acesta fusese deosebit de fericit în Danemarca. Acordurile foarte personale sunt tocmai cele care constituie contemporaneitatea concertului şi îi asigură popularitatea.
Sunt sigură că Lang Lang cunoaşte această poveste de când studia concertul, l-a interpretat de atâtea ori. Totuşi ai impresia că e o maşină - notele picură cu perfecţiune rară, chiar dacă cu o viteză cam mare. Ambiţia interpretului de a te ului prin tehnică domină, nu vibrează, nu transmite nici o încărcătură emoţională.
Zâmbesc - mă uit la un actor jucând rolul lui Romeo în celebra scenă a balconului, mai preocupat de costum şi pronunţia lui shakesperiană perfectă decât de emoţia şi povestea pe care o împarte publicului...
Odată terminat concertul de Grieg, rafalele de aplauze îi alintă pe cei doi protagonişti, aproape că uit de accesele de tuse şi foşnetele de punguţe de cinema care au răsunat în sală în timpul interpretării - nu, la Paris publicul nu este neapărat mai elegant sau mai bine crescut ca în alte părţi.
Lang Lang nu ne lasă să răsuflăm şi atacă concertul lui Liszt direct. Mă lasă într-o totală surpriză - ce am de fapt în faţă ochilor? Parţial mai potolit după concertul lui Grieg, virtuozul lasă efectele teatrale şi arată o sensibilitate ascuţită. Pianissimo-urile lui sunt de o delicateţe rară, însă nu simt emoţia personală a unui artist care interpretează, ci sensibilitatea perfect învăţată, punctată de profesori de înalt nivel.
Armonia între el şi Daniel Harding, figură delicată cu mâini mici ca o figurină de ceară, este deosebită. Se îndeamnă unul pe celălalt, se înţeleg din jumătate de privire şi o frântură de gest, iar orchestra răspunde parcă intuitiv. În timpul pasajului flaut / pian, Lang Lang sondează rapid sala, un gest repetitiv - nu mai respiră un suflet, s-a oprit şi lumina să ardă.
La sfârşit orchestra aplaudă îndelung, muzicienii se tot felicită reciproc, pianistul aplaudă primul violoncelist. Apoi primeşte un buchet de flori pe care îl oferă galant primei viori, o doamnă la 50 de ani, o englezoaică pură, înaltă şi cu trăsături de lady eficace. Înainte să părăsească din nou scena, Lang Lang se leagă în glumă, complice cu sala, de trandafirul pe care Harding îl poartă la frac.
Nu va acorda un «encore», în ciuda aplauzelor şi uralelor insistente ale sălii.
***
În pauză, mă amuză prezentarea de modă a ultimei colecţii de cravate Hermès din foaier. Vânzoleală, parfumuri, cocuri zburlite date în grabă cu fixativ, tocuri de vară şi poşete cu strassuri lângă ultimele veşti din lumea finanţei şoptite la un pahar de vin alb sau de şampanie. Aşteptând cupa pe care am avut curajul să o cer unui barman înecat de cereri grăbite şi bancnote euro, sunt întrebată de Claire Chazal dacă şampania e rece şi merită. Este obosită, gânditoare, într-un set alb din tul stretch care subliniază cât de fină şi uscată e. Îmi place naturaleţea ei, pentru cât e de cunoscută, nu face fasoane, nu vine de la coafor şi nici nu se ascunde după un far de spectacol. Gust şi îi spun că e ok, înainte să-i sune telefonul mobil şi să confirme o ştire de care vom auzi la jurnal în ediţia de mâine.
Cred că avem nevoie să ne întoarcem în trecut pentru a aprecia cât mai just viitorul. Sunt în plină reflecţie asupra trendurilor anului viitor şi totuşi, nimic nu e mai liniştitor decât o incursiune în universul muzicii clasice.
Ultima parte a concertului este Eroica lui Beethoven.
"Văd bine dricul cu caii negri cu pompon din pene negre de struţ, văduva plânsă cu pălăria cu voaletă îşi şterge lacrimile", mi se suflă dintr-o parte.
O femeie cu ochelari de soare se uită pierdută peste orchestră, ceea ce întăreşte caracterul teatral al primei părţi. Întotdeauna am avut senzaţia că Beethoven te aruncă direct în dezvoltare la simfonia asta, lăsându-te fără introducere - e ca şi când mă uit la un film care a început deja.
Mă uit la detaliile orchestrei - sobrietate, fără efecte, mult negru. Doamnele au aproape toate părul strâns, natural ca pentru repetiţie, mânecile lor lungi, iar bărbaţii sunt în frac cu cămaşa albă. Outfit-urile sunt simple, cuminţi, ca nişte uniforme. În faţa mea, un bolero de dantelă peste o rochie de satin duchesse simplă, fără extravaganţă stilistică din partea unui mare designer. Prima vioară, mai îndrăzneaţă, are mâneci trei sferturi din tul cu broderii în partea inferioară. Designerul din mine nu se poate relaxa şi îmi aduce în minte tot ce-a văzut în ultimele zile. Imaginile şi detaliile se leagă cu muzica pe care o ascult.
Concertul se termină cu un frumos bis tot de Beethoven acordat de Harding.
***
Hall-ul sălii este deja pregătit pentru o şedinţa de autografe. Pentru a compara experienţele şi având în vedere momentul surpriză, mă decid să încerc, neştiind cine este răsfăţatul. Este bineînţeles Lang Lang care a schimbat outfit-ul de scenă, are un bodyguard înalt, tot chinez, îmbrăcat în alb, cu o şapca albă anii '30 pe cap peste care are ochelari de pilot. Ce mai, o adevărată punere în scenă. Pianistul este vădit încântat. Şi flatat, mai ales când vede fete tinere lângă atâtea doamne sau domni de o anumită vârstă care stau la rând pentru un autograf.
Ajung în faţa lui şi după ce-i mulţumesc pentru concert, îl întreb, din curiozitatea de a vedea ce răspunde, de ce nu a acordat un «bis». Surprins de întrebare, răspunsul cade «Pentru că două concerte sunt suficiente».
Nu sunt surprinsă. Mă uit cum se ridică de la masă să salute cunoscuţi francezi, care profită să-şi facă poze cu el, stă apoi de vorbă cu ei, lăsând oamenii care stau la coadă pentru un autograf să-l aştepte, fără să se scuze. Semnează mare pe CD, insistând să afle numele meu.
Cred că visul lui de copil era să fie un rock star american. Sau să devină un Nigel Kennedy al pianului, aşa cum era acesta prin anii '80, dar în 2011 este limitat de educaţie la un brushing arici şi nişte haine mai convenţionale.
Salle Pleyel, Paris, luni, 3 octombrie 2011, ora 20:00.
Royal Concertgebouw Orchestra
Dirijor: Daniel Harding
Solist: Lang Lang (pian)
Program: Concertul pentru pian în la minor de Edvard Grieg, Concertul pentru pian nr. 1 de Franz Liszt / Simfonia a treia "Eroica" de Ludwig van Beethoven.