Spre exemplu, un element comun realismului este favorizarea timpilor morţi, care nu au funcţia narativă de a duce povestea mai departe, ci de a prezenta personajele spre observaţie, în mediul lor. Momentele grătarului de la marginea oraşului şi al micii petreceri de pe plajă au acest rol. Sunt şi regizate cu o anumită adâncime a câmpului, cu dialoguri fărâmiţate şi suprapuse. Dar ele sunt sabotate, nu complementate, de elementele de gen care le urmează, precum cursa de maşini, copiată din filmele americane - cu nelipsita scenă în care personajul principal merge pe contrasens şi obligă un alt şofer să iasă de pe carosabil. Scena scade şi mai mult în intensitate când maşinile se opresc, iar Luca (George Piştereanu), badass-ul din Hârşova, le spune fetelor că "voi nu ştiţi ce e aia muncă" .
Filmul preferă să evite calea suspansului din filmele cu detectivi, neavând răsturnări de situaţie privind crima comisă de proxeneţi la începutul filmului, deşi un spectator obişnuit s-ar aştepta să le întâlnească - un alt pas dramaturgic pe drumul filmului realist, de a inversa dramaturgia clasică, punând fundalul, cotidianul în faţă şi întâmplările dramatice, intense, în spate; din nou, aceeaşi problemă. Investigatorul este construit cât se poate de clişeistic, fiind cel care încearcă să-i trezească conştiinţa şi umanitatea protagonistului, fiind dotat cu vorbe de duh: "Tu eşti cel mai mic din operaţiunea asta şi pe tine o să cadă totul."
Aceeaşi soartă o are şi dezvoltarea relaţiei cu Veli (Ada Condeescu). Nu ni se prezintă când şi cum a cunoscut-o protagonistul, iar primele lor relaţii intime pendulează între viol şi pasiune. La fel de ambiguă, la început, pare atitudinea băiatului privind apropierile dintre ea şi prietenii lui - când de o gelozie violentă, când de o pasivitate umilă. Desigur, urmează secvenţa în care tatăl lui Veli, care deja îşi lansase convingerile sale conservatoare cât se poate de clar ("O fată nemăritată nu se vizitează acasă"), vine şi încearcă să-şi recupereze fiica cu forţa, dar ea rezistă şi are loc un schimb de replici ("Nu vezi că e un vagabond?!", "Eu nu mai vin niciodată acasă"; "Dacă nu te întorci acum cu mine, o să te întorci şi singură"). Măcar în această secvenţă se aude, din off, replica unuia dintre prietenii lui Luca ("Hopa, asistăm la o răpire!"), semn că şi Cătălin Mitulescu a simţit că acea secvenţă friza ridicolul.
De altfel, însuşi conflictul principal al filmului, şi anume cum acest băiat seduce şi iniţiază fetele în a se prostituia, este tratat evaziv şi foarte superficial, sau, în tonul filmului, parcă bifat. Pur şi simplu, în două secvenţe apropiate ca timp, Veli află de la Luca faptul că el datorează bani şi se oferă să se prostitueze, fiindu-ne servită această decizie a ei prin replica: "Pentru tine oricum sexul nu contează". Oricum, relaţia lor mai are parte de câteva asemenea replici revelatoare, precum aceea când Luca îi spune ei: "Iartă-mă, nu vreau să fiu un monstru" sau: "În orice lucru rău exista un lucru bun şi în orice lucru bun întodeauna există un lucru rău". Dialogul reprezintă cel mai evident defect al filmului.
Desigur, nu vreau să se înţeleagă că, cel puţin tehnic, filmul ar fi prost făcut. Imaginea are calităţi evidente, şi regia nu comite greşeli flagrante, uneori fiind chiar inspirată. Una dintre calităţi este imaginea lui Luca, îmbrăcat şi coafat ca un badass, dar care merge pe scuter - printre puţinele care reuşeşte o uniune inspirată şi revelatoare între cele două tendinţe ale acestui film. Dacă Mitulescu ar fi oferit importanţă asupra acestor tipuri de detalii cel puţin la fel de mult cum pare să o fi dat cărţilor lui Syd Field şi criteriilor de selecţie de la Cannes, e posibil ca "Loverboy" să fi fost un produs mai puţin eficient, dar un film mai bun.