Nu neapărat scenariul te cucereşte la Loverboy. Până la urmă, şi un Cassanova se poate îndrăgosti, şi asta nu e o descoperire care să inventeze mersul pe jos, indiferent în ce context e pusă. După ultima secvenţă, hipnotizat de privirea lui Luca (George Piştereanu) din spatele căştii de motociclist, te întrebi ce ţi-a plăcut, totuşi, aşa de tare, la un film în aparenţă banal. Răspunsurile - cel puţin pentru mine - au fost două.
Aproape nici o creaţie artistică nu poate emite pretenţii de valoare dacă nu-şi construieşte această valoare pe pilonii unor personaje puternice. În Loverboy, există trei: Luca, Veli şi bunicul lui Luca. Cuplul Piştereanu - Ada Condeescu, atât de intens în spectaculosul Eu când vreau să fluier, fluier se reuneşte într-o schemă în care individualismul fiecăruia nu domină, ci completează şi construieşte. Nu cred să existe în cinematografie românească un personaj mai apropiat de James Dean ca Piştereanu în Loverboy. Şi nu cred să existe în momentul de faţă o actriţă mai proaspătă ca Ada Condeescu, care reuşeşte să te convingă şi de faptul că dacă-şi acoperă sânii cu pătura o face pentru că vrea, şi nu pentru că îi e ruşine de privirea pofticioasă din scaunul de cinema.
Al treilea personaj e Ion Besoiu, cândva căpitan pe nava Speranţa. Unicul cuvânt rostit de bunicul lui Luca este un chinuit "c-c-cu...r", într-o scenă care va rămâne memorabilă. Dar apariţia din altă lume a acestui actor de legendă, voit haladit, e fix liantul care uneşte, măcar temporar, sentimente şi vieţi în universul decupat-boem creat de Mitulescu.
("Pentru Luca am avut o luna de documentare, în timpul căreia m-am întâlnit cu doi 'loverboy' şi am încercat să înţeleg cât mai mult din viaţa lor de zi cu zi." George Piştereanu)