Alături de pianista letonă Diana Ketler, pianistul lituanian Petras Geniušas, violonistul ucrainian Andrej Bielow, violistul român Răzvan Popovici şi violoncelistul german Julian Arpau au cântat tinerii bursieri SoNoRo Adela Liculescu-pian, Cristian Sandrin-pian, Alexandra Văduva-pian, Vlad Baciu-vioară, Adela Bratu-vioară, Francesco Ionaşcu-vioară, Luminiţa Lupaşcu-vioară, Alexandru Mălaimare-vioară, Ştefan Cazacu-violoncel şi Andrei Ioniţă-violoncel.
Programul cameral a cuprins lucrări de Johannes Brahms, Serghei Rahmaninov, Antonin Dvořak şi Dmitri Şostakovici. Publicul s-a bucurat de o seară muzicală de înaltă ţinută artistică. Pe scenă au evoluat pe rând formaţii precum: trio cu pian, cvartet de coarde şi cvintet cu pian.
Prima lucrare interpretată a fost Trio elegiac nr. 1 în sol minor de Serghei Rahmaninov, în care am remarcat sonorităţile rotunde, bine timbrate, ce conduceau la o minunată omogenenitate a formaţiei. Violonistul Francesco Ionaşcu, student la Royal Acadey of Music din Londra, şi-a demonstrat calităţile interpretative în solo-uri, prin utilizarea elegantă a louré-ului, ca tehnică expresivă a construcţiei de sunet şi prin calitatea emisiei. El posedă un vibrato natural excelent, pe care ştie să îl adapteze atât momentelor pasionale, cât şi celor nostalgice, tipice muzicii lui Rahmaninov. Capacitatea rapidă de integrare într-o formaţie camerală este un atu al acesti tânăr instrumentist, care a reuşit să îşi sincronizeze intenţiile muzicale şi mai ales mişcările instrumentale, cu cele ale partenerilor săi, pianista Ana Maria Văduva - de asemenea studentă la aceeaşi academie de muzică londoneză - dar şi cu experimentatul violoncelist Julian Arp.
Violoncelistul Julian Arp a studiat cu Boris Pergamenschikow şi David Geringas în Berlin. El este câştigătorul Premiului I atât la Concursul Felix Mendelssohn, cât şi la International Competition for chamber music Premio Vittorio Gui, Florenţa. Julian Arp este membru fondator şi director artistic al Festivalului Zeitkunst Berlin, care reuneşte creaţia muzicală contemporană cu literatura. A fost invitat să cânte la festivaluri de muzică precum : Schleswig-Holstein Music Festival, Rheingau Music Festival, the Beethovenfest Bonn, Ludwigsburger Festspiele, în Beauvais şi la Prussia Cove.
La Bucureşti, experienţa sa interpretativă şi-a spus cuvântul şi în lucrarea rahmaninoviană, unde jarul şi freamătul romantic al sunetului său erau acaparante. Alteori, tremolo-urile violoncelului, executate în imitaţie cu vioara, s-au constituit în zone elegiace, dominate de mister (Lento lugubre). El impunea întregii formaţii planurile intensităţilor, aruncând priviri fulgerătoare partenerilor. Cât de frumos a fost rostit în finalul piesei, abia şoptit, acel motiv anacruzic interogativ, cântat la unison, con sordino ! Acesta era alcătuit din succesiunea melodică ascendentă sol-la-si bemol-re.
În pianistica Anei Maria Văduva am fost plăcut surprins de tonurile sumbre, pe care le genera şi de aplecarea sa asupra detaliilor. Ea posedă o foarte bună tehnică de pedalizare, obţinând acel sunet vătuit atât de necesar 'îmbrăcării' întregului ansamblu. Impresionantă mi s-a părut şi trăirea intensă a fluxului sonor, în care participarea ei era una fără rezerve, cu o dăruire inspirată (în secţiunile Appassionato).
În continuarea serii camerale, am ascultat părţile I şi a III-a din Cvintetul cu pian în fa major, op. 34, în interpretarea lui Alexandru Mălaimare-vioară (student la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti), Luminiţa Lupaşcu (din Chişinău, studentă la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj)-vioară, Răzvan Popovici-violă, Julian Arap-violoncel. La pian au cântat pe rând (în prima parte a lucrării) Cristian Sandu - elev la Colegiul Naţional de Arte Dinu Lipatti din Bucureşti şi Adela Liculescu (în partea a III-a Cvintetului), elevă la Liceul de Artă Marin Sorescu din Craiova.
Acest Cvintet în fa minor reprezintă punctul culminant în linia lucrărilor dramatice ale muzicii de cameră brahmsiene. În forma definitivă a lucrării (1864), ansamblul coardelor formează o unitate compactă care se alătură ca un partener egal pianului. Cred că abordarea muzicii de cameră presupune un efort îndelungat, constant, minuţios şi dăruit al partenerilor, astfel încât formaţia să devină cât mai 'sudată'. Prestaţia fiecărui instrumentist în parte a fost una calitativă. Momentul pregătirii concluziei, acel comentariu larg al tuturor instrumentelor, care conducea treptat spre Poco sostenuto a fost bine realizat. Frumos a sunat de asemenea, pedala pe sunetul fa la pian, precum şi intervenţia sa agitată de mişcarea în triolete, ce iniţia marea încleştare din ultimele măsuri ale părţii.
În dramaticul Scherzo, linia sincopată la vioară contrasta relevant cu ritmul punctat misterios. Apoi, gruparea corică a întregului ansamblu, în fortissimo, a avut menirea de a sublinia tensiunea acumulă. Secţiunea fugato-ului, cu freneticul său ritm punctat, a beneficiat de o bună coerenţă. Optimismul robust predomina în interpretarea secţiunii Trio, în do major. Remarcabilă a fost intervenţia pianului - cu tema sa solemnă - ce nu ţinea prea mult cont de atmosfera umbroasă creată de ecourile ritmului punctat executat de violoncel.
Cele două părţi ale Cvintetului cu pian, op. 81 de Antonin Dvořak au fost interpretate de Diana Ketler-pian, Andrej Bielow-vioara I, Adela Bratu-vioara a II-a, Răzvan Popovici-violă şi Andrei Ioniţă-violoncel.
Pianista Diana Ketler este profesoară de pian la Royal Academy of Music din Londra şi director artistic al festivalului Chiemgauer Musikfrühling din Germania. Diana este invitată regulat la festivaluri precum: Wiener Musikwochen, Gstaad Musiksommer Festival şi Carinthischer Sommer Festival. Pianista a susţinut concerte ca solistă şi muziciană de cameră în ţări din Europa, Rusia, Canada şi Japonia, în săli renumite, precum : Glenn Gould Studios din Toronto, South Bank din Londra, Bridgewater Hall din Manchester, Tokio Opera City Hall, Suntory Hall Tokio, Konzerthaus şi Musikverein din Vienna, Musashino Hall din Tokyo, Carnegie Hall din New York şi Wigmore Hall din Londra. Ea este membră şi în Ansamblul Raro.
Violonistul ucrainian Andrej Bielow este profesor la Universitatea de Teatru şi Muzică de la Hanovra. El a câştigat numeroase competiţii internaţionale, precum Long-Thibaud - Paris, ARD - Munich şi Hannover Violin Competition (Joachim). În calitate de interpret de muzică de cameră, Andrej a participat la numeroase festivaluri internaţionale precum Schleswig Holstein Music Festival, Niedersächsische Musiktage, Kuhmo Chamber Musik Festival şi Festival Mecklenburg Vorpommern. El a fondat Cvartetul Szymanowski, iar împreună cu interpretul de jazz şi chitaristul Johan Weiß a pus bazele Fundaţiei "MBF" (Musik braucht Freunde). Andrej cântă pe o vioară Guarneri Joseph Filius.
În interpretarea părţilor extreme ale Cvintetului cu pian în La major, op. 81 de Antonin Dvořak am remarcat lirismul vibrant, urmărirea consecventă a tuturor articulărilor formei arhitectonice atât de stabile. Muzicienii au reuşit să redea factura cvasi vocală a acestei lucrări, în care melodismul este etalat cu o rară măiestrie. Intonaţia baritonală a violoncelului, în prima mişcare a lucrării, arpegiile pianului cu acompaniamentul său ritmic lapidar au fost minunat realizate. Acele divizări ale temei în mici unităţi pe care prin travaliul motivic, compozitorul ceh le-a conceput cu o artă desăvârşită, erau marcate cu mare plasticitate, conferind un relief elegant desfăşurărilor sonore. Dezinvoltura şi bucuria actului interpretativ manifestate pe tot parcursul discursului muzical de către violonistul Andrej Bielow au avut darul să entziasmeze auditoriul. El transmitea partenerilor săi acel chef de a cânta, plin de viaţă. În unele solo-uri el se ridica pur şi simplu de pe scaun. Ritmurile suprapunctate dădeau o mare pregnanţă fluxului sonor. Pianista Diana Ketler cântă splendid, cu o agogică plină de meandre. Induce dramatism, tensiuni romantice fascinante. Contrastele pe care le efectua , cu subito piano-uri, decupau cu precizie chirurgicală planul dinamic general.
În încheierea serii camerale de la sala Auditorium a Muzeului Naţional de Artă, am ascultat primele tei părţi ale Cvintetului cu pian în sol minor op. 57 de Dmitri Şostakovici. Ele au fost interpretate de Vlad Baciu-vioara I (concertmaestru al orchestrei Operei din Cluj), Francesco Ionaşcu-vioara a II-a, Răzvan Popovici-violă, Ştefan Cazacu-violoncel şi Petras Genušas-pian. Această lucrare a fost scrisă în anul 1940, la comanda Cvartetului Beethoven- care l-a şi cântat în primă audiţie, iar ulterior în 1960, însuşi Şostakovici a încheiat cariera de interpret tocmai cu aceast opus. Ceea ce este tipic scriiturii cvintetului este folosirea 'zgârcită' a întregului ansamblu. Pentru a schimba des culorile sonore, compozitorul a scris astfel partitura încât doar câteva grupuri de instrumente, mereu altele, se perindă în faţa ascultătorului. Un umor sardonic părea a se infiltra aici. Fuga ce urmează Preludiului a beneficiat de atmosfera unei meditaţii profunde, beethoveniene. Combinaţiile contrapunctice savante aveau efectiv un sens firesc. Am remarcat solo-ul de violoncel, cântat în mare tensiune, cu un sunet clar timbrat de către Ştefan Cazacu. Totul părea topit : preluări cursive de la violoncel la violă, pe ritmuri pulsatorii la pian, alteori conglomerate acordice cu aluzii spre orgă. Secvenţe cu armonii dure, atacuri hotărâte, urmate de porţiuni de 'îndârjire' bine potenţată, dădeau aspectul unui motorism autentic, cu precădere în partea a treia.
Recitalul SoNoRo - Interferenţe a stârnit aplauzele entuziaste ale publicului. Tinerii bursieri, aflaţi într-un mediu interpretativ elevat, au rezonat din plin la intenţiile muzicale ale colegilor lor seniori.
Am mai remarcat bunul gust al aranjamentului spaţiului scenic: compoziţie florală policromă centrată, o coloană luminescentă mozaicată, o siluetă de pasăre, pe aripile căreia se recunoştea claviatura pianului şi câteva fascicole discrete ale reflectoarelor - toate răspândind calm şi un aer de modernitate.