Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul Internaţional de muzică de cameră SoNoRo, 2011

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Război la Catedrală - Concertul The Birth of String Quartet la SoNoRo 2011


noiembrie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
La ora la care cei mai mulţi dintre ascultători se pregătesc să umple Catedrala Sfântul Iosif pentru cel de-al patrulea concert SoNoRo, slujba din domul care respiră o atmosferă fin de siècle încă nu s-a terminat. O agitaţie produsă de intrările şi ieşirile repetate tulbură ultimele minute ale ritualului, numai pentru a face loc altuia. Poate că la concertele SoNoRo din catedrală se adună cel mai eclectic public al festivalului: femei între două vârste îmbrăcate pios, dar şi bătrâne foarte cochete, numeroase cupluri şi foarte mulţi tineri din cele mai diverse categorii.

Intruziune barbară a profanului în spaţiul sacrului? Nicidecum. Urban cool sau conservatori, cei care au umplat Catedrala Sf. Iosif pe 8 noiembrie 2011 pentru concertul The Birth of String Quartet s-au arătat foarte disciplinaţi şi curioşi - dacă acum doi ani, la concertul care a avut loc în incinta aceluiaşi lăcaş, aglomeraţia şi fluxul intrare-ieşire au creat o nedorită rumoare chiar în momente de adâncă solemnitate, anul acesta comuniunea dintre spectatori a fost vizibil mai strânsă. A asculta a fost mai important decât a găsi un loc pe băncuţe, iar stingerea luminilor a fost binevenită nu numai pentru a face mai uşoară concentrarea atenţiei asupra a ceea ce se întâmplă pe scenă, ci şi pentru a ţese cu adevărat decorul pentru o seară de muzică veche.
 
Răzvan Popovici, directorul festivalului şi cel care întâmpină musafirii iubitori de muzică la începutul fiecărei călătorii într-un nou concert, a vorbit despre bucuria de a putea aduce SoNoRo pentru a treia oară în acest lăcaş, prezentând apoi pe scurt istoria ansamblului muzical invitat marţi seara. Casal Quartett, alcătuit din Daria Zappa şi Rachel Späth la vioară, Markus Fleck şi Andreas Fleck la violă şi violoncel, au deja premii importante în palmares, unul fiind direct legat de înregistrarea intitulată chiar Birth of the String Quartet. Răzvan Popovici a ţinut să precizeze, de asemenea, faptul că instrumentele tuturor muzicienilor care urmează să apară în faţa publicului sunt originale şi extrem de preţioase, fiind meşteşugite de maestrul austriac Jacob Stainer în secolul al XVII-lea.
 
Într-adevăr, membrii cvartetului par foarte mândri de coardele lor, fie că vorbim despre cele două viori graţioase, despre viola cu sunet dulce şi fin sau despre violoncelul sobru şi impunător. Primele acorduri care s-au auzit din atingerea valoroaselor instrumente au purtat semnătura lui Alessandro Scarlatti, cu Sonata a quattro în re minor. Alcătuit din patru mişcări, cvartetul lui Scarlatti ne prezintă chipul liniştit, temperat şi interioriza(n)t al barocului. Largo-ul plin de graţie, care reflectă o aplecare calmă şi profundă asupra lumii, e urmat de o parte a doua, Grave, ale cărei alunecări se împletesc atât de bine cu umbrele încărcate de poezie ale catedralei. Allegro şi Minuet, celelalte două părţi, sunt demonstraţii de virtuozitate care le oferă muzicienilor posibilitatea de a-şi etala originalitatea atent dozată în execuţie. Ornamentalismul facil este evitat în mânuirea arcuşurilor, crescendi şi glissandi  atent executate conferă întregii construcţii muzicale un ton înviorător, rămânând însă pios şi elevat.
 
De la barocul echilibrat al lui Scarlatti, muzicienii ne deplasează către lumea lui Mozart. Evident, Wolfgang Amadeus Mozart nu putea lipsi dintr-un concert tematizat sub titlul "Naşterea cvartetului de coarde". Cvartetul pentru flaut, vioară, violă şi violoncel în re major, KV 285 a răsunat cu graţia binecunoscută a celui mai iubit, ascultat şi citat dintre compozitorii occidentali (n.a. - acesta este momentul în care autoarea articolului de faţă îşi reprimă, de dragul obiectivităţii, sentimentele ostile faţă de micul şi genialul Wolferl). Cele trei mişcări ale cvartetului s-au remarcat prin precizia şi rigoarea interpretării, iar alăturarea lui Stefano Bagliano (flaut dulce) la ansamblul alcătuit din Daria Zappa şi cei doi fraţi Fleck nu a afectat deloc omogenitatea creată prin interpretarea anterioară. Bagliano reuşeşte să dea contur unor sunete elevate, care plutesc deasupra noastră, a tuturor care urmărim drumul muzical al notelor printre imaginile imense cu Papa Ioan Paul al II-lea, imagini care flanchează grupul de credincioşi şi ascultători. Eleganţa evoluţiei lui Bagliano la concertul de la Catedrală s-a încadrat cum nu se poate mai potrivit într-un astfel de lăcaş în care totul emană detensionare, linişte şi pace a inimii... Şi te întrebi: Ce fel de om eşti dacă nu poţi să vibrezi la Mozart şi, mai mult, îţi creează tensiuni pe care alţii le resimt doar ascultând un Schnittke frenetic sau vreun contemporan abulic?
 
Dar poate că nu sunt om!, mă gândeam cu o vinovăţie disimulată în timp ce urmăream toate eforturile de invitaţie la contemplaţie pe care mi le făceau sfinţii imobili şi paralizaţi în zâmbete celest de inexpresive. Poate că sunt un monstru baroc care o să înghită catedrala scuturând disonanţe deranjante din nările mele grotesc de mari. Cvartetul de coarde în sol major op. 76 al unui alt clasic, Joseph Haydn (cu care nu am, însă, de dus nici un război personal, aşa că pot să respir liniştită şi pseudo-pioasă pe banca unde am fost aduşi ca să ne purificăm de răul interior) se mulează pe acelaşi schelet muzical: un Allegro con spirito vesel şi luminos, un Adagio sostenuto încărcat de o candoare realmente profundă şi reflexivă, un Menueto. Presto cu coarde gingaşe, dar alerte şi, în fine, o încheiere cu un Allegro care ne scoate din reveria tandră a Adagio-ului pentru a ne aminti cu voioşie de frumoasele idealuri umaniste.
 
Trecerea la Vivaldi creează, deci, o emoţie insolită după atâta măsură şi temperanţă, iar Gorgona furioasă şi capricioasă se simte cu adevărat acasă. Pentru concertul baroc La tempesta di mare al părintelui buclucaş din Veneţia, formaţia a apărut pe scenă în formula completă a serii: întregul cvartet Casal, alături de acelaşi Stefano Bagliano la flaut. Acum, însă, Bagliano pare să se joace cu alt instrument, unul mai liber şi mai fericit că poate să cuprindă frenezia, lentoarea (lenea?) şi obscuritatea fără a mai fi obligat să mimeze candoarea la care Mozart încearcă să ne facă pe toţi să aderăm de acolo, de la înălţimea geniului lui transfigurat în marcă de bomboane (de altfel, singura formă sub care subsemnata poate să îl digere).
 
Să nu uit, totuşi, că Mozart is history şi că suntem la Vivaldi. La finalul Furtunii, nu am putut decât să-i admir pe toţi cei cinci interpreţi pentru autenticitatea cu care au fost capabili să se mişte, de-a lungul întregului concert, între baroc şi clasic. La tempesta di mare a avut forţă, spirit ludic din plin şi efecte contrastante inteligent concepute printr-o comunicare tensionată şi rotundă între toţi artiştii.
 
După furtuna devastatoare a acordurilor baroce din final, m-am uitat la superbele statuete - cu Fecioara Maria, Sfântul Iosif sau Sfântul Ieronim - şi toţi rămăseseră la fel inerţi şi de graţioşi în plenitudinea lor extatică întocmai ca mai devreme. M-am liniştit: asta înseamnă că nu există niciun "efect Mozart". Oamenii ies din Catedrală la fel cum au intrat. Şi luminile se reaprind. Şi noi mergem din nou acasă. Dar mă amăgesc degeaba - unii oameni chiar sunt mai senini şi vor rămâne ceva timp în această stare pentru că au ascultat puţin Mozart.
 
Să mă simt vinovată că la capătul acestui minunat concert, The Birth of String Quartet, desfăşurat în lăcaşul încărcat cu aur şi beatitudine a sfinţilor ies cu o şi mai mare îndârjire faţă de această muzică numită "divină" a lui Mozart şi, de altfel, impecabil executată de cvartetul invitat la SoNoRo? Între timp, eu aştept sincer, cu fiecare ediţie SoNoRo, o reconciliere cu Herr Mozart. Poate ne vom zâmbi. Şăgalnic şi obraznic, dar cu discreţie ireproşabilă, ca să nu deranjăm pietatea statuetelor sacre - exact aşa cum e şi muzica lui eternă. 



 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de muzică de cameră SoNoRo, 2011


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Beatrice Lăpădat


Alte articole

 Arhitectura unui vis - I Had a Dream la Festivalul SoNoRo, 2011, Beatrice Lăpădat
 SoNoRo - Interferenţe, 2011, Marcel Frandeş
 Programul Festivalului SoNoRo, 2011, Comunicat de presă
 Un proiect LiterNet: Repetiţie deschisă pentru elevi şi studenţi la SoNoRo, 2011, Comunicat de presă
 Lumini din lumile noi la Festivalul SoNoRo, 2011, Beatrice Lăpădat
 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de muzică de cameră SoNoRo, 2011


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer