Muzica de film a lui Vladimir Cosma dirijată de compozitorul însuşi la Ateneul Român

Concertul Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu, din 18 noiembrie 2011 a fost dedicat dirijorului şi compozitorului Vladimir Cosma. Sub bagheta maestrului au fost interpretate o serie de lucrări aparţinând muzicii de film, atât de savurată astăzi. Alături de îndrăgiţii solişti români, soprana Irina Iordăchescu şi violonistul Gabriel Croitoru, pe scena Ateneului au cântat şi câţiva intrumentişti de jazz: Philip Catherine - chitară, Marius Preda - ţambal, Fiona Monbet - vioară jazz, Eugen Tegu - chitară bas şi Tudy Zaharescu - baterie. Sala Ateneului Român era plină până la refuz, iar atmosfera avea trăsăturile unei zile de celebrare hedonistică a frumosului muzical.
 
Violonistul, compozitorul şi dirijorul francez Vladimir Cosma s-a născut la 13 aprilie 1940, la Bucureşti într-o familie de muzicieni.

După câştigarea primelor sale premii la Conservatorul Naţional de la Bucureşti, Vladimir Cosma ajunge la Paris, în 1963, unde urmează cursurile Conservatorului Naţional din Paris şi unde va studia cu renumita profesoară Nadia Boulanger. Pe lângă formaţia clasică, Vladimir Cosma s-a simţit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film şi toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziţiei. În 1968, Yves Robert îi încredinţează prima muzică de film: Alexandre le Bienheureux. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese. A colaborat cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayatte, Gérard Lauzier, Jean-Pierre Mocky, Edouard Molinaro, Jean-Marie Poiré. Astfel au rezultat pelicule precum: Marele Blond cu un pantof negru, Diva, Aventurile Rabinului Iacob, La Boum, La Chevre, La Gloire de mon Père, Le Diner de cons... De asemenea, compozitorul a participat cu succes la realizarea unor importante producţii pentru televiziunile franceză şi americană (Michel Strogoff, Fata lui Mistral, Cheateau Vallon, Misterele Parisului şi Les coeurs brûlés).

Muzica de film i-a permis să abordeze şi să aprofundeze diferite tendinţe muzicale: jazz-ul (cu opere scrise pentru mari solişti ca: Toots Thielmans, Chet Baker, Don Byas, Stéphane Grappelli, Jean-Luc Ponty, Philip Catherine, Tony Coe, Pepper Adams), melodii (pentru Nana Mouskouri, Marie Laforêt, Richard Sanderson, Diane Dufresne, Herbert Léonard, Mireille Mathieu, Nicole Croisille, Lara Fabian şi Guy Marchand), lucrări de inspiraţie folclorică (pentru Gheorghe Zamfir, Stanciu Simion Syrinx-nai, Liam O'Flynn - cimpoi, Romane- chitară) precum şi formele clasice - Concertul Berlinului pentru vioară şi orchestră, Concertul pentru eufoniu şi orchestră, Concertul iberic pentru trompetă şi orchestră şi Scurt-metraje pentru cvintete de alămuri. În 2006, a dirijat, în premieră mondială, creaţia Divertisment pentru narator şi orchestră simfonică, după Fabulele lui Jean de La Fontaine, într-un concert dat la Victoria Hall din Geneva, cu Orchestre de la Suisse Romande, avându-l ca recitator pe Lambert Wilson. Vladimir Cosma a compus opera Marius şi Fanny, după Marcel Pagnol, a cărei premieră a avut loc la Opera din Marsilia, în distribuţie cu Roberto Alagna şi Angela Gheorghiu, în rolurile titulare şi Jean-Philippe Lafont, în rolul lui César. În paralel, s-a consacrat dirijării şi rescrierii propriilor compoziţii muzicale pentru film, în scopul de a fi interpretate în afara sălilor de cinematograf, în cadrul concertelor de muzică simfonică.
 
A dirijat mari orchestre simfonice în Franţa şi în străinătate, în compania unor solişti prestigioşi precum: Ivry Gitlis, Vadim Repin, Wilhelmenia Fernandez, Silvia Marcovici, Patrice Fontanarosa, Jean-Luc Ponty, Didier Lockwood.
 
Vladimir Cosma a primit două premii Cézar pentru "Cea mai buna muzică de film": Diva (1982) şi Le Bal (1984), apoi două premii Sept d'Or pentru "Cea mai buna muzică TV" în 1986 şi 1991 şi diferite premii şi distincţii în Franţa şi în lume. De asemenea, a obţinut numeroase Discuri de Aur şi Platină în întreaga lume. Este Cavaler al Ordinului Naţional al Legiunii de Onoare, Mare Ofiţer al Meritului Cultural Român şi Comandor al Ordinului "Des Arts et des Lettres".
 
Înaintea concertelor dirijate de Vladimir Cosma la Filarmonica George Enescu, în 16 noiembrie 2011, Senatul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti i-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa.
 
În concertul de la Bucureşti, Vladimir Cosma a realizat o adevărată călătorie sonoră printr-un spaţiu emoţional cuprinzând muzici de diferite facturi - de la clasic la etnic, jazz sau pop. În muzica scrisă pentru L'As des As (Asul aşilor) de Gérard Ourys, cu trăsături de uvertură, se putea recunoaşte tenta eroică. Optimismul debordant era predominant. Totul părea o muzică de paradă, în care limbajul era foarte viu colorat. Pianul era în prim plan, enunţând idei muzicale pline de temperament. Am ascultat o muzică consonantică, de un mare dinamism, cu accente tonice. Intervenţiile viorilor aduceau câteva clipe de nostalgie, fără a pierde prea mult din elanul general.
A urmat Thème de Nadia (Tema Nadiei), din suita simfonică Michel Strogoff, interpretată cu o melancolie răscolitoare. Simplu dar emoţionant a răsunat tema clarinetului, iar sonorităţile saxofoanelor au intensificat atmosfera sumbră. Foarte frumos a fost şi episodul central intonat de corzile grave, după care tema iniţială a fost reauzită.
 

Am ascultat apoi dansurile simfonice Les Aventures du Rabbi Jacob (Aventurile rabinului Jacob), în care este evocată sosirea celebrului rabin în comunitatea evreiască din Rue des Rosiers, la Paris. Am remarcat în interpretarea orchestrei simfonice o fermitate a ritmului în afirmarea sonoră a ideii principale. Acele pauze intercalate între acorduri aveau darul de a insufla muzicii caracterul dansant. Dirijorul Vladimir Cosma a impulsionat interpreţii atât prin jovialitatea mimicii sale faciale, cât şi prin gesturile sale dirijorale. Momentul dansului hasidic[1] a fostul unul de excepţie. Apoi, compartimentul percuţiei a provocat o adevărată jubilaţie sonoră.

Soprana Irina Iordăchescu acaparează publicul la orice apariţie scenică. Vocea ei are o calitate timbrală excelentă, expresivitatea pe care o degajă cântul ei este clădită cu o mare ştiinţă vocală. Frazarea sa are ceva din linia unei sculpturi de Rodin, unde marmura ascunde însăşi căldura vieţii.
    
Înainte de a interpreta Your Eyes, tema principală din La Boum 2, dirijorul Vladimir Cosma l-a prezentat publicului pe regizorul Claude Pinoteau, aflat în sala Ateneului Român. Apoi am ascultat naraţiunea muzicală a unei declaraţii de dragoste adolescentine, unde - prin linia vocală foarte sinuoasă a sopranei - se recunoştea atmosfera sentimentală cu unde juvenile. Am remarcat minunata orchestraţie simfonică, supleţea liniei melodice şi un deosebit rafinament armonic.
 
În continuare, auditoriul s-a bucurat de cântecul de mare succes internaţional, L'Amour en héritage[2], melodie cunoscută mai ales în interpretarea Nanei Mouskuri şi expusă în genericul serialului TV, Mistral's Daughter.
 

În interpretarea orchestrei condusă de Vladimir Cosma simţeai cum te învăluie mulţumirea, iar o beatitudine pune parcă stăpânire pe fiinţa ta. Irina Iordăchescu îşi controla perfect emisia vocală, iar în secţiunea centrală, acolo unde tensiunea resimţită se datora în special registrului acut în care interpreta, ea avea o strălucire deosebită.
 
Piesa Le Chateau de ma Mère (Castelul mamei mele) face referire mai degrabă la atmosfera începutului secolului al XX-lea decât la vremea copilăriei scriitorului Marcel Pagnol, după amintirile căruia este compusă. Fermecător a răsunat în sala Ateneului această temă a Valsului pentru Augustine.
 
Apoi a urmat piesa La gloire de mon Père (Gloria tatălui meu) care a debutat cu un ţârâit de greieri înregistrat în prealabil. De aici încet, încet s-a insinuat ritmul de habaneră care a cuprins treptat întreaga orchestră. Tema circula de la clarinet la fagot, oboi şi la flautul piccolo, firesc şi curgător. În Codă, crescendo-ul era potenţat de instrumentele de suflat de alamă.
 
Concerto de Berlin a fost interpretat de violonistul Gabriel Croitoru cu un mare lirism. Sunetul viorii sale copleşea prin densitate şi prin dulceaţa timbrului. El ataşa ideilor muzicale, în funcţie de sensul lor, când expresivitatea pasională, când impulsul ritmic dinamizator. Emisia sa se transforma camelionic. Culorile treceau de la argintiul pasajelor de virtuozitate la bronzul greu al punctelor culminante intens vibrate.
 
După pauză, interpretarea Cantatei 1209 a avut un impact extraordinar asupra publicului. Scrisă pentru comemorarea a 800 de ani de la nimicirea oraşului Béziers din sud-vestul Franţei, lucrarea reprezintă o reflecţie profundă asupra violenţei comise uneori în numele celor mai înalte idealuri. Sonorităţile clopotelor erau impresionante. Orga, apoi corul confereau prin intermediul sunetelor prelungi, o grandoare tragică. Momentul introductiv, cu acel coral dureros, a fost realizat sublim. În secţiunea La Croisade, marşul obstinat avea un efect tensional extraordinar. În toate variaţiunile temei se simţea măiestria instrumentaţiei.
 
În continuare s-au putut asculta fragmente din opera Marius et Fanny. Soprana Irina Iordăchescu a cântat aria Est-ce le monde qui s'écroule? cu multă duioşie şi cu o mare autenticitate a trăirii.
 
Piesa Bal des casse-pied conţinea o temă plină de sarcasm, sugerând nesuferiţii pisălogi, fără vârstă, regăsiţi în toate vremurile. Am recunoscut aici intonaţii şi ritmuri amestecate de blues  cu dans românesc. Orchestrei simfonice i s-au alăturat un grup de muzicieni de jazz, care au avut intervenţii solistice savuroase. Violonista Fiona Monbet s-a remarcat prin maniera de execuţie a portamento-urilor şi prin temperamentul ei nestăvilit. Accentele  metrice ordonau însă, fiecare frază intonată.
 
Au urmat piesele Salut l'Artiste şi Diner de cons cuprinzând inflexiuni modale atractive, interpretate cu mult bun gust.
 
L'Aile ou la Cuisse amintea de muzica Barocului francez. Acea toccată  a dat prilejul etalării capacităţilor interpretative ale compartimentului de percuţie şi suflătorilor.
 
Tempo-ul de Slow al temei Reality din celebrul La Boum de Claude Pinoteau, a captat prin curba seducătoare a liniei sale melodice.
 

La finalul serii muzicale de excepţie, am ascultat piesa Le grand Blond avec une chaussure noire, utilizată în filmul lui Yves Robert, o partitură în care din nou se puteau recunoaşte inspiraţia melodică românească în special ritmul de sârbă. 
 

Darul muzical minunat oferit de Vladimir Cosma a fost apreciat de numerosul public aflat în sala Ateneului Român, atât prin aplauzele interminabile, cât şi prin fluxul empatic intens.

Mulţumim maestre Vladimir Cosma!