Ray. Povestea nerostită a vieţii lui Ray Charles

Cu: Jamie Foxx, Kerry Washington, Clifton Powell, Aunjanue Ellis, Harry Lennix, Terrence Dashon Howard, Larenz Tate şi Regina King

Scenariul: James L. White
Imaginea: Pawel Edelman
Scenografia: Stephen Altman
Montajul: Paul Hirsch
Costume: Sharen Davis
Regia: Taylor Hackford

"Soul-ul este un drum în viaţă dar este întotdeauna drumul cel mai greu" - Ray Charles.

Dacă viaţa reprezintă o sumă de episoade, viaţa lui Ray Charles trebuie văzută ca o sumă de urcuşuri şi coborâşuri care s-au petrecut în spatele unei cariere muzicale lungi şi de mare succes. Ray Charles este chintesenţa luptelor, a suferinţelor şi a întunericului dar şi a unor stiluri muzicale multiple - jazz, rythm & blues, rock and roll, gospel, country & western.

Filmul este o poveste nerostită încă, o biografie muzicală, o dramă a legendei americane care a fost Ray Charles. Povestea este adusă pe marile ecrane după 15 ani de cercetări făcute de regizorul şi producătorul Taylor Hackford. Rolul lui Ray Charles este interpretat de talentatul Jamie Foxx, nominalizat la Globul de Aur pentru această interpretare. Regizorul Hackford (The Advocate's Devil, Dolores Clairbone, Ofiţer şi gentleman), care împreună cu producătorul Stuart Benjamin şi-a petrecut 15 ani din viaţă dezvoltând această biografie a lui Ray Charles, prezintă în acest film un profil bine conturat al unui artist care a transformat lupta sa cu întunericul într-o lumină strălucitoare.

Povestea lui Ray Charles este cea a unui copil care orbeşte de mic, este crescut de o mamă singură şi săracă într-un mediu segregaţionist din sudul Americii, dar care va reuşi să spargă barierele sociale şi să schimbe cursul istoriei muzicii americane. Este o poveste despre ceea ce poate face un om cu soarta sa şi anume că o poate schimba luptând. Cu Jamie Foxx care interpretează rolul principal cu o intensitate şi o credibilitate extraordinară, filmul urmăreşte perioada cea mai prolifică din viaţa şi cariera lui Ray Charles.

Cariera lui Ray Charles începe din adolescenţă, când un tânăr negru orb ia autobuzul şi pleacă în Florida unde ştie că este inima jazzului. Rămâne în Seattle unde încearcă să-şi găsească drumul propriu, încearcă să se impună ca un artist ce merită un tratament just. Apoi este descoperit de Atlantic Records şi traiectoria sa urmează o pantă ascendentă. În paralel însă, viaţa sa personală este un amestec de aventuri extraconjugale şi dependenţă de droguri.

Filmul ne aduce în atenţie şi evenimentele care l-au marcat pe Ray cum ar fi moartea fratelui său care coincide cu apariţia bolii ce îl va transforma în orb pentru tot restul vieţii. Efectele acestor evenimente au avut efecte asupra sensibilităţii excesive a lui Ray, dar şi asupra creativităţii sale muzicale.


Viaţa lui Ray Charles

Pentru mulţi anul naşterii genului soul este 1959 când casa de discuri Atlantic Records a lansat discul single I've Got a Woman interpretat de Ray Charles - un star în ascensiune pe atunci. Amestecând blues cu gospel într-un stil de neconceput până atunci, introducând conotaţii sexuale şi spirituale, dure dar şi tandre, acest nou curent muzical a şocat lumea. A fost un proces de catalizare într-o perioadă de mare efervescenţă a culturii muzicale americane.

Uimitor a fost stilul muzical. La fel de uimitor însă şi cel care l-a lansat - Ray Charles. Denumit geniul soul-ului (soul genius) lumea s-a întrebat ani de-a rândul cum era sufletul geniului (soul of the genius). Generaţii întregi de americani şi nu numai au crescut pe muzica lui Ray Charles care a revoluţionat toate genurile de la jazz, la country dar puţini au ştiut amănunte din viaţa lui.

Ray Charles a fost nu numai un pianist unic dar şi un compozitor excepţional. O altă latură absolut surprinzătoare a lui a fost cea de om de afaceri foarte abil. El a preluat controlul carierei sale şi a obţinut anumite condiţii contractuale fără precedent în lumea muzicală. A deschis drumul şi altor muzicieni care au putut beneficia de avantaje materiale importante în relaţia cu casele de discuri. Taylor Hackford declara: "Viaţa lui Ray Charles a fost o călătorie fantastică. În film am vrut să prezint complexitatea geniului său. Ray a avut un curaj uriaş şi o strălucire aparte, dar viaţa lui a inclus tragedii şi demoni. Noi am încercat să arătăm evoluţia unui artist într-o perioadă de adânci transformări culturale. Sperăm ca cei ce vor viziona filmul vor înţelege că Ray Charles a fost mai mult decât un muzician - el a influenţat revoluţia culturală din America, revoluţie care continuă şi astăzi".

Într-un interviu dat cu câteva luni înaintea morţii, Ray Charles spunea: "Văd că Taylor şi-a făcut temele. A descifrat viaţa mea destul de bine. Aş vrea ca oamenii să înţeleagă încercările prin care am trecut de când eram copil şi până mi-am făurit o carieră şi toate întâmplările atât de diferite cu care m-am confruntat. Vreau să spun că mi s-au întâmplat nişte lucruri extraordinare dar şi nişte drame crunte. Ceea ce trebuie să rămână din experienţa mea este că îţi poţi reveni din orice situaţie îngrozitoare şi poţi învinge orice adversitate dacă crezi în tine şi ştii unde vrei să ajungi. Cu alte cuvinte nu renunţa doar pentru că ai fost culcat la pământ de câteva ori".

Ray Charles a fost un om al contradicţiilor - au existat în el simplitatea şi modestia unui om de culoare venit din medii sărace dar şi ceva snobism de citadin, strigăte dar şi şoapte. Nu i-au plăcut barierele sau etichetările astfel încât melodiile sale au traversat şi îngemănat genurile spărgând graniţele între jazz, R&B, country şi gospel şi ceea ce a rezultat a fost ceva original, exuberant şi emoţionant. S-a spus despre el că putea să te facă la fel de uşor să dansezi dar şi să-ţi rupă inima, putea să evoce bucuria şi decepţia sau pe amândouă în acelaşi cântec. Pentru Ray Charles viaţa era astfel un amestec de suferinţă, necazuri, păreri de rău, exaltare, frumuseţe şi dorinţă de salvare.

Ray Charles s-a născut pe 23 septembrie 1930 în Albany, Georgia. Era o perioadă de recesiune. Numele său întreg a fost Ray Charles Robinson şi el s-a îndrăgostit de muzică de la o vârstă foarte fragedă. Încă de atunci aborda atât imnurile cântate în Biserica Baptistă cât şi blues-ul cântat de muzicieni locali. Înainte de a împlini 5 ani a început să cânte la pian. A fost martor la înecul fratelui său mai mic pentru care se va auto-învinovăţi. La scurt timp, un glaucom şi, probabil, trauma de a fi asistat la moartea fratelui vor determina începutul orbirii. La 7 ani era complet orb iar mama lui, o femeie dură dar devotată, avea să-l înveţe să se descurce utilizând auzul şi fascinaţia sa pentru sunete. Nu a utilizat niciodată un baston sau un alt ajutor ci şi-a croit drumul său abordând într-un mod unic viaţa. Cu speranţa asigurării unei existenţe mai bune pentru Ray, mama sa l-a trimis la 250 km distanţă de casă, la o şcoală pentru nevăzători unde a învăţat să citească partituri în limbajul Braille. Aici a studiat mai multe instrumente şi s-a apropiat de jazz, swing, gospel, blues şi country.

O altă tragedie avea să-l lovească. Pe când era încă la şcoală, mama sa moare lăsându-l singur pe lume. Cum dorinţa ei a fost ca Ray să stea pe propriile picioare, adolescentul începe să cânte în cluburi şi localuri cu o formaţie country & western numită The Florida Playboys. Nu era uşor pentru un tânăr orb, dar Ray s-a maturizat rapid. În 1948, la 17 ani a luat autobuzul şi a străbătut ţara până la Seattle unde a început să cânte în stilul Nat King Cole şi James Brown. Şi-a făcut rapid un nume şi în 1949 a înregistrat primul single pentru casa de discuri Swingtime Records. Patronul casei, Lauderdale l-a pus în legătură cu formaţia lui Lowell Fulsom.

Ray avea o viaţă singuratică - stătea mult în camera sa de hotel şi din această perioadă datează şi primul său contact cu heroina. Saltul decisiv în cariera sa s-a produs în 1950 când a semnat un contract cu Atlantic Records după ce Ahmet Ertegun l-a descoperit. În această perioadă a început să amestece gospel-ul cu blues-ul. Rezultatul, deşi contestat la început a cucerit şi electrizat publicul şi radiourile l-au răspândit rapid.

În acea perioadă exista expresia "muzică neagră"care era, evident, cea cântată de cei de culoare, dar muzica lui Ray Charles a trecut aceste bariere rasiale şi a fost îmbrăţişată şi de albi. A renunţat la numele de familie Robinson deoarece există un boxer celebru Ray Robinson şi în anul 1956 a lansat I've Got a Woman - o melodie mai mult blues. Aceasta a fost urmată de o serie de mare succes printre care What'd I Say, Down în My Own Tears, Unchain My Heart şi Hit the Road Jack.

În jurul vârstei de 20 de ani, Ray era denumit de cei din domeniu "geniul". În 1959 a schimbat casa de discuri deşi era foarte ataşat de Ertegun şi de Wexler - de la Atlantic Records şi a semnat un contract cu ABC Paramount. Negocierea a fost în favoarea lui Ray care a obţinut cele mai bune condiţii pe care un artist le câştigase până atunci. Din această perioadă datează şi schimbarea stilului său muzical la 180 de grade şi orientarea sa către country & western. Audienţa sa a crescut în această perioadă din care datează melodii ca Georgia on My Mind, I Can't Stop Loving You, Born to Lose, Busted. În acest moment toţi credeau ca Ray a atins apogeul carierei sale, dar el a mers şi mai sus.

Din 1960 a devenit militant pentru drepturi civile. Martor al tratamentului inferior la care erau supuşi artiştii de culoare, Ray Charles a fost primul artist renumit care a refuzat să cânte în cluburi segregaţioniste - atitudine care l-a făcut să piardă sume importante de bani şi a determinat statul Georgia să-l renege. În 1977, statul Georgia şi-a cerut scuze faţă de Ray Charles şi a adoptat melodia Georgia on My Mind ca imn al statului.

În anii '60 viaţa lui Ray Charles era un haos - căsnicia era în criză din cauza infidelităţilor sale repetate. Apoi în 1965 a fost arestat în aeroportul din Boston pentru deţinere de heroină. Recunoscându-şi dependenţa de heroină cariera sa era în pericol. Se droga de foarte mulţi ani dar între muzică şi drog a ales muzica. A făcut o cură de dezintoxicare după care nu s-a mai atins niciodată de droguri.

Cariera sa a continuat cu turnee - circa 200 de zile pe an era în turnee până când boala de ficat l-a determinat să încetinească ritmul. În anii '70 a lansat o nouă versiune a melodiei America the Beautiful care a subliniat încă o dată stigmatul luptei şi a sacrificiului care l-a marcat pe Ray Charles.

De-a lungul carierei Ray a câştigat 12 premii Grammy iar în 1988 premiul Grammy pentru întreaga carieră. Cele 76 de single lansate au fost în topul celor mai vândute şi în total a înregistrat peste 75 de albume. Numele sau este prezent în Hall of Fame al Rock- ului, Blues-ului cît şi în al NAACP Image. A primit în cariera sa şi Medalia naţională a artelor. Nu şi-a uitat niciodată rădăcinile şi nici obstacolele pe care a trebuit să le depăşească de aceea a donat peste 25 de milioane de dolari pentru acte de caritate destinate negrilor, educaţiei şi artelor. A murit pe 10 iunie 2004 la vârsta de 73 de ani.


Ca mulţi dintre noi, regizorul Taylor Hackford l-a întâlnit pe Ray prin muzică să. El îşi aminteşte că în anii '50 a auzit I've Got a Woman şi că a fost electrizat de ritmul şi de vocea cântăreţului. "Din primul minut în care l-am auzit pe Ray Charles cântând am ştiut că în el arde un foc nestăpânit" spune Hackford "şi de atunci i-am urmărit cariera cu mare interes".

În paralel cu muzică lui Ray s-a dezvoltat o latura a culturii americane. O mulţime de cântăreţi au fost influenţaţi de munca lui Ray - Elvis Presley, BB King, Stevie Wonder şi Rolling Stones. Chiar şi cântăreţi de astăzi sunt influenţaţi de Ray cum ar fi Justin Timberlake, Alicia Hayes, Norah Jones.

Câteva decenii mai târziu, în anii '80, Hackford era deja un regizor cu notorietate - avea în palmares Ofiţer şi gentleman şi musical-uri ca The Idolmaker, La Bamba dar şi documentarul mult apreciat Chuck Berry hail! Hail! Rock'n Roll. După aceste realizări el îşi dorea să facă un film despre omul a cărui carieră şi muzică îl preocupaseră. Nu numai muzica lui Charles l-a inspirat pe Hackford dar şi multele poveşti despre dramele lui personale, adversitatea cu care s-a confruntat, prejudiciile materiale pe care le-a suferit, dependenţa de droguri dar şi geniul de care a dat dovadă, dragostea, frumuseţea şi voinţa care l-au caracterizat. Toate acestea au fost considerate de Hackford şi de Stuart Benjamin drept o istorie americană care trebuia spusă.

Regizorul declara: "Ca să-l înţelegi pe Ray Charles, muzica lui este importantă dar este încă mult mai important omul. Când i-am auzit povestea am spus - Doamne, nici n-am avut idee! şi m-am gândit ca Ray este un simbol american a cărui poveste trebuie istorisită".

Hackford l-a întâlnit personal pe Ray în 1987 atunci când a vrut să achiziţioneze drepturile de ecranizare a vieţii lui. A început atunci o colaborare care a durat următorii 15 ani. El spune despre Ray - omul: "era un bărbat pe cât de dur pe atât de sensibil. A fost unul dintre oamenii cei mai inteligenţi pe care i-am cunoscut dar în acelaşi timp era foarte naiv. O persoană dificilă dar toţi cei care se realizează şi care o fac înlăturând obstacole, sunt dificili. Ray emana o încredere deosebită provenită din condiţia sa de om care a reuşit prin el însuşi. Era în acelaşi timp un perfecţionist care cerea dăruire şi concentrare de la ceilalţi".

După această prima întâlnire relaţia cu Ray s-a întemeiat pe încredere şi curând cei doi producători au intrat în posesia drepturilor de ecranizare. Apoi au petrecut nişte ani buni încercând să stârnească interesul Hollywood-ului pentru acest proiect. Cel mai ambiţios şi mai tenace a fost Stuart Benjamin. El a fost cel care practic a ţinut proiectul în viaţă. Partea neplăcută a fost ca Ray Charles a murit înainte ca filmul să fie lansat.

Pentru a scrie scenariul s-au folosit interviurile luate în timp lui Ray Charles, celui care l-a impresariat, respectiv Ahmet Ertegun, lui Quincy Jones cu care a cântat. Scenariştii nu au ascuns nimic - Ray nu este prezentat doar ca geniul al muzicii, ci este arătat cu toate viciile pe care le-a avut. În fond, toate împreună au făcut din el un simbol. Ray Charles le-a spus: "puteţi spune orice vreţi, puteţi să mă arătaţi oricum vreţi dar nu vă voi lăsa să nu spuneţi adevărul pentru că nu ar fi corect".

Un alt factor decisiv la proiectul Ray a fost fiul lui Ray, Ray Charles Robinson Jr. care a devenit şi coproducător al filmului. Acesta a fost tenace şi a făcut toate eforturile pentru ca filmul să fie realizat. Ray Jr. are un respect imens pentru tatăl său şi este conştient de importanţa pe care acesta o are pentru omenire nu numai din punct de vedere muzical. James L White este cel care a fost desemnat să scrie scenariul în momentul în care proiectul s-a pus în picioare. White este din Sud, este negru şi a trecut şi el prin momente grele. Cu aceste atuuri şi cu materialul deja adunat, White a scris scenariul şi a reuşit să-i insufle autenticitate. Şi el i-a luat interviuri lui Ray şi spune că "pe măsură ce discuta cu oamenii şi cu Ray, ceea ce se materializa erau nişte poveşti de dragoste - dragostea lui Ray pentru fratele său, dragostea mamei care l-a propulsat, dragostea lui Ray pentru Della şi, peste toate, dragostea lui Ray pentru muzică".

Când proiectul a prins rădăcini a devenit clar pentru toată lumea că numai Taylor Hackford putea regiza filmul. Ceea ce a făcut el este ecranizarea unei poveşti umane care acoperă ca timp şi ca influenţă generaţii întregi.


Alegerea distribuţiei

Când au fost siguri că filmul se va face, prima problemă a fost găsirea actorului principal. Părea o sarcină foarte dificilă. Hackford şi Benjamin au decis să-i acorde o primă şansă lui Jamie Foxx, mai bine cunoscut din rolurile sale de comedie, dar şi cu două roluri serioase în palmares şi anume cel din Any Given Sunday al lui Oliver Stone şi cel din Ali al lui Michael Mann.

Actorul care-l interpreta pe Ray, oricare ar fi fost el trebuia să închege o relaţie speciala cu Ray Charles. Ceea ce nu ştiau producătorii era că Jamie Foxx, ca şi Ray Charles, începuse să cânte la pian de la vârsta de 3 ani. Mai târziu a condus o formaţie care cânta Gospel la biserica locală. Când Jamie le-a spus aceste lucruri producătorii au exclamat: "Doamne, dacă am fi plănuit asta nu ne-ar fi ieşit!". Următorul test a fost întâlnirea celor doi.

Hackford povesteşte: "Ray este dificil şi cere perfecţiune. Jamie a început să cânte şi Ray şi-a dat seama că măcar poate. Au început să cânte amândoi iar când Ray a trecut la Jazz - noi ne-am ţinut respiraţia. Ray insista cântând piesa şi spunând - Hai băiete e sub mâinile tale. Când Jamie a prins melodia şi a cântat-o Ray a spus: Asta e! Puştiul poate! El este alesul!"

Cu alte cuvinte se poate spune că Jamie Foxx a primit rolul direct de la Ray Charles. Pregătirea pentru rol a fost atât fizică - a învăţat să se mişte ca Ray, să înţeleagă ce înseamnă să fii orb, dar a însemnat şi o apropiere atentă de muzică, de toate genurile pe care le-a abordat Ray. Săptămâni la rând a umblat 12 ore pe zi legat la ochi pentru a înţelege exact ce înseamnă să fii orb. El mărturiseşte că iniţial era foarte nervos, considerând că este foarte frustrant să fii orb şi că de fapt ţelul lui, cuvântul cheie a fost nuanţa pentru că nu a vrut doar să-l interpreteze pe Ray. "Am vrut să captez o parte a spiritului şi să o dezvălui spectatorilor" spune Jamie Foxx.