Ideea scenariului filmului Odete / Two Drifters datează încă din perioada în care Rodrigues era student. Pe atunci, tânărul - regizor în devenire - era interesat pentru un proiect de scurtmetraj de povestea unei femei care pretindea că este însărcinată cu un mort. Câţiva ani mai târziu, acest scenariu îl ademeneşte din nou pe Rodrigues după ce citeşte un articol despre pseudocyesis (sarcina fantomă). Stimulat de studiile recente în domeniu, definitivează o nouă variantă a scenariului care se materializează în 2005, în cel de-al doilea lungmetraj din cariera sa regizorală: Odete.
Filmul este un studiu al reacţiilor declanşate de evenimente existenţiale traumatice. Odete şi Rui, personajele principale, sunt supuşi abandonului, Odete este părăsită de Alberto, iubitul ei, pentru că îşi doreşte prea insistent un copil, în timp ce Pedro, iubitul lui Rui, moare într-un accident chiar în seara aniversării primului an al relaţiei lor. Rămaşi singuri, destinele lor se întretaie la înmormântarea lui Pedro.
În Odete, Rodrigues amestecă în doze atent echilibrate momente hiper-romantice (întreaga scenă de început a filmului până la momentul accidentului) cu scene groteşti (actul sexual fantasmagoric de la mormântul plin de flori al lui Pedro sau secvenţa tulburătoare din finalul filmului). Începutul anost este rapid succedat de întâmplări, mai întâi enigmatice, iar pe parcurs şi până în final, aproape de limita suportabilităţii. Preocuparea regizorului portughez pentru disturbing images face ca personajul feminin, Odete, să sufere metamorfozări violente şi consecutive.
Prima apariţie a protagonistei în film este la fel de autentică precum celor care îi urmează. Odete, o frumoasă vânzătoare pe role într-un supermarket, pretinde că urmează să devină mamă, chiar dacă testul de sarcină o contrazice, însă moartea vecinului ei Pedro, pe care nici nu îl cunoaşte, este momentul care o transformă pe Odete într-o făuritoare de iluzii bolnăvicioase care au un efect manipulator asupra mamei şi iubitului tânărului mort. Rodrigues îşi investeşte eroina cu cele mai extravagante şi sfidătoare trăiri: un episod erotic pe un mormânt într-un cimitir (aproape un act de necrofilie), o sarcină pe care şi-o doreşte atât de mult, încât se preface într-o plăsmuire maladivă (sarcina falsă) şi preluarea treptată a identităţii vecinului decedat (transgender).
Odete provoacă un disconfort vizual prin tendinţa spasmodică de a prelua vieţile altora şi de a le reformula prin trăiri proprii închipuite: în magazinul unde lucrează, o femeie are un mic incident pe care îl pune pe seama sarcinii deja vizibile; câteva zile după această întâmplare Odete cade în faţa clienţilor şi vomită răspunzând (cu o satisfacţie mută) unui client îngrijorat că este însărcinată. După ce Rui sărută pentru ultima dată buzele iubitului mort, Odete suge literalmente inelul (inscripţionat cu textul: 2 drifters) de pe degetul cadavrului. Funeraliile lui Pedro nu sunt lipsite de strigătele de durere ale mamei, astfel încât, atunci când sicriul este coborât în groapa de veci, Odete se aruncă peste el cuprinsă de un acces de isterie. Dacă Rui adoarme în maşină în faţa cimitirului unde se află îngropat Pedro, Odete doarme pe mormântul acestuia înconjurată de zeci de lumânări aprinse. Aceste acte de un cabotinism absolut fac di n Odete un personaj care stârneşte indignarea şi un umor greu de înţeles/ digerat în acelaşi timp.
Atunci când vorbeşte despre acest film, João Pedro Rodrigues declară că una dintre intenţiile lui a fost aceea de a urmări cum decurge viaţa unor oameni după moartea cuiva foarte apropiat. Rui şi Teresa (mama lui Pedro) sunt incapabili să treacă peste suferinţa provocată de moartea băiatului, însă durerea lor păleşte în faţa devotamentului lui Odete. Există chiar anumite teorii care susţin că suferinţa actorului este absolută şi neîntreruptă, pe când suferinţa oamenilor este tot timpul fragmentată de alte gânduri sau întâmplări exterioare zilnice. Odete, actriţă prin excelenţă, este constantă în povara propriei dureri, pe când Rui evadează uneori apelând la false trucuri care nu-l ajută să-l uite pe iubitul mort, mai mult chiar, îl împing spre sinucidere.
Obsesia lui Odete pentru Pedro se denaturează într-un ritm alert. Mijloacele imprevizibile prin care decide să acţioneze nu pot fi judecate printr-un sistem raţional articulat. Odete este în afara oricărei ordini prestabilite şi fiecare faptă a ei înseamnă încă o lovitură de ciocan în preconcepţiile umane despre ceea ce înseamnă normalitate.
Întregul periplu de o mare varietate de expresii vizuale cu un puternic impact asupra amatorilor de cinema este adesea curmat de scurte pauze sonore (cu mult mai mult interes revine asupra acestei metode în următorul său film, Morrer Como Um Homem) în care răsună mai multe variante ale aceleaşi melodii: Moon River, ale cărei versuri marchează la propriu, prin inscripţiile de pe inele, legământul veşnic dintre cei doi îndrăgostiţi, Rui şi Pedro.
Pentru Odete, João Pedro Rodrigues a primit nenumărate laude, fiind numit cel mai provocator regizor al momentului, iar filmul - un masterpiece al cinematografiei queer de pretutindeni.
(va urma)