Filmul lui Rodrigues aruncă o ultimă privire asupra destinului Toniei, un travestit care încă păstrează semnele masculinităţii, indecis asupra operaţiei care i-ar confirma identitatea sexuală. Jumătate bărbat, jumătate femeie, Tonia se plasează între un trecut misterios şi un prezent nefericit, între un fiu, Ze Maria, care o dispreţuieşte şi un iubit, Rosario, dependent de droguri, singura ei alinare fiind Augustina, un căţel cleptoman care îngroapă în curtea din faţa casei obiecte pierdute şi revendicate de Tonia prin rugăciune. Nici drag show-urile ei găzduite de un mic club de noapte din Lisabona nu mai au succesul de altădată. În plus, organismul îi respinge implanturile cu silicon, provocându-i dureri şi scurgeri de sânge pe care Tonia le ţine sub tăcere.
Intuiţia propriei morţi o face pe Tonia să renunţe la tot şi să plece într-o scurtă călătorie revelatoare. Printre pierderi şi regăsiri de câini şi de oameni, secvenţe în care protagonista fredonează fără strălucire versuri tânguitoare şi cadre imobile în care răsună Baby Dee - Calvary, Tonia trăieşte epifania supremă care-i luminează ultimii paşi dinaintea morţii. Tonia hotărăşte să moară aşa cum s-a născut, să moară ca un bărbat. Şi aşa se va şi întâmpla. Antonio este înmormântat în costum alături de Rosario, incapabil să trăiască singur şi administrându-şi o supradoză pentru a-şi urma iubitul.
Morrer Como Um Homem păstrează câteva din elementele care disting viziunea cinematografică a regizorului portughez şi care pot fi depistate şi în primele sale două producţii, O Fantasma şi Odete. Majoritatea cadrelor sunt filmate aproape în întregime doar cu lumină naturală, singura diferenţiere de celelalte două pelicule fiind prezenţa filtrelor roşiatico-albăstrui care conferă o alură superficială cadrelor de obicei filmate în pădure sau în spaţii exterioare. Absenţa luminii artificiale şi întunericul l-au preocupat dintotdeauna pe Rodrigues.
Spaţiul exterior este la fel de important ca în O Fantasma şi Odete, iar asocierea, prea la îndemână, a travestiului cu un mediu artificial nu-l preocupă pe Rodrigues, ba dimpotrivă, îşi poartă personajele prin păduri, grădini sau zonele periferice nepopulate ale Lisabonei. De altfel, regizorul evită intenţionat scena clubului unde au loc reprezentaţiile Toniei, făcându-ne părtaşi doar la întâmplările din culise. O astfel de scenă ar fi fost redundantă, iar Morrer Como Um Homem şi-ar fi pierdut însuşirea de a fi un film unic: "I didn't want to show the show, because I really wanted to make a film that was against spectacle. I didn't want it to be like other films with transsexuals." este convingerea lui Rodrigues exprimată într-un interviu pentru cinema-scope.com.
Rodrigues defineşte acest al treilea lungmetraj al său ca fiind un musical static, deşi musical-ul este prin definiţie dinamic, iar în evoluţia sa firul narativ se întrepătrunde în mod spectaculos cu momente de cântec sau dans. În Morrer Como Um Homem, spectaculosul este prezent prin însăşi natura personajelor; o suprapunere prin oglindire nu ar fi însemnat decât eşecul garantat al filmului.
La fel ca în celelalte filme ale sale, şi în Morrer Como Um Homem avem de-a face cu o transcendere a corpului uman. În O Fantasma, corpul lui Sergio se degradează treptat până aproape că se contopeşte cu groapa întunecată de gunoi, iar în Odete cadrul final o surprinde pe protagonistă posedând un bărbat ca şi cum ea ar fi unul. În Morrer Como Um Homem, corpul Toniei supus la multiple eforturi înspre a fi transformat, sfârşeşte prin a fi învis de propria sa natură.
Filmul începe cu o scenă de război, doi soldaţi se desprind de pluton, între ei există un scurt episod erotic care culminează cu un conflict, iar unul dintre ei este ucis. Aparent, asta înseamnă să mori ca un bărbat. Însă sfârşitul Toniei ca Antonio înseamnă neputinţa de a înfrânge destinul, imposibilitatea de a fi împotriva propriei educaţii catolice solide, iar acest sens al morţii ca un bărbat devine tragic şi tulburător.
(sfârşit)