Ne agăţăm de cei care ne ies în cale. Ne creăm şi continuăm fanteziile cele mai tainice. Şi sperăm de fiecare dată că această căutare a ajuns la sfârşit. O perioadă chiar totul confirmă că în sfârşit am găsit bucata lipsă şi că suntem întregi. Dar... după un timp mai scurt sau mai lung (în funcţie de zeci de milioane de motive) ceva se întâmplă şi "our better half" nu mai face parte din acelaşi întreg. Se retrage.
Şi goana reîncepe. Alte frici, alte analize, alte prognoze. Pentru unii mai norocoşi, goana se termină rapid. Pentru alţii trece o viaţă, iar o altă parte umblă bezmetic până la sfârşit. Doar visând.
Să vedem transpusă pe peliculă o astfel de (re)întâlnire, e ciudat. Ca şi cum scenaristul ar fi stat ascuns într-un colţ al minţii noastre şi brusc a ieşit la lumină şi a pus pe hârtie visul la care tânjim în secret cu toţii (chiar dacă bravăm şi nu am recunoaşte asta niciodată): ca destinul să ne scoată în cale "jumatatea".
Pentru cei care au găsit: fiţi recunoscători.
Pentru cei care nu au găsit: fiţi atenţi la semne. Şi lăsaţi destinul să-şi urmeze cursul. Cine trebuie să apară, va apare sigur, chiar dacă v-aţi ascunde.
Pentru cei care nu cred în destin: încercaţi să vedeţi acest film. Este plăcut şi relaxant. Dulce, dar nu siropos. Iar Cusack este fermecător ca de obicei, indiferent în ce ipostază se află.
You just have to have faith.