Surprizele şi nedreptăţiţii Premiilor UNITER, 2012

Lia Bugnar, actriţă, regizor şi dramaturg, Alice Georgescu, critic de teatru, şi Victor Ioan Frunză, regizor, vorbesc despre plusurile şi minusurile nominalizărilor de la actuala ediţie sau despre nevoia de dezbatere.
 
Nominalizările la Premiile Uniunii Teatrale din România (UNITER) stârnesc şi în 2012 discuţii aprinse în lumea scenei. Primele întrebări care au căpătat consistenţă şi redundanţă în mediul teatral, după anunţarea nominalizărilor, au fost următoarele: de ce nu apare numele lui Marcel Iureş pe lista nominalizaţilor la categoria Cel mai bun actor în rol principal, după rolul din Absolut!, spectacolul lui Alexandru Dabija de la Teatrul Act, şi de ce Îngropaţi-mă pe după plintă, regizat de Yuri Kordonsky la Teatrul Bulandra, nu a fost nominalizat la categoria Cel mai bun spectacol?

O stridenţă

Oamenii de teatru contactaţi de Weekend Adevărul încearcă să analizeze mecanismele din spatele deciziei juriului format din criticii Monica Andronescu, Ion Cocora şi Ion Parhon. Gala Premiilor UNITER va avea loc luni, 23 aprilie 2012, la Sala Majestic a Teatrului Odeon din Bucureşti.

Lia Bugnar, actriţă, regizor şi dramaturg, crede că Îngropaţi-mă pe după plintă este un spectacol care n-a primit nicicum ce merita, adică o nominalizare la Cel mai bun spectacol şi la Regie. "E extrem de bun şi de frumos şi s-a trecut peste...", constată Lia Bugnar.

"Când am văzut nominalizările, mi s-a părut strident faptul că ruda mea prin alianţă, Dragoş Buhagiar (n.r. - scenograful este soţul Liei Bugnar), este nominalizată din nou la scenografie. Şi mai strident e faptul că, într-adevăr, merită, pentru că este cel mai bun scenograf din România. E trist şi apăsător că singurul lui concurent real e el însuşi", subliniază Lia Bugnar.

Actriţa continuă: "Ce mai pot să spun despre gustul limitat al juriului de nominalizări? Juriul este ales pe criterii care ţin de tot felul de alte lucruri decât de reperele artistice, cum ar fi: cine e liber în perioada aia, cine n-a mai fost de mult în juriu, cine n-a făcut nicio gafă mare în ultimul timp... cam aşa!"

Un număr

Criticul de teatru Alice Georgescu, preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT) - Secţia Română consideră că discuţia despre "corectitudinea" nominalizărilor în raport cu adevărul vieţii teatrale dintr-un anume interval de timp este veche şi, în lipsa unui răspuns adecvat şi imposibil de dat, va rămâne, probabil, veşnică.

"Este vorba aici despre numărul fix al categoriilor de premii şi, mai ales, despre numărul fix al «poziţiilor» aferente fiecărei categorii - «trei». În unele cazuri (vorbesc din experienţă directă, pentru că am făcut parte de câteva ori din juriul de nominalizări), acest «trei» se dovedeşte excesiv de generos: există ani când e greu să găseşti, de pildă, trei spectacole apte să concureze - cu şanse, teoretic, egale - la titlul de cel mai bun. Alteori, «trei» devine dureros de restrictiv: pot apărea (şi apar!) patru, cinci sau cincisprezece performanţe actoriceşti de vârf - după ce criterii reţii atunci numai trei "premiabili»?", întreabă, retoric, Alice Georgescu.

O oglindă

Aşadar, chestiunea "oglinzii corecte" i se pare, în principiu şi din pornire, insolubilă. Referindu-se strict la nominalizările din acest an, Alice Georgescu apreciază că şi ele propun, evident, o oglindă, "una care, precum acelea cu care se joacă puştii când vor să «orbească» pe cineva, trimite raze de lumină în chip derutant şi dezordonat către peisajul teatral".

Criticul crede că unul dintre motivele acestei reflexii este faptul că membrii juriului de nominalizări sunt personalităţi profund diferite şi, pe anumite paliere, ireconciliabile. "Aşa se face că printre candidaţii la premii apar atât surprize de proporţii furtunoase, cât şi zone de previzibilitate calmă; ca să dau exemple: Marius Turdeanu, nominalizat la Cel mai bun actor în rol principal, şi Dragoş Buhagiar, nominalizat (ca de obicei, îmi vine să zic) la premiul pentru Cel mai bun scenograf. Plus unele surprize previzibile!". Este această oglindă una "corectă", în raport cu performanţele teatrale ale anului 2011? "Greu de spus. Este ea funcţională - adică reflectă ea (o parte din) realitatea vieţii teatrale? Neîndoielnic", răspunde Alice Georgescu.

Vorbind despre alegerile mai mult sau mai puţin inspirate ale juriului, criticul Alice Georgescu spune că nu ar număra atât "marile nedreptăţi" (puţine, de altfel, judecând după ceea ce a văzut ea însăşi în anul 2011), cât micile nedreptăţi - destul de multe.

Un regret

"Nu pot trece, totuşi, la primul capitol, peste ignorarea de către juriu a superbei scenografii create de Maria Miu pentru Însemnările unui necunoscut, exemplifică Alice Georgescu. Criticul de teatru mai crede că aceste nedreptăţi mărunte îmbracă uneori "o formă stranie, oarecum oblică".

"Exemple: niciunul dintre regizorii spectacolelor «listate» la premiul respectiv nu se regăseşte printre nominalizaţii la Cea mai bună regie, după cum, invers, niciuna dintre montările semnate de cei trei regizori incluşi în categoria aceasta de performanţă nu apare printre candidatele la Cel mai bun spectacol. Sau: Emöke Kató şi Balázs Bodolai - nominalizaţi, pentru jocul lor din Aniversarea (Teatrul Maghiar de Stat din Cluj), la premiul pentru Cel mai bun actor, respectiv Cea mai bună actriţă în rol secundar - au fost, în 2011, autorii unor performanţe net superioare în roluri principale (Karin din Strigăte şi şoapte, respectiv Leonce din Leonce şi Lena). Fireşte că juriul din acest an nu e responsabil pentru alegerile juriului din anul trecut, fireşte că oricine se bucură că este remarcat, oricând şi oricum se întâmplă asta, dar...".

Trăgând o concluzie, Alice Georgescu afirmă că nu avem de-a face cu mari nedreptăţi, "dar şi cele mai puţin mari pot face, câteodată, la fel de mult rău". "Şi nu mă gândesc neapărat la persoanele în chestiune (deşi, măcar ca exerciţiu, ar fi bine să încercăm să ne punem în pielea lor), cât la percepţia de ansamblu a teatrului românesc asupra propriei (şi a propriilor) sale valori. Ca să închei, însă, pe ton optimist, cred că nominalizările din 2012 nu sunt, una peste alta, mai criticabile decât nominalizările din alţi ani", spune Alice Georgescu, preşedintele AICT - Secţia Română.

Un plus: Marius Turdeanu

Şi criticul de teatru Iulia Popovici observă absenţa unei coerenţe estetice, în condiţiile în care cele mai comentate şi "grele" categorii, Cea mai bună regie şi Cel mai bun spectacol "ar trebui să-şi conţină propria argumentare în restul opţiunilor şi n-o prea fac sau se contrazic".

Iulia Popovici consideră că plusurile sunt la nivelul punctual, cum e nominalizarea lui Marius Turdeanu la Cel mai bun actor în rol principal. "Impresia pe care mi-o lasă e că aceste nominalizări sunt rezultatul unor compromisuri nefinalizate, în spatele cărora stau moduri de raţionare divergente (şi nu mi-e nici frică, nici ruşine să spun că aceste moduri de raţionare nu sunt mereu de natură estetică)", a declarat Iulia Popovici pentru revista online Yorick (www.yorick.ro).

O propunere: dezbatere profundă

Regizorul Victor Ioan Frunză, al cărui spectacol Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi de la Teatrul Maghiar "Csiky Gergely" Timişoara a câştigat la ediţia din 2010 Premiul UNITER pentru Cel mai bun spectacol, mărturiseşte că nu crede în conceptul "competiţie între artişti". "Ar însemna să credem că există progres în Artă. Or, acesta e un nonsens. În ceea ce priveşte «marii nedreptăţiţi» - mi se pare chiar bizar să vorbim despre aşa ceva. Cum poţi să te simţi nedreptăţit că nu te-a selectat Ion Cocora?" Victor Ioan Frunză crede că ar trebui provocată o dezbatere mai profundă, în legătură cu democratizarea formării opiniilor, despre axiologie şi cenzură, despre deprofesionalizarea actului critic, despre încercările tot mai frecvente de orientare a creaţiei prin monopolul axiologic.

 Puteţi citi aici lista nominalizărilor ediţiei UNITER, 2012