Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de film Berlin 2005

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Tragi într-unul, pică doi - Berlin 2


februarie 2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Am intrat la Sophie Scholl-The Final Days ori Die letzten tage de Marc Rothemund, film din competiţia oficială, şi cum am intrat aşa am şi ieşit. Numai că după o jumătate de oră, fiind a doua persoană din zona mea (la U-Carmen... s-a ieşit pe capete, eu nu înţeleg). Acest al doilea film german care intră în competiţie (sunt trei cu totul) mi s-a părut atât de bătrînicios şi de stătut, încît nici n-am putut să dorm, deşi mi-am aşezat paltonul ca pernă. Inspirată dintr-o întîmplare reală, povestea tinerei Sophie arestată în 1943 pentru că împărţise alături de fratele ei manifeste anti-Hitler la facultate, era extrem de plată, de previzibilă, de plicticoasă, de cum vreţi să-i spuneţi. Aşa că am plecat să scriu.

Promisesem parcă să revin cu expoziţia Kubrick. Am stat vreo jumătate de oră ca să răsfoiesc un caiet xeroxat după unul din caietele de notiţe la Napoleon, proiect la care a lucrat în 1967-'68 şi pe care nu l-a mai făcut pentru că n-au fost condiţii. Vorbise şi în România, i se promiseseră pînă la 30.000 de soldaţi cu 2 dolari pe zi bucata, ieftin ca braga, şi-a spus Kubrick, România era prima pe o listă de cinci sau şase ţări - ţări care ar fi dat ostaşi şi le-ar fi făcut şi hăinuţe. Altfel, însemnările te bagă în boală. Vorbise cu absolvenţi de istorie de la Oxford care executaseră biografiile amănunţite pentru 50 de personaje, alcătuise o bibliotecă de 500 de volume despre Napoleon. Pe urmă întrebările alea simple care te dau gata: "Ce mînca Napoleon? Ce făcea în existenţa lui de zi cu zi?" Chestiile astea le-am găsit şi în notiţele la The Shining: "Ce muzică asculta Jack? (adică Jack, scriitorul interpretat de Jack Nicholson). Are maşină de scris? La ce filme se uită?" Nu mai spun cum arătau schiţele lui de producţie. Nu mă pricep, n-am prea văzut multe la viaţa mea, dar am rămas trăznită de cît de meticuloase erau.

Dacă la intrare te aşteptau mai multe ecrane pe care se proiectau imagini din filme, pe parcurs, fiecărui film îi revenea cel puţin o sală. Cea mai spectaculoasă, normal, cea la 2001- Odiseea spaţială, unde am şi stat cel mai mult. Nu m-a impresionat Oscarul (adevărat), primul pe care l-a primit Kubrick, pentru efecte speciale(!), cît imaginile care decorticau puţin efectele speciale, de exemplu panourile mici, cu cîte un bec fixat în spate, pe care erau desenate planete colorate în fel şi fel de culori. Ori o bucată din decorul unde s-a filmat începutul filmului prin metoda "front projection", inventată cu această ocazie.

Exista şi o sală de proiecţie (la fiecare film se proiectau separat secvenţe), unde nu se trata decît despre muzica din filmele lui Kubrick. Pe capitolaşe - muzică clasică, populară, marşurile, jazz-ul, muzica electronică, şamd. Şi pe urmă în ultima sală, mare bucurie mare, pozele lui Kubrick pe care le-a publicat din 1945 în revista Look. Super-poze, ca să spun aşa. Reportaje la spălătoria din colţ, din trenuri, cu oameni dormind în diverse poziţii (parcă erau morţi), cu oameni aşteptînd la dentist ("ca şi cum ar fi vrut să fie altundeva", spune textul). Plus poza celebră cu frumosul Montgomery Clift luînd micul dejun şi stînd, copilăros-studiat, cu degetul în gură. Plus prima poză făcută de Kubrick, cea din ziua morţii lui Roosevelt, 12 aprilie 1945, cu vînzătorul de la chioşcul de ziare cu dezolarea întipărită pe figură. Şi mai sunt. Asta e o expoziţie la care trebuie să vii cu merinde şi să stai toată ziua. Dacă aş fi student la film ori dacă aş avea mai ştiu eu ce veleităţi, mi s-ar părea mană cerească.

Expoziţia Kubrick am vizitat-o la pachet cu expoziţia Robert Capa (8 euro, o afacere). 70 de poze aduse în special de la Paris, grupate pe perioade istorice. Sunt şi trei din cele 11 poze - singurele care s-au păstrat de la Debarcarea Aliaţilor în Normandia, pentru că restul s-au distrus din greşeală în laboratorul din Londra. Capa era român, bag mîna în foc. Deşi biografia lui îl dă drept ungur. Îl chema Friedmann. Fratele lui se numea Cornel. Unde aţi văzut ungur să se numească Cornel? Nu mai scriu, am obosit. Mă duc la o ţigară.

Pe curînd.

(Deplasare sprijinită de Fundaţia Anonimul)



 Toate articolele despre Festivalul de film Berlin 2005


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Iulia Blaga


Alte articole

 Berlin de la A la Z, Mihai Chirilov
 Amintiri de la a 55-a ediţie a Festivalului de Film de la Berlin - SchizoBerlin, Mihai Chirilov
 Pielea ursului din Berlin - Berlinala 55, Alex. Leo Şerban
 Festivalul de Film de la Berlin, a 55-a ediţie / Biletele de drum spre orizonturi necunoscute, Iulia Blaga
 Prezenţe româneşti la Talent Campusul de la Berlin, Iulia Blaga
 Toate articolele despre Festivalul de film Berlin 2005


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer