Asylum a fost unul dintre filmele din competiţia festivalului de la Berlin, care are loc de cîţiva ani într-o zonă futuristă pe unde odinioară trecea Zidul despărţitor dintre est şi vest. Berlinul de azi însă numai azil nu e...
A de la Asylum: Natasha Richardson lasă şi soţ, şi copil, şi se aruncă cu capul înainte într-o relaţie pasională cu un criminal periculos aflat sub observaţie psihiatrică. David Mackenzie (autorul la fel de deprimantului Young Adam) se simte în elementul lui pe terenul delicat al obsesiei erotice, filmul are iz hitchcockian, iar Richardson e impecabilă în pielea unui personaj fragil, al cărui apetit pentru sex brutal şi autodistrugere e mai puternic decît raţiunea şi grija pentru rochiile de epocă pe care le terfeleşte de la un cadru la altul.
B de la Bai Ling: chinezoaică a fost sarea şi piperul acestei ediţii. Nu degeaba, Berlinala a fost rebotezată Bai-ling-ala. Membră a juriului condus de Roland Emmerich şi protagonista perversă din filmul Dumplings (vezi C), actriţa a apărut mai mult dezbrăcată decît îmbrăcată, în topuri minimale şi blugi crăpaţi - nu contează că era pe covorul roşu, la dineuri oficiale sau în clarobscurul stroboscopic al petrecerilor. Prin comparaţie, Aguilera trece drept domnişoară de pension...
C de la colţunaşi: Dumplings e un film hong-konghez despre goana femeilor după frumuseţea eternă. Deşi arată de pînă-n 30 de ani, Bai Ling este mătuşica matusalemică Mei Mei, a cărei specialitate cosmetic-culinară o reprezintă colţunaşii din carne de fetuşi umani. Sună oribil, iar dacă judecăm după expresia feţei unui personaj care-i consumă, gustul e aşijderea. Efectele de întinerire sînt însă garantate. În locul unei fabule horror despre degradarea umană, cel mai disturbant film al Berlinalei ne-a revelat urîţenia care vine la pachet o dată cu goana necondiţionată după tinereţea şi frumuseţea perpetuă. Fascinant şi, într-un mod foarte pervers, delicios...
D de la Dallas: maşinaţiunile lui JR Ewing strîng seară de seară şatra de rromi dintr-o groapă de gunoi în faţa televizorului. Filmul Dallas Pashamende, turnat în Ungaria şi România (de unde şi scurta apariţie a lui Dorel Vişan în rol de poliţai), e tot un soi de telenovelă melo formatată pentru gustul imparabil pentru exotism al occidentalilor.
E de la Europa: în numele Europei unite şi a apropiatului an 2007, fatidic sau binecuvîntat pentru cei ce-şi aşteaptă rîndul, două filme în scheciuri au bifat ceea ce va să-nsemne identitate europeană. Babel lingvistic, furturi mărunte şi fotbalişti fanatici - în One Day in Europe. O nuntă în stil bulgăresc, un curcan made in România care zboară şi face diferenţa între cerc şi pătrat (în irezistibilul episod regizat de Cristian Mungiu), ceva animaţie estoniană cu tîlc, o taxatoare din Serbia cu veleităţi vitezomane de Sandra Bullock şi o stranie reuniune familială maghiară cu parfum de incest - în coproducţia Lost and Found.
F de la Fateless: filmul operatorului Lajos Koltai, adaptare a romanului omonim scris de laureatul cu Nobel pentru literatură, Imre Kertesz, a intrat în competiţie cu o zi înainte de începerea festivalului. Cum tema era Holocaustul, pariurile îl dădeau drept cîştigător, dar juriul a preferat să nu facă politică.
G de la George Michael şi Goldfrapp: primul a fost protagonistul unui documentar intitulat A Different Story, care ne-a băgat pe uşa din faţă a biografiei cîntăreţului (prezent în persoană la Berlin). Iar Goldfrapp a asigurat soundtrack-ul idilei de-o vară dintre două puştoaice plictisite de viaţă şi bărbaţi din My Summer of Love.
H de la happy hour: în acest an a fost asigurat de delegaţia islandeză, timp de cinci zile de la 6 la 7, iar revelaţia a fost că islandezii produc o bere foarte bună. Surse confidenţiale spun că pentru a face ora cît mai fericită, delegaţia a venit cu o tonă de bere. Un calcul sumar arată că s-au băut 400 de sticle pe seară...
I de la International: este unul dintre cinematografele festivalului care nu se află în Potsdamer Platz, cartierul general al Berlinalei. Kino International e la o aruncătură de băţ de Alexandreplatz (adică, în fostul Est) şi e un mamut comunist cu candelabre gigantice şi decoraţii din placaj care constituie deliciul vesticilor obişnuiţi cu confortul de pluş al multiplexurilor. La lumina zilei, e anost şi aduce cu orice sală mare de la noi, dar în noaptea premiilor Teddy (pentru filme cu tematică gay and lesbian) a scos la iveală un labirint interminabil de culoare şi de ringuri colorate de dans pentru o mie şi ceva de petrecăreţi.
J de la Joseph Fiennes: actorul britanic a asigurat glamour-ul atît de necesar galei oficiale, fiind protagonistul peltelei proiectate în deschidere, Man to Man. Filmul nu merită nici un rînd, dar despre sfîrcurile erecte ale lui Fiennes se pot scrie pagini întregi.
K de la Keanu Reeves: a pus umărul la campania de promovare a filmului american din competiţie, Thumbsucker. Drept care am avut parte de 15 minute reverberante în care cele trei silabe ale numelui său, Ke-a-nu, au fost urlate de fanii din faţa Palatului Berlinalei cu o forţă care ar fi putut dărîma zidul (dacă mai era acolo...)
L de la Laura Linney: a asigurat glamour-ul la ceremonia de închidere, unde a fost proiectat filmul Kinsey, în care Linney o interpretează pe soţia celui care, în 1948, revoluţiona cultura americană cu studiile lui despre comportamentul sexual.
M de la Mutter: trupa germană de rock cu fani să-i numeri pe degete a cîntat în deschiderea celei mai glorioase petreceri berlineze, Panorama. Atmosfera era amorţită (poate şi pentru că mîncarea scontată a lipsit cu desăvîrşire), dar nevoia irepresibilă de dans a unora i-a determinat pe cei patru membri să nu părăsească scena prea curînd, iar pe managerul lor să împrăştie în sală bileţele cu viitoarele concerte.
N de la Nino Cerutti: alt membru al juriului, a cărui prezenţă în această poziţie a fost îndelung ironizată. Şi zău dacă înţeleg de ce. La urma urmei, Cerutti a fost unul dintre puţinii stilişti care s-a asociat cu satira feroce la adresa modei semnată de Robert Altman, Pret-a-porter, croind majoritatea ţoalelor din acel film. Poate pentru că festivalul n-a oferit eşantioane cu parfumul 1881...
O de la Oxymoron: de cîţiva ani, e clubul în care delegaţia norvegiană organizează tradiţionala petrecere din cadrul Berlinalei.
P de la pepene: accesoriul sexual al unuia dintre cele mai explicite filme din festival, taiwanezul The Wayward Cloud. În mod normal, ar fi trebuit să fie o sursă de hidratare, pentru că, în film, omenirea trece printr-o criză de apă. Eroii îl folosesc însă ca interfaţă pentru o partidă lipicioasă de sex.
R de la Romain Duris: cel mai sexy actor de la Berlin, cu tot cu mutra lui de parizian şmecher. A fost protagonistul filmului De battre mon coeur s'est arrete.
S de la Sophie Scholl: obligatoria bifare în palmares a filmului cu subiect politic. Adevărata Sophie a fost o studentă din mişcarea de rezistenţă dinaintea celui de-al doilea război mondial, executată de Germania nazistă pentru că a refuzat să-şi denunţe camarazii. Filmul a fost dublu premiat: pentru actriţă (Julia Jentsch) şi regie.
T de la Tresor: alt club, de astă-dată, unul legendar, găzduit în subsolul (fosta trezorerie) a unei bănci. Şi cel mai bun line-up pentru cei care caută o noapte to remember. A fost cîntecul de lebădă al clubului, care a doua zi a tras obloanele.
U de la U-Carmen: e titlul filmului care a plecat acasă cu Ursul de Aur. Previzibil, o transpunere a operei lui Bizet în decor sud-african. Era de aşteptat ca premiile festivalului să facă escală la acest film: titlul lui aduce cu numele unei staţii de metrou berlinez (U-Bahn).
V de la vampiri: s-au mutat pe străzile Moscovei, într-un thriller stilat despre eterna bătălie dintre Bine (lumină) şi Rău (întuneric) - Night Watch - care a zguduit box-office-ul rusesc.
X de la xhosa: dialectul în care a fost cîntat libretul operei Carmen din filmul cu titlu de staţie de metrou.
Z de la zid: nimic văzut în filme nu se compară cu frisonul pe care-l simţi plimbîndu-te pe linia unde odinioară se afla zidul Berlinului.