Problemele cu drogurile ale lui Cathal provoacă între el şi Fred o ruptură, după ce dealerul lui Cathal îl ameninţă pe acesta cu o bătaie soră cu moartea dacă nu îi plăteşte datoria, iar Fred îl apără (printr-o schemă à la Jackie Chan, cum glumeşte Cathal, ce îi pune pe fugă pe agresori). Filmul redă şi motivul pentru care tânărul alege calea drogurilor, vorbind despre moartea mamei lui şi despre învinuirea adusă acestuia de către tatăl său, care îl dă apoi afară din casă.
Modul în care Fred reuşeşte să se adapteze la acest stil nou de viaţă mi-a adus aminte de Mies vailla menneisyyttä / Omul fără trecut al lui Kaurismäki, aceasta având aceeaşi lejeritate, dacă o pot numi aşa, aceeaşi detaşare şi acceptare a vieţii, în situaţia-limită în care a fost adus, fără vina lui. În acelaşi mod Fred îşi reconstruieşte din puţin în puţin existenţa, nutrind chiar speranţe sentimentale în legătură cu femeia care apare în parametrii orizontului său şi care are un statut mult mai bine definit în societate.
Îmbinarea de elemente dramatice este destul de previzibilă, povestea, deşi atinge un subiect lesne de reţinut şi de încorporat mental, nu surprinde prin vreun element major. S-au făcut multe filme de acest tip, care să surpindă o prietenie în condiţii de criză, pe fundal de probleme familiale şi sociale. Nu pot spune că am rămas prea impresionată de acest film, mi-a plăcut din punct de vedere al imaginii foarte mult şi cam atât. Storylineul şi replicile nu excelează prin originalitate sau prin inovaţie. Filmul este corect gramatical, dar cam atât.