Cultura / februarie 2005
Miles Raymond este o persoană deosebită. Se îmbată aproape zilnic, dar asta nu-l face alcoolic, ci doar oenolog (adică acel tip care ar fi în stare să bată câmpii despre diferitele soiuri de vinuri chiar şi atunci când nu-şi mai aduce aminte unde locuieşte). A scris un roman intitulat Ziua de după ieri (în termeni profani, asta ar suna "mahmureala de după beţia de aseară"), de care este foarte mândru (îl poartă pretutindeni cu sine în două cutii de pantofi, gata să-l arate oricui ar prezenta cel mai vag interes), dar care din păcate nu prea se potriveşte cu piaţa ("o carte fabuloasă fără editură", îl defineşte agentul literar al lui Miles). Are o mamă la care ţine foarte mult (mai ales când îi poate sustrage ceva din economiile de la ciorap) şi ni se mai sugerează că în copilărie şi-a îngrijit tatăl după un accident cerebral, iar relaţiile cu sora sa nu sunt chiar perfecte (romanul său este în mare parte autobiografic). În viaţa cotidiană, Miles este un profesoraş de literatură într-un liceu din San Diego, care nu-şi poate reveni după un mariaj nereuşit şi speră în secret la o împăcare cu fosta soţie. Pe scurt, un exemplar perfect de ratat american ("sunt atât de insignifiant, încât nici nu pot să mă omor", se plânge el).

Jack este şi el un ratat, numai că unul mult mai norocos, cel puţin la capitolul amor. A jucat în tinereţe în două seriale de succes, dar acum arta sa actoricească se reduce la a spune cât mai repede fraze precum "Acest medicament se eliberează fără prescripţie medicală. Dacă apar manifestări neplăcute...". Epicurian practician, Jack are o filozofie de viaţă solidă, bazată pe axiome profunde precum "Nu mai întinerim" sau "Viaţa este scurtă". Nu prea se pricepe la vinuri (nu înţelege defel cum de un Pinot Noir poate fi alb şi participă la o degustare mestecând gumă), dar îi suportă lui Miles acest capriciu, pentru că e deştept şi la nevoie îl poate scoate din belele. Acum Jack este pe cale să se însoare şi să intre într-o bogată familie de armeni americanizaţi, precum şi în afacerile lor imobiliare; numai că are oareşice dubii în privinţa deciziei sale. Cum nu vrea să renunţe la celibat fără să-i mai guste puţin plăcerile, el acceptă ideea lui Miles de a face o excursie prin podgoriile californiene înainte de a-şi pune pirostriile.

Aceşti doi rataţi apropiindu-se vertiginos de vârsta a treia sunt eroii lui Alexander Payne, regizor şi co-scenarist (alături de Jim Taylor), în Sideways, film bazat pe un roman de Rex Pickett şi intrat în circuitul cinematografic autohton sub titlul In vino veritas, care i se potriveşte de minune: discursul la beţie al lui Miles despre poezia delicatului Pinot şi prozaismul supravieţuitorului Cabernet scoate perfect în evidenţă deosebirea dintre cei doi protagonişti.

Alexander Payne (Election, About Schmidt) este unul dintre cineaştii americani pe val; micro-realismul filmelor sale (eroii sunt cu precădere oameni banali, fără pic de măreţie) a adus un suflu nou la Hollywood. Profesionalismul regizorului se vede în fiecare cadru, care este gândit perfect, în cel mai mic detaliu. Tot ce i-aş putea reproşa ar fi excesul de prim-planuri, în special cu Paul Giamatti, a cărui faţă este numai bună de pus în dicţionar în dreptul cuvântului "ratat"; în aceste condiţii, procedeul se transformă treptat într-un adevărat şantaj emoţional, căruia spectatorul nu are cum să nu-i cedeze.

Sideways este, de la muzică şi până la decoruri, un film intelectual. Faptul că el a cucerit până acum atât două Globuri de Aur (cel mai bun film muzical sau comedie şi cel mai bun scenariu), din şapte nominalizări, cât şi un premiu BAFTA (cel mai bun scenariu adaptat), şi este în cărţi pentru cinci Oscaruri importante (din păcate, Paul Giamatti a ratat această şansă) ar putea părea ciudat. Cheia succesului său, pe lângă momentele comice reuşite (vezi de exemplu operaţiunea de recuperare a portofelului lui Jack) şi dialogurile spirituale sau suculente (nici măcar o divagaţie clişeistică despre vin şi viaţă nu sună rău în context), este reprezentată cu siguranţă de actorii în mare vervă. Paul Giamatti, pe care vi-l amintiţi poate din recentul American Splendor, este întruchiparea perfectă a lui Miles, eroul pus să aleagă între vin şi viaţă. Thomas Haden Church, pe care îl ştim mai degrabă din sitcom-ul Ned and Stacey decât din filme, face probabil rolul vieţii sale în Jack, un Casanova în mizerie. Sideways este un film cu final indecis, ca şi romanul lui Miles, dar, spre deosebire de acesta, şi-a găsit piaţa.
Regia: Alexander Payne Cu: Paul Giamatti, Thomas Haden Church

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus