Înainte de acest minunat Sideways (tradus la noi, inspirat, prin dictonul latin In vino veritas), Alexander Payne făcuse About Schmidt - o comedie/dramă solidă cu Jack Nicholson şi Kathy Bates, care s-a "rătăcit", nu se ştie de ce, prin meandrele distribuţiei de film din România... Schmidt era un "tataie" uşor abulic, cobai leneş al unei căsnicii frigide, care îşi ia lumea-n cap după moartea nevestei şi o porneşte la drum prin America rulotelor, motelurilor şi caselor suburbane. Filmul era un fel de radiografie tonic-melancolică a bătrîneţii: într-o lume în care pensionarii sînt prizonierii "no man's land"-ului din care nimeni nu se mai întoarce, Schmidt demonstra că există, totuşi, lumină la capătul tunelului şi că acea lumină nu este, neapărat, Moartea - poate fi, dimpotrivă, începutul unei noi vieţi.
Sideways coboară media de vîrsta: cei doi fugari sînt Miles şi Jack, doi "cobai", ei înşişi, ai unei vieţi cam duse pe apa sîmbetei... Miles este nevroticul clasic: divorţat, nereuşind să depăşească impasul şi să-şi depăşească zecile de complexe, scriitoraş obscur care a scris un roman pe care nu vrea să-l publice nimeni, etc. Jack (actoraş la fel de obscur, fostă vedetă meteorică de soap-uri TV) n-are nici un complex, dar simte că - în preajma unei căsătorii mai mult de "avarie" - are nevoie să mai dea odată iama prin "the good old times", sau măcar prin versiunea "cu preţ redus" a ceea ce au fost "the good old times": o chelneriţă grasă, de pildă, care are impresia că l-a apucat pe Dumnezeu de picior dacă şi-o trage, după program, cu "vedeta" TV...
Toate acestea sînt destul de triste şi Payne nu ascunde tristeţea sub preş, ca pe un gunoi; dar nici nu o etalează, făcînd din aceasta subiectul filmului. Există o nobleţe în adevărul acestor două vieţi care s-au împotmolit pe drum - şi Sideways îşi propune să ne-o facă perceptibilă, dîndu-le şansa unui nou drum şi poate, la capătul lui, a unui început de înţelepciune.
Miles are un hobby: este pasionat de vinuri. Ştie să deosebească un vin prost de unul şi mai prost, şi mai ales ştie diferenţa dintre unul bun şi unul foarte bun: este ceea ce se cheamă un "connaisseur" - "Întotdeauna Pinot, niciodată Merlot!" Unde este cu totul ignorant este în domeniul, mai delicat, al sentimentelor: nu ştie să le facă publice, nu poate deosebi - din prima - tandreţea reală de o afecţiune pasageră şi politicoasă. Atunci cînd o găseşte, în persoană unei (alte) chelneriţe - o femeie luminoasă, liberă şi inteligentă, ştiind să facă diferenţă dintre un Merlot şi un Pinot -, Miles se sperie şi ia drept politeţe conjuncturală ceea ce - din partea ei - este, deja, un început de iubire...
Miles este interpretat de Paul Giamatti (actorul genial din American splendor), iar femeia de care se îndrăgosteşte - neştiind că este, de fapt, dragoste tocmai pentru că nu o aşteaptă din partea ei - este jucată (impecabil) de Virginia Madsen. Cuplul lor - care avansează tatonînd terenul, ca şi cum ar cerceta boabele de struguri dintr-o podgorie, apoi din alta... - are tot farmecul tomnatic al "scurtei întîlniri" care, din ultima şansă, poate deveni a două şansă. Se cîntăresc reciproc, se caută, se găsesc pentru a se cîntări iarăşi - de parcă ar degusta la nesfîrşit aceeaşi recoltă de vinuri: amîndoi ştiu, de la bun început, că este cea mai bună, dar ezită pentru că nu le vine să creadă că este posibil.
La antipodul lui Miles, Jack gustă viaţa din plin - cu sentimentul că gustul dulce al libertăţii se va duce, curînd, lăsînd-i în gură gustul sălciu al unei casnicii leneşe. Jack este jucat de un necunoscut, Thomas Haden Church - o combinaţie (fizionomică) de Ryan O'Neal şi Arnold Schwarzenegger! -, care face toţi banii: este absolut dărîmator în felul în care, lăsînd garda jos, se aventurează neobosit în căutarea "sublimului" de o clipă (= amorul), găsind - de fiecare dată - numai ridicolul lui... Iar "cuplul" pe care-l face cu Sandra Oh (ea, o asiatică aprigă, el - un anglo-saxon bleg) ar putea figura printre cele mai "delicios-disfuncţionale" pe care le-a dat vreodată Hollywoodul!
In vino veritas este road-movie-ul acela retro, molcom şi matur pe care-l aşteptam, ca nişte cinefili naivi şi cuminţi, parcă necrezînd că mai există. Şi totuşi, 30 de ani după Alice doesn't live here anymore, Alexander Payne ne arată că, da, este posibil; doar că s-a mutat pe dealurile californiene, unde oamenii pleacă în căutarea vinurilor, iar adevărul vine din vin.