Personajele sunt bizare, spaţiul e ciudat, ordinea, spartă: un candelabru răsturnat porneşte din podea, ramele tablourilor aşteaptă să împrumute chipul unor oameni. Pe insula lui Prospero există doar trei prezenţe reale: el, Caliban şi Ariel (multiplicat în cinci apariţii). Miranda, probabil, nu a supravieţuit naufragiului, toate celelalte personaje sunt proiecţii ale minţii, punctele cheie în scenariul răzbunării. La Shakespeare, furtuna se întâmplă în vis, în adaptarea lui Purcărete, visul împresoară toată realitatea, determinând-o. Sorin Leoveanu îl joacă pe Caliban, dar şi pe Miranda, există un moment în spectacol, când îmbracă o rochie de hârtie, dureros ca un ritual de metamorfozare, prin care trece de la un personaj la altul. Sub puterea "magiei" lui Prospero, Caliban se transformă şi în copila absentă. În chip de Miranda (cu o feminitate grotescă), se îndrăgosteşte de Ferdinand (un efeminat, interpretat de Romaniţa Ionescu). Scena cu păpuşile sprijinite pe o masă de cărţi - pe care cei doi le manipulează în momentul declaraţiilor de dragoste, supravegheaţi tăcut de Ariel - este una dintre cele mai expresive.
Acest Prospero poartă ceva din Faust (nu doar pentru că este interpretat de acelaşi actor, Ilie Gheorghe), însă şi-ar vinde sufletul pentru a-i pedepsi pe cei care l-au surghiunit, dar şi din Mefisto, prin puterea de a-i controla pe ceilalţi şi de a calcula momentul răzbunării. Prospero a găsit în cărţi formula magică a cunoaşterii, pentru care Faust plăteşte în realitate. Aici se găseşte forţa "artei" sale. La începutul spectacolului, într-o cameră cu pereţii îngălbeniţi de timp, al cărei tavan începe să pice (scenografia Dragoş Buhagiar), Prospero deschide un dulap plin de cărţi care se prăbuşesc, dând voie personajelor să prindă viaţă. De aici îşi va face apariţia un Ariel obosit, plictisit, epuizat de aşteptarea eliberării (interpretat de Valentin Mihali) şi însoţit de cele patru spirite ale sale (Iulia Lazăr, Iulia Colan, Petra Zurba, Monica Ardeleanu). De fapt, întreg spectacolul pare ţinut între două coperţi, pe care le deschide şi închide Prospero, şi din paginile căreia răsar aceşti oameni-nălucă, însoţiţi de o muzică şi sunete parcă din altă lume (muzica Vasile Şirli).
O furtună, regizat de Purcărete, este un spectacol-labirint în care se întrepătrund filozofia, parodia, scenele tragice şi cele de comedie. Poate, de aceea, te simţi luat de mână şi purtat printre uşile care se întrezăresc în decorul lui Dragoş Buhagiar. La fiecare dintre ele ai nevoie de o cheie, doar Prospero tronează asupra lor.