Asociaţia culturală Secvenţe în parteneriat cu Saga Film şi TorinoFilmLab anunţă o nouă sesiune de înscrieri pentru cea de-a doua ediţie a Atelierului de Scenaristică Secvenţe. Între 10 iulie şi 20 august 2012, toţi cei care au scris un scenariu de lungmetraj ficţiune pot să-l înscrie la acest atelier care se bazează pe consultări individuale, cursuri intensive şi studii de caz şi să câştige 5.000 de euro.
La această ediţie organizatorii colaborează cu TorinoFilmLab - workshopul AdaptLab, iar cursanţii de la cele două ateliere vor participa la cursuri în comun.
TorinoFilmLab este unul dintre cele mai prestigioase ateliere internaţionale care susţine cineaşti prin activităţi de instruire şi finanţare. TorinoFilmLab a fost iniţiat în 2008 cu un buget anual impresionant de 1.000.000 de euro. AdaptLab, cel mai nou workshop din cadrul TFL, este un curs avansat dedicat scenariştilor europeni care doresc să dezvolte adaptări ale unor romane preselectate.
Datorită acestui parteneriat, participanţii selectaţi la ediţia 2012-2013 a atelierului Secvenţe vor avea acces la seminarii şi studii de caz susţinute de unii dintre cei mai apreciaţi profesionişti europeni din domeniul scenaristicii.
La prima ediţie a atelierului Secvenţe, care s-a desfăşurat între septembrie 2011 şi martie 2012, s-au înscris 141 de persoane dintre care au fost selectate opt. Scenariul ales ca şi câştigător de către Saga Film a fost Viscolul, scris de Mihnea Dinu, un thriller cu elemente de fantastic a cărui acţiune se petrece în haosul retragerii din 1916, în pădurile din zona Predeal-Sinaia.
Patru dintre scenariile rezultate în urma atelierului au fost publicate în cadrul unui parteneriat cu Editura LiterNet.ro şi se pot citi gratuit în format electronic aici.
Ediţia a II-a se va întinde pe o perioadă de şase luni (septembrie 2012 - martie 2013) şi va fi împărţită în trei sesiuni a câte patru zile, între care se vor desfăşura consultări online. La finalul atelierului toate proiectele vor fi prezentate în cadrul unei sesiuni de pitching producătorilor de film autohtoni şi SAGA FILM va oferi 5.000 de euro pentru cumpărarea scenariului câştigător.
Atelierul se adresează tuturor celor care au idei originale, capabili să le transpună într-un scenariu de lungmetraj. Calitatea scenariilor, potenţialul autorilor şi diversitatea genurilor vor fi criteriile care vor sta la baza selecţionării participanţilor. Astfel, sunt încurajaţi să se înscrie atât scenariştii cu experienţă, cât şi cei care se află la începutul carierei.
Vor fi selectaţi 8 participanţi care, sub îndrumarea tutorilor Răzvan Rădulescu şi Alexandru Baciu vor lucra la analizarea, rescrierea şi finalizarea acestor scenarii. Răzvan Rădulescu este un scenarist consacrat, sub a cărui semnătură se află filme regizate de Cristi Puiu, precum Marfa şi banii şi succesul internaţional Moartea domnului Lăzărescu. A fost consultant de scenariu pentru 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile al lui Cristian Mungiu şi Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, de Andrei Ujică. În 2009 a regizat primul său lungmetraj, Felicia, înainte de toate (scris şi regizat împreună cu Melissa de Raaf). Din 2005 predă la Hochschule fur Gestaltung în Germania şi la ESAV Marrakech, iar din acest an este tutor la TorinoFilmLab. Împreună cu Alexandru Baciu a scris Hârtia va fi albastră, Boogie şi Marţi, după Crăciun ale lui Radu Muntean şi filmul regizat de Constantin Popescu Jr., Principii de viaţă. Alexandru Baciu a regizat anul trecut, împreună cu Radu Muntean, documentarul Vorbitor.
Pe lângă consultările individuale cu tutorii, vor fi organizate cursuri intensive şi studii de caz susţinute de profesionişti consacraţi din industria cinematografică internaţională, printre care Frantz Rodenkirchen şi Gino Ventriglia.
Franz Rodenkirchen lucrează ca şi consultant pe scenarii şi este selecţionerul principal la TorinoFilmLab. Frantz colaborează şi cu Binger Filmlab, unde predă A la carte- workshop "Script Editing - Six days of practice" şi este tutor la TorinoFilmLab - Script&Pitch; CineLink, piaţa de co-producţie de la Sarajevo Film Festival şi la Berlinale Talent Campus, Berlin.
Gino Ventriglia lucrează ca şi story editor şi tutor la TorinoFilmLab - Script&Pitch şi FrameWork; cât şi pentru alte programe internaţionale ca şi: Interchange, POWR la Baltic Event şi Jerusalem Film Lab. Gino predă scenaristică la Centro Sperimentale di Cinematografia, Universitatea Italiană Naţională de Cinematografie.
Înscrierile pentru Atelier Secvenţe - Ediţia a II-a au loc între 10 iulie şi 20 august 2012, urmând ca până la data de 10 septembrie 2012 să fie anunţate numele celor opt participanţi. Mai multe detalii despre înscriere, program şi regulamentul complet pot fi găsite pe site-ul www.ateliersecvente.ro.
Atelierul este organizat de Asociaţia culturală Secvenţe, în parteneriat cu SAGA FILM şi TorinoFilmLab, cu susţinerea Centrului Naţional al Cinematografiei şi a Administraţiei Fondului Cultural Naţional. Parteneri media: Radio Guerrilla, Liternet, Cinemagia, Cinefan, Filmreporter şi Brands & Bears.
Persoană contact: Oana Kelemen - coordonator proiect
Asociaţia Secvenţe
Adresa: strada Dimitrie Racoviţă, nr. 8, sector 2, Bucureşti, România
Tel: 021 317 33 60 / 61-63, Fax: 021 317 33 64, Mobil: 0740301855
Email: [email protected]