Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Academia Itinerantă Andrei Şerban, Mogoşoaia, 2012

Mogoşoaia, planeta lui Shakespeare - Academia Itinerantă Andrei Şerban, Mogoşoaia, 2012


Adevărul, iulie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
(Variantă extinsă a articolului Să faci imposibilul posibil sau Academia Itinerantă Andrei Şerban, Mogoşoaia, 2012, apărut în revista Yorick, ce poate fi citit aici.)

Timp de două săptămâni, Hamlet, Romeo şi Julieta s-au mutat la Palatul Brâncovenesc, unde s-a desfăşurat cea de-a patra ediţie a Academiei Itinerante Andrei Şerban.

Caliban răsărind în labirintul de trandafiri din faţa palatului şi plecând înot în apele lacului. Romeo şi Julieta îmbrăţişându-se peste mormintele de la cavoul familiei Bibescu. Richard al III-lea murind sub o lespede de lemn în beciul palatului. Iulius Cezar intrând triumfător în bătaia tobelor, sub petale de trandafiri, pe poarta cea mare şi mergând să moară pe treptele de la intrarea principală. Hamlet rătăcind la lumina lumânărilor, în căutarea duhului care-i vorbeşte dintre zidurile reci ale pivniţei. Copacii din pădure plini de scrisori de dragoste, pe care Rosalinda le citeşte amuzată. Hamlet săpându-şi groapa printre aceiaşi copaci şi duelându-se cu Laertes în faţa unei regine care-şi înghite cupa cu otravă: un pumn de pământ... Titania şi Oberon coborâţi direct în casa de oaspeţi, la masa de prânz, şi iubindu-se şi urându-se la fel ca muritorii. Titania şi Oberon urcaţi pe acoperişul depozitului din faţa lacului şi manevrând cu infinită cruzime destinele muritorilor închişi în spatele plasei de fier de dedesubt. Romeo vorbindu-i Julietei care stă sus la "balcon" în turnul de la intrare. Viola ieşind din apele lacului Mogoşoaia la apusul soarelui şi vorbindu-i de dragoste Oliviei ascunse în spatele vălurilor negre...

Şcoală de viaţă

Povestea călătoriei lui Shakespeare la Mogoşoaia a început într-o sâmbătă, a durat două săptămâni şi poartă numele lui Andrei Şerban. După atelierul de la Plopi, din munţi, unde, în 2007, s-a născut spectacolul Spovedanie la Tanacu, a urmat cel de la Horezu, în jurul personalităţii lui Brâncuşi, apoi cel de la Ipoteşti, din 2011, iar în 2012, la cea de-a patra ediţie a Academiei Itinerante, organizate de ICR New York şi de Centrul Sava de la TNB, Andrei Şerban a ales Palatul de la Mogoşoaia.

Peste 60 de actori, regizori, muzicieni, scenografi şi dramaturgi au trăit în cele două săptămâni o întâlnire la un alt nivel cu teatrul, cu lumea lui Shakespeare şi, mai ales, cu ei înşişi. Experienţa acestei Academii este unică în spaţiul cultural românesc, vine pe calea lui Jerzy Grotowski şi a lui Peter Brook şi sensul ei cel mai puternic este căutarea sensurilor şi a drumurilor în teatru şi în viaţă.

Înainte de a fi o şcoală de teatru - ceea ce este într-o măsură extraordinară -, o săptămână de atelier cu Andrei Şerban e în primul rând un moment de viaţă, trăită la cea mai mare intensitate. O săptămână la Academia Itinerantă înseamnă şapte zile decupate din timp, în care să descoperi că teatrul e viaţă - viaţă redusă la esenţă. În care să descoperi că poţi să treci dincolo de propriile limite... Să încerci să povesteşti ceva din ceea ce s-a petrecut timp de o săptămână la Mogoşoaia e o misiune imposibilă, pe care însă ne-o vom asuma pentru că ceea ce face Andrei Şerban de patru ani încoace în cadrul acestui tip de experiment este unic în cultura şi în teatrul românesc şi nu trebuie să rămână necunoscut.

Dincolo de textele lui Shakespeare şi ale lui Caragiale, în jurul cărora s-a desfăşurat atelierul din acest an, lucrul cu Andrei Şerban este, înainte de a fi o experienţă profesională, o experienţă de viaţă care s-ar rezuma prin cuvintele "să faci imposibilul posibil". Să treci dincolo de toate limitele, să laşi jos toate zidurile şi să intri într-un joc în care sensul nu este în primul rând spectacolul, ci întâlnirea dintre energii şi aşezarea împreună a gândurilor şi ideilor unui grup. Şi, mai mult decât atât, traseul personal parcurs de fiecare la momentul în care începe lucrul şi până la final. Atenţia la propria fiinţă, la propriile gânduri, la propriile obstacole. Un fel de căutare împreună a unui drum în interior şi în celălalt, în şi prin teatru.

Cum să faci imposibilul posibil

Am ajuns la Mogoşoaia într-o după-amiază de duminică şi tot parcul era plin de bucureşteni ieşiţi la iarbă verde. Misiune imposibilă să-l faci pe Shakespeare să se simtă acasă aici... Şi totuşi, în această atmosferă, magia lui Andrei Şerban şi energia unui grup de 30 de oameni aveau să creeze momente de teatru de o forţă extraordinară. Toate spaţiile domeniului, în următoarele două săptămâni, aveau să fie, pe rând, scene pentru personajele lui Shakespeare, mereu reinventate şi mereu redescoperite.

De altfel, aproape tot ceea ce a propus Andrei Şerban la Mogoşoaia a fost de domeniul imposibilului. Să te trezeşti în zori la 5 şi jumătate dimineaţa, să lucrezi aproape fără pauză până noaptea, să construieşti în două zile o piesă de Shakespeare, să găseşti o idee comună, o direcţie în care să decupezi textul pentru ca în zece minute să încerci să-i redai esenţa, să alegi un spaţiu, să construieşti un spectacol, să creezi relaţii care să funcţioneze între oameni şi între personaje şi să fii şi atent la tine însuţi. Imposibil. Şi totuşi, a fost posibil. Iar felul cum idei diferite s-au suprapus pe aceleaşi spaţii în cele două grupuri diferite care au lucrat în cele două săptămâni la Mogoşoaia este extraordinar.

Pivniţa palatului a fost locul unde pereţii se trezesc cu respiraţii şi suspine, în întuneric, şi încep să spună povestea lui Hamlet, care descoperă că suntem cu toţii "nişte măscărici ai sorţii". La lumina vagă a lumânărilor, Claudius se roagă, iar Hamlet ezită să-l ucidă. Tot în pivniţă avea să moară, peste câteva zile, Iulius Cezar, într-o atmosferă sumbră, în care întunericul e cel mai bun loc pentru conspiratori.

Şi tot acolo, Richard al III-lea avea să trăiască toată mărirea şi decăderea în zece minute - imagine a unui demon crucificat, îngropat sub propriul lemn, pe care victimele lui i-l dau drept povară, împreună cu vorbele: "Vreau greu pe suflet mâine să te-apăs".

Apoi pădurea... a fost întâi locul în care surghiuniţii din Cum vă place îşi chemau vizitatorii. În copaci atârnau scrisori de dragoste şi, printre ei, Rosalinda îşi căuta iubitul. Aproape incredibil cum acelaşi spaţiu vesel şi plin de lumină, o adevărată celebrare a vieţii şi a dragostei, câteva zile mai târziu devenea cimitirul unde Hamlet se aruncă în groapa Ofeliei moarte. Cinci morminte deschise, pe care fiecare şi-l sapă încet, ca un tulburător presentiment al morţii, în care povestea se încheie cu replica prinţului: "Restul e tăcere!".

Shakespeare, contemporan cu noi

Lacul şi labirintul de trandafiri din faţa palatului au fost şi ele întâi scenă pentru povestea dulce-amară din A douăsprezecea noapte, în care Viola deghizată în bărbat cerşeşte iubirea Oliviei pentru cel pe care ea însăşi îl vrea de soţ. Apunea soarele roşu peste lac şi, într-o tăcere mai puternică decât cea care se lasă în sălile de teatru înainte să înceapă spectacolul, fata iese din apă şi-şi schimbă hainele ude. Peste câteva zile, în acelaşi lac avea să se arunce Caliban, arzând de furie împotriva lui Prospero, iar apele aveau să fie marea pe care magicianul din Furtuna le stârneşte ca să pună la cale întreaga poveste. Pe aleile unde vorbeau de dragoste Olivia şi Cezario se întâlnesc acum Miranda şi Ferdinand...

Iar câteva minute mai târziu, "decorul" se schimbă şi devine piaţa din Roma în faţa căreia Iulius Cezar, apoi Brutus şi Marc Antoniu îşi ţin discursurile despre putere şi democraţie... atât de evident apropiate în esenţa lor de lumea contemporană. Nu cu mult timp în urmă, un alt Iulius Cezar murea pe treptele din faţa palatului, lăsând în urmă imaginea multiplicată a zeci de dictatori care au condus de-atunci lumea. De sus, de la balcon, au răsunat puternic deasupra Mogoşoaiei cuvintele cu care îşi începea discursul Marc Antoniu: "Iubiţi şi dragi prieteni, concetăţeni...". Cu doar câteva clipe mai devreme, cumplita prevestire "Fereşte-te de Idele lui Marte" răsunase la fel de puternic, din turnul de la intrare, iar ecourile ei încă nu se stinseseră.

Un Vis al unei nopţi de vară foarte modern, extras din substanţa lui onirică şi aşezat cu un soi de cruzime contemporană exact în mijlocul lumii noastre deposedate de mister, a fost "pus în scenă" în sala de mese din casa de oaspeţi de la Mogoşoaia, nu noaptea, ci la ora prânzului... trei cupluri se caută şi (nu) se găsesc, iar zeii sunt deopotrivă cu muritorii şi şi-au pierdut puterea şi orice urmă a propriei divinităţi.

Apoi, Furtuna ca un eseu dramatic, lucrată în cuhnia din curte, un Richard al III-lea în curtea bisericii, cu chipurile diferite ale lui Richard aşezate faţă în faţă, ca-n oglinzi paralele...

Sau Romeo şi Julieta - în faţa cavoului, magic şi poetic, despărţind publicul în două tabere, Montague şi Capulet, şi construind totul ca pe un minunat presentiment al morţii. Dragostea şi-o jură peste morminte, noaptea de dragoste o trăiesc lângă morminte şi mor în genunchi, fiecare în faţa propriului mormânt, după ce Julieta înfioară copacii cu strigătul ei: "Iubirea mi-e adâncă precum e marea...".

Inocenţa noului început

Momentele de teatru descoperite şi trăite în două zile la Mogoşoaia au fost, cu siguranţă, mai puternice decât zeci de spectacole repetate luni întregi în marile teatre. Cum şi de ce?! Răspunsurile pot fi multe, de la magia locului şi a lui Andrei Şerban, până la tentaţia imposibilului, pe care noi, toţi cei prezenţi, am simţit-o în fiecare moment petrecut la Mogoşoaia. Apoi, ceva la fel de important: miza a fost şi a rămas în permanenţă lucrul în sine, nu rezultatul.

Iar energiile puse împreună în cele şase zile, dincolo de micile dispute din fiecare grup, care de cele mai multe ori au dus la explozii extraordinare în spectacole, au funcţionat în aceeaşi direcţie. Nimeni nu se temea că va greşi, iar scopul era plăcerea de a lucra. O pasiune în care s-au regăsit deopotrivă actori cu experienţă sau tineri absolvenţi şi care a făcut ca somnul, mâncarea şi orice altceva să fie lucruri secundare - important este momentul acesta şi energia lui şi ceea ce construim împreună în acest loc, unul cu altul. Emoţia de a fi în acelaşi timp actor în propriul spectacol şi spectator pentru celelalte cinci, totul face parte dintr-o experienţă unică pe care fiecare dintre noi i-o datorăm lui Andrei Şerban.

Pe scurt, o săptămână la Mogoşoaia cu Andrei Şerban ar însemna douăsprezece spectacole-exerciţiu după piesele Shakespeare, zece spectacole-lectură după schiţele lui Caragiale, exerciţii cu corpul, vocea, creierul, spiritul, sufletul. Ar însemna lectură şi discuţii despre nenumărate texte fundamentale de teatru, de la Grotowski la Peter Brook şi la Eugenio Barba... Ar însemna un alt fel de întâlnire cu spaţiul domeniului de la Mogoşoaia, o întâlnire la un alt nivel cu textele lui Shakespeare şi cu felul celuilalt de a gândi poveştile lui Shakespeare.

Ar însemna un alt fel de a-l înţelege pe Caragiale, dincolo de clişeele în care s-a înrădăcinat în spaţiul cultural românesc, un fel de a te întoarce în permanenţă, şi la toate nivelurile, la punctul zero al propriei fiinţe, pentru a avea curajul să ştergi ceea ce ştii (sau crezi că ştii) ca să o poţi lua de la capăt şi să vezi totul altfel, cu inocenţa noului început. Ar însemna o întâlnire cu tine însuţi - pe care în lumea în care trăim ne-o permitem prea rar sau deloc -, căutarea liniştii la exerciţiile de dimineaţă, în zori, în balconul dinspre lac al palatului, când 30 de oameni ascultă împreună sunetele din jur şi dinăuntru. Sau căutarea liniştii la exerciţiile de noaptea din pădure, când tăcerea are alte sensuri şi alte sunete şi alte culori.

Rămân imaginile, rămân exerciţiile, textele lucrate, rămân mesele împreună la care povesteam despre noi, rămâne sunetul insistent al clopoţelului în zori, rămâne sunetul ierbii noaptea şi al paşilor celorlalţi călcând în tăcere, dar pe lângă ele mai e o lume întreagă şi tainică pe care fiecare a luat-o cu el. Şi cel mai puternic e tocmai sentimentul de a fi fost acolo, iar el nu se poate povesti.



 Toate articolele despre Academia Itinerantă Andrei Şerban, Mogoşoaia, 2012


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Monica Andronescu


Alte articole

 Atelier pe şantier. Shakespeare, Caragiale, coordonat de Andrei Şerban, în FNT, 2012, Comunicat de presă
 Cea de-a patra ediţie a Academiei Itinerante Andrei Şerban: Shakespeare şi Caragiale la Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, 2012, Comunicat de presă
 Să faci imposibilul posibil sau Academia Itinerantă Andrei Şerban, Mogoşoaia, 2012, Monica Andronescu
 Academia Itinerantă Andrei Şerban 2012, Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer