A de la Avort: a fost, într-adevăr, una dintre temele predilecte ale festivalului. În Vera Drake (Leul de Aur pentru cel mai bun film), eroina, mamă de familie, îşi face pomană cu fetele care au ghinionul de a rămîne gravide. Tehnica ei nu este însă dintre cele mai performante (ea include o răzătoare de bucătărie...), motiv pentru care unul dintre avorturi nu sfîrşeşte foarte bine, costînd-o închisoarea. Sîntem în anii '50, cînd avorturile nu intraseră în legalitate. Dar lasă că nici azi nu stăm mai bine: în America zilelor noastre, controversele legate de avort îşi găsesc naşul în super-vitriolantul Palindromes.
 B de la bombă: bomba de la Excelsior (hotelul predilect al vedetelor), anunţată din chiar prima zi, s-a dovedit un fîs.
 C de la Colin Farrell: actorul n-a venit în lagună, dar şi-a trimis ultimul film, A Home at the End of the World, la pachet cu ştirea că nudul său frontal a fost tăiat din film pe motiv că "destabiliza" publicul. Colin ne lămureşte într-un interviu că nu e vorba decît de 8 centimetri. Să ne-nţelegem, e vorba de pelicula de film tăiată, nu de dimensiunile actorului. Care, tot el zice, "nu sînt atît de impresionante pe cît v-aţi aştepta. E greu să-l baţi pe Ewan McGregor la capitolul ăsta."
 D de la Donnie Darko: film cult, disponibil acum într-o versiune super-long, mix sumbru de Rebel fără cauză, Mulholland Drive şi A beautiful mind, al cărui mister pervers cere vizionări repetate. Şi nici atunci nu-i sigur că-i dai de cap.
 E de la Euthanasie: altă temă gravă, dublu premiată în Mar Adentro al spaniolului Alejandro Amenabar (The others), film inspirat de cazul real al lui Ramon Sampedro, rămas tetraplegic la 28 de ani şi "ajutat" de prieteni abia 30 de ani mai tîrziu, după ce apelurile în instanţă pentru euthanasiere oficială i-au fost în mod repetat respinse.
 F de la femei: a fost ediţia femeilor, care au avut parte de cele mai ofertante roluri. Imelda Staunton (eroina din Vera Drake), Meryl Streep (hibrid antologic de Hilary Clinton şi Margret Thatcher în Manchurian candidate), Charlotte Rampling (mama unei fetiţe handicapate în Cheile de la casă), Valeria Bruni Tedeschi (protagonista dintr-un film povestit de-andoaselea, 5x2), Resse Witherspoon (alegerea ideală pentru rolul lui Becky Sharp din noua adaptare a Bîlciului deşertăciunilor)...
 G de la Global Beach: scandalagii fără de care nici un festival n-ar avea sare şi piper. În cazul de faţă, antiglobaliştii care, între două reprize la soare, pe malul Adriaticei, îndemnau cu zel boicotarea evenimentului.
 H de la Handicap: în mod suspect, filmul italian care-l avea protagonist pe un băieţel spastic, Cheile de la casă, n-a primit nici un premiu, deşi era dat favorit. Poate la Oscaruri...
 I de la Italieni: atîrnaţi de celular, nu foarte cultivaţi în materie de cinema şi obsedaţi de politică. Anti-Bush, desigur...
 Πde la Însămînţare: ideea din She Got Me era simpatică (un bărbat rămas fără slujbă cîştigă bani din donarea spermei cuplurilor de lesbiene care vor copii), rezultatul e doar parţial amuzant şi frizează penibilul. Cu o apariţie episodică a Monicăi Bellucci.
 J de la Javier Bardem: nu te lua după acest cadru apetisant. Actorul petrece 95% din filmul Mar Adentro imobilizat la pat şi cîştigă detaşat Premiul de interpretare, folosindu-şi doar ochii, vocea şi expresia feţei.
 K de la Kim Rossi Stuart: spre deosebire de compatriotul său Raoul Bova, nu doar că arată, dar şi joacă foarte bine în Cheile de la casă.
 L de la Leu: cei 60 de Lei creaţi de scenograful Dante Feretti în onoarea celor 60 de ediţii trecute au fost oroarea arhitectonică a festivalului. De parcă nu era suficientă construcţia musoliniană a casino-ului care găzduieşte sediul Mostrei di Venezia.
 M de la Mîna: zici mînă, zici masturbaţie. Numai că de la autorul rafinatului love story din In the mood for love nu te aşteptai la o scenă atît de explicită. E vorba desigur despre Wong Kar-wai, autorul celui mai excitant episod din filmul Eros.
 N de la Nicole Kidman: tunsă scurt (OK, e perucă) pentru rolul văduvei care crede că un puşti de zece ani e reîncarnarea soţului ei răposat, actriţa e excelentă într-unul dintre cele mai intense şi mai neînţeles filme din festival: Birth.
 O de la organizare: deficitară, doar sîntem în Italia. Principalii capi de acuzare ai acestei ediţii au fost întîrzierile monstru la filme (de pînă la 2 ore) şi vînzările supranumerar ale biletelor la Negustorul din Veneţia, care i-au lăsat pe Jeremy Irons şi Al Pacino fără loc şi isterizaţi la premiera oficială a filmului.
 de la Piazza San Marco: e locul în care, în ciuda protestelor Asociaţiilor pentru conservarea monumentelor istorice, a avut loc proiecţia în aer liber cu animaţia Shark tale. Spectacolul locului a fost straniu, pentru că filmul a fost proiectat fără sonor (vezi Doamne, se scorojesc zidurile de la decibeli), iar spectatorii au putut auzi vocile lui Robert de Niro, Angelina Jolie şi Will Smith la cască dotată cu aripioară de rechin.
 Q de la Quentin Tarantino: cea mai mediatizată celebritate de la Veneţia. Poate şi pentru că era cea mai accesibilă. Unde întorceai capul, dădeai peste QT, fără pază şi mereu dispus să stea la taclale cu fanii.
 R de la Robert de Niro: actorul rareori se deplasează la festivaluri. De unde mirarea că a venit pentru un film (Shark Tale) în care e doar o voce.
 S de la Scarlett Johansson: membră a juriului, a fost votată în unanimitate cea mai antipatică şi mai înţepată prezenţă la Veneţia.
 T de la Tom & Tom: Cruise şi Hanks au pus capac supradozei de glamour veneţian, venind să-şi prezinte Collateral, respectiv The Terminal, şi depunîndu-şi semnătura pe fiecare bucăţică de hîrtie întinsă în faţa lor.
 V de la vaporetto: e singurul lucru care merge ceas la Veneţia. Normal, la cît costă: 22 de euro pe 3 zile.
 Z de la zulu: limba în care au fost subtitrate cîteva pelicule din colecţia de rarităţi horror, "Regii italieni ai filmelor de serie B". Asta ca să nu zicem că n-am avut exotism. Deşi, în selecţie, a fost inclus şi o superproducţie malaieziană flamboaiantă de aproape 3 ore.