septembrie 2012
Festivalul de film de animaţie anim'est 2012
A şaptea ediţie Anim'est aduce spectatorilor bucureşteni cea mai neruşinată surpriză. Senzaţiile tari de la Creepy Animation Night ajung deja la a patra ediţie, dar 2012 aduce în premieră încă un eveniment special: The Night of the Animated Bad Taste. Pe 6 octombrie, de la ora 23:00, o noapte delicioasă de kitsch şi erotic îi aşteaptă la cinema Patria pe cei mai dezinhibaţi fani ai animaţiei.
 
Cei ce vor îndrăzni să lase pudoarea şi pretenţiile elitiste la uşă vor avea parte de câteva ore care le vor provoca simţurile şi gusturile. The Night of the Animated Bad Taste este un road show iniţiat de HAFF (Holland Animation Film Festival), criticul de film olandez Jan Doense, expert în ale horror-ului şi trash-ului, fondatorul şi organizatorul Festivalului de Film Fantastic din Amsterdam şi collectionneur par excellence Michael Helmerhorst, cu un program plin de trailere sau fragmente din cele mai întunecose cotloane ale cinematografiei globale, filme rare, de arhivă, imposibil de văzut în alte condiţii pe marile ecrane, multe politically incorrect, inacceptabile, extravagante, revoltătoare, scandaloase.  

 

De la clipuri pornografice de la începuturile cinematografului până la caricaturi, filme underground sau stereotipuri comerciale, trailere, încercări de fantasy sau ambiţii artsy eşuate, clipuri Beatles re-animate în stil Hanna & Barbera, varianta sovietică a lui Goofy, Captain America sau Popeye ca răspuns la "disneyficarea globală", Popeye înfruntând inamicul japonez  în filmuleţe de anti-propagandă din anii '40 sau reclame ratate la produse junk food celebre în anii '30, colecţia de dubioşenii trece prin toate tehnicile şi genurile, scoţând la iveală animaţii desenate de mână, cu păpuşi, anime-uri sau animaţii realizate pe computer din toate timpurile, invitându-vă să vă întrebaţi ce înseamnă cu adevărat prost-gust.
 
În programul de clipuri sunt incluse şi scurte intervenţii ale lui Michael Helmerhost, care va împărtăşi celor prezenţi detalii despre unele dintre animaţiile prezentate.

 
Evenimentul este organizat cu sprijinul Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos în România.
 
Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim'est, membru al reţelei pan-europene Cartoon, este organizat de Asociaţia Este'n'est, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Programului Media al Uniunii Europene, Ogilvy şi al SmartPoint.
 
Parteneri instituţionali: Administraţia Fondului Cultural Naţional, Centrul de proiecte culturale ArCuB, Ambasada Olandei, Institutul Goethe, Centrul Ceh, Wallonie-Bruxelles, Institutul Polonez, Centrul American, Institutul Maghiar din Bucureşti.
Sponsor principal: Tazovski
Parteneri: Sony, Groupama, F64, Noumax, Hub Bucharest, Senior Interactive
Maşina oficială: Opel
Bilete prin TicketFan
Susţinut de: Cocor Media Channel
Recomandat de: Radio Guerrilla
Parteneri media: Adevărul, Ring, Pro Tv Magazin, The One, Dilema Veche, Catavencii, 24 Fun, BeWhere!,  Vice,  Arte si meserii, Vip
Parteneri media online: Cinemagia, 220.ro, IQ Ads, apropo.ro, mediafax.ro, gandul.info, port.ro, cinemarx.ro, modernism.ro, studentie.ro, filmreporter.ro, b365.ro, dordeduca.ro, HipMag, metropotam.ro, urban.ro, orasulm.eu, Agenda LiterNet, feeder.ro, sub25.ro, hotcity.ro, cinefan.ro, blogdecinema.ro, Art Act Magazine, metalhead.ro, bestmusic.ro, nights.ro

Descarcă programul anim'est, 2012 aici..

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus