Fetiţa cu păr albastru va înţelege repede că părinţii ei nu sunt chiar atât de dezinteresaţi. Tot ea va trebui să-i salveze din mâna vrăjitoarei care se pregătea să îi "devitalizeze". "Coral" din engleză înseamnă şi mărgean - o trimitere la nasturii care le erau cusuţi copiilor în loc de ochi, dar şi la faptul că avem de-a face cu o fetiţă specială, o adevărată eroină căreia nu-i este frică de confruntarea cu forţele întunecate. De fiecare dată când se află la ananghie, Coraline va fi ajutată de adjuvanţii săi: pisica, Wybie (băieţelul despre care aflăm că este nepotul surorii vrăjitoarei). Ca în basme, salvarea vine exact la ţanc, dar tensiunea se păstrează pentru că imediat apare un nou obstacol ce trebuie depăşit.
Grafica se concentrează pe detalii şi impresionează prin atenţia cu care ele au fost realizate. Cadrul este mai complex, în comparaţie cu personajele, dar ele sunt rotunjite prin acţiune, pentru că răsturnările de situaţie abundă. De aici multiplele sensuri moralizatoare ce se pot desprinde din poveste: "Mulţumeşte-te cu ceea ce ai", "Ai grijă ce îţi doreşti că s-ar putea să se îndeplinească", "Adevărul e undeva la mijloc", să înveţi să accepţi adevărul, să fii conştient că imaginaţia poate funcţiona atât în sens pozitiv, cât şi în sens negativ.
În afara câtorva pasaje, ritmul este alert, povestea, deşi puţin prea "împodobită", cucereşte şi are acel dar de a te face să trăieşti alături de personaje - calitate probată astăzi în Sala Studio, când un copil din grupul de şcoală primară ce a umplut aproape două rânduri, nu a mai rezistat presiunii şi a strigat către Coraline: "Grăbeşte-te!" Alte voci micuţe, dar mai timide, l-au dublat ca într-un ecou. Mi-aş fi dorit şi eu să mă pot lăsa atât de mult purtată de poveste. Din păcate, mecanismele sunt la vedere şi sunt cele cu care ne-am obişnuit, dar cred că, dacă Coraline a fost validat de copii, atunci, cu siguranţă, e un desen animat de lungmetraj cel puţin credibil şi interesant.