octombrie 2012
Festivalul de film de animaţie anim'est 2012
Feral / Sălbaticul (SUA, regia Daniel Sousa) este o capodoperă la nivelul a ceea ce înseamnă scurtmetraj, folosindu-se de elemente vizuale puternice, dar nu agresive, impregnate de un simbolism arhetipal plin de semnificaţie. Un băieţel al pădurilor neprietenoase este salvat de lupi de către un bărbat al lumii "normale" - un chip intenţionat şters, în genul filantropului american creştin care crede cu tărie în puterea civilizaţiei. Nu ni se indică dacă salvatorul este un om bun sau rău - el este pur şi simplu acolo, omul obişnuit care crede cu inocenţă că normele sale sunt normele.

Instinctele băieţelului sunt însă mai puternice, iar oraşul aşezat şi ordinea şcolii nu fac decât să scoată şi mai mult la suprafaţă tot ceea ce e mai crud şi mai autentic în rădăcinile sale. Jocul cu copiii crescuţi regulamentar, conform normelor, pune spectatorul în faţa unei dileme consistente şi pentru care filmul, suficient de subtil şi inteligent, nu pretinde că are un răspuns, deşi subiectivitatea regizorului este evidentă: E oare micul sălbatic mai barbar şi mai rău decât aceşti copii, produsul unei societăţi normative şi care se închină cultului conformismului?

În câteva secunde, prin intermediul unei grafici pline de poezie şi magie, băieţelul ajunge din cuşca folosită ca instrument punitiv în sălbăticia mult dorită a pădurilor părăsite cândva. Odată reîntors în mediul din care a fost smuls fără voia sa, lupii - cei care odată îi erau duşmani, ne sunt prezentaţi la final ca fiind singurii săi prieteni reali. În această scurtă peliculă desăvârşită atât la nivel de concept, cât şi la nivel de imagine, concluzia e că pericolul îngrădirii sistematice e mult mai mare decât urletul înfiorător al bestiilor pădurii.


Kali, o pequeno vampire (Portugalia, Franţa, Canada, Elveţia, r. Regina Pessoa) se menţine cumva în acelaşi registru ideatic cu Feral, doar că imaginile sunt puţin mai agresive şi poate prea in your face în comparaţie cu cel dintâi. Filmul câştigă la nivelul textului, care întreţine o atmosferă medievală fără a cădea în clişeu, şi la nivelul poveştii în sine, care accentuează şi de data asta singurătatea celui care nu se poate adapta, doar că în acest caz "micul vampir" se află în situaţia celui care râvneşte integrarea şi pentru care lumina este cel mai ardent subiect al dorinţei tocmai pentru că nu o poate vedea.


The Banquet of the Concubine / Banchetul concubinei (regia Hefang Wei) utilizează un stil de animaţie adecvat cu genul de basm pe care vrea să îl ilustreze, chiar dacă în cazul de faţă avem de-a face, întrucâteva, cu un basm "întors pe dos". În China anului 746, în timpul dinastiei Tang, curtezana Yang, preferata împăratului începe să gafeze în timpul banchetului care i s-a închinat, rănită fiind în amorul propriu pentru că iubitul ei a trădat-o. Yang manifestă o senzualitate exacerbată şi mai degrabă adecvată unui film cu o poveste modernă decât unei micii istorii orientale. Chiar dacă filmul oferă pe alocuri soluţii plastice inteligente, irelevanţa poveştii scade mult din credibilitatea artistică a filmului lui Hefang Wei.


Shift / Falia (Marea Britanie, Germania, r. Max Hattler) este un mic scherzo cinematografic, care emană o frumuseţe geometrică imposibil de narat, ceea ce nu poate fi decât un avantaj pentru film. Realizat în stop motion, Shift se joacă frumos cu forme, volume şi culori abstracte care au suficientă consistenţă încât să rămână pentru mult timp întipărite în mintea spectatorului, invitat să înţeleagă superioritatea unei realităţi invizibile, dar extrem de atractive şi ludice.


Un spectacle interrompu / Un spectacol întrerupt (Franţa, Belgia, r. Christophe Gautry, Arnaud Demuynck) este un scurtmetraj care fascinează sau chiar "halucinează", dacă e să intrăm de tot în lumea propusă de cei doi regizori. Omagiu adus vieţii şi creaţiei lui Stéphane Mallarmé, scurtmetrajul ne prezintă în doar zece minute tot ce are mai seducător şi mai straniu cultura franceză, cu poeţii ei damnaţi şi cu lumea morbidă a iubirilor decadentiste. Fără nici un dubiu un film reuşit, Un spectacle interrompu este, totuşi, mult prea încărcat pe alocuri pentru doar zece minute, creând impresia de arbitraritate în folosirea anumitor imagini şi simboluri. Dar faptul că are substanţă şi curajul de a se apropia de marea cultură într-un mod totodată omagial şi cvasi-ironic nu e deloc puţin lucru.
 
Les Conquérants / Cuceritorii (regia Sarolta Szabo, Tibor Banoczki) este un scurtmetraj extrem de dinamic, în care senzaţia de alert rămâne mai percutantă decât toată gama de imagini sinistre la care regizorii nu fac deloc economie. Şi Les Conquérants cade în păcatul de a-ncerca să spună prea multe în tentativa de a da o notă mai profundă conceptului filmic, aşa că atât povestea, cât şi realizarea ei tehnică, te fac să te gândeşti în acelaşi timp la Freud, primitivism, civilizaţie, imaginar masonic, eros, thanatos etc. Folosind figuri umane reale, scurtmetrajul are pe moment un impact mai mare, însă senzaţia finală rămâne de confuzie şi rătăcire într-un labirint de simboluri din care probabil ar trebui să rămânem însă cu povestea de iubire dintre tânărul adolescent şi fata pe care o descoperă prin acele ţinuturi neprietenoase.


Pli!nk (regia Anne Kristin Berge, Norvegia) este un moment de poezie inocentă şi tandră, explozie de culori fericit îmbinată cu muzica lui Chopin. Un film cu şi despre copilărie, dar deloc infantil, Pli!nk este o plimbare veselă prin universul vast al picturii şi muzicii, făcând ca tot ce iese din mâinile artiştilor să arate ca magie pură. O idee excelentă cu o realizare pe măsură.

Romance (r. Georges Schwizgebel, Elveţia, Canada) se bucură, de asemenea, de o coloană sonoră remarcabilă (o sonată de Rahmaninov), care contribuie la atmosfera tandră şi caldă a filmului. După puţină vreme, spectatorul realizează că nu are niciun sens să urmărească neapărut firul logic sau şirul acţiunilor - nu ai decât să te laşi prins de muzică şi de trecerile din tablouri în realitate şi înapoi. Un joc seducător la nivel cromatic şi un cadru emoţionant care pune în centru dragostea tăcută şi desăvârşită prin vis.

La détente / Destindere (Franţa, r. Pierre Ducos, Bertrand Bey) creează un peisaj atât de vesel şi dinamic încât uiţi că, în esenţă, ai de-a face cu un film despre ororile războiului. Scurtmetrajul vorbeşte despre puterea imaginaţiei sau, într-o interpretare mai pesimistă, despre teroarea mentală care îi poate face pe cei ce trec prin experienţa războiului să trăiască într-o lume paralelă, din care îşi extrag puterea pentru a putea face faţă realităţii. La détente este un film inteligent şi plin de ritm, mai mult decât o pledoarie simplistă pentru pace şi care incită imaginaţia să-şi găsească propriul drum pentru supravieţuire.


Descarcă programul anim'est, 2012 aici..

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus