Cronici de (ceva mai mult de) 5 rânduri - Ficţiuni mici de România, la Maratonul Teatrului Independent, 2012

Imaginată ca o satiră, piesa Ficţiuni mici de România reprezintă un semnal de alarmă tras de către generaţia tânără de actori, generaţiei tinere de spectatori. Aşa cum I.L. Caragiale satirizează societatea în care trăieşte, tot aşa în această piesă, adaptată după romanul Microficţiuni al lui Régis Jauffret şi regizată de Eugen Jebeleanu, sunt evocate moravurile cotidiene într-o maniera comică.
 
Piesa este împărţită în secvenţe care dezbat principalele probleme ale societăţii contemporane: nefirescul relaţiilor de cuplu, degradarea relaţiilor familiale, obsesii duse până la patologic, promiscuitate şi, nu în ultimul rând, superficialitate. Momentele artistice sunt bine puse in scenă, iar replicile tăioase ori pline de umor, captează atenţia spectatorului pe tot parcursul piesei.
 
În spatele acestor secvenţe, mesajul transmis este mult mai profund. Ajungem să ne punem întrebarea de ce căutăm tot felul de plăceri în această viaţă, de ce viaţa nu ne este suficientă prin ea însăşi; de ce simţim nevoia unei completări, de ce nu suntem fericiţi că existăm, că suntem tineri, că suntem liberi; de ce suntem permanent în căutarea unor plăceri exterioare care sa ne definească; de ce nu căutăm în interiorul nostru pentru a ne regăsi şi defini. Rămânem cu această întrebare pe buze.

La final se lasă cortina. Actorii ne cer să părăsim sala. De ce? Ca să reflectăm. Să reflectăm la poziţia noastră de acum, cea a părinţilor noştri de acum 20-30 de ani şi să încercăm să ne redefinim noi valori solide care să ne ofere nouă şi societăţii şansa de a progresa.