Ţăcăniţi şi mai ţăcăniţi - Meet the Fockers

(Notă: **1/2 / *****)

Încă de la începutul lui Meet the Fockers, totul pare prea frumos ca să fie adevărat: parcă ar exista o "forţă" în aer care pune toate semafoarele pe verde în faţa taxiului ce îi duce pe Greg Focker şi Pam Byrnes la aeroport, care îi plasează pe cei doi la clasa I după ce toate locurile la clasa inferioară fuseseră ocupate ş.a.m.d. Probabil, dacă n-am ştii că amorezii cu pricina se îndreaptă spre casa Byrnes ca să-l ia cu ei pe înţepatul domn Jack Byrnes să petreacă un weekend în compania familiei Fockers, am lua-o de bună! Dar, atunci ne aduce cu picioarele pe pământ nea Murphy: "dacă ceva este prea frumos ca să fie adevărat, de obicei, aşa şi este".

Cu cel de-al şaselea film al său, Jay Roach reuşeşte ceva ce nu credeam vreodată că va reuşi: un film integral al actorilor, care revitalizează un gen de comedie apus de destul timp: screwball comedy-ul născut în anii '20-'30. Gen teribil de în vogă la vremea respectivă şi experimentat în fel şi chip, de la un Howard Hawks (vezi My Girl Friday, Bringing Up Baby) care l-a amestecat cu slapstick-ul din perioada timpurie a secolului, până la comediile naiv şi atât de "politically corecte" ale lui Frank Capra (vezi Arsenic and Old Lace, You Can't Take It with You). Cel din urmă, care i-a şi adus un Oscar pentru regie lui Capra, este una din les pièces de la resistence ale genului: personaje ţăcănite (primul pe listă este Lionel Barrymore, un grandpa Vanderhof care se mişcă în cârje, cântă la harpă şi se roagă întotdeauna înainte de masă, urmat de o fiică de-a sa care dansează în mijlocul încăperii acompaniată de un profesor ungur, câţiva angajaţi care aprind artificii în pod şi mulţi alţii) puse faţă în faţă cu altele cât se poate de înţepate (domnul Anthony Kirby Sr. şi familia sa), întâmplări ciudate (cele două familii trebuie să se întâlnească pentru a-şi da acceptul pentru căsătoria copiilor lor), un cuplu de îndrăgostiţi care să treacă prin toate (un inegalabil James Stewart şi o adorabilă Jean Arthur, provenind, cum altfel, din cele două familii) şi, desigur, acel sincer touchy feeling specific oricărui film "caprafrank-ian".

Cine sesizează asemănări între pelicula lui Capra şi Meet the Fockers nu halucinează! Numai că aia însemna atunci screwball, asta înseamnă acum! Cine va dori să se amuze la filmul lui Roach va trebui să uite vremurile bune şi să se lase şocat de noii "ţăcăniţi": în primul rând o Barbra Streisand într-o formă mai bună ca niciodată, un terapeut sexual pentru cuplurile de vârsta a treia (bye-bye pudoare şi corectitudine politică!), apoi, desigur, soţul ei, jucat ca o dinamită de Dustin Hoffman (îngrăşat şi karatist, cu un mojo care-l ia şi pe Austin Powers) şi restul familiei, printre care aduc la cunoştinţă nume precum Dom Focker sau Orny Focker... Deci, pudicii la o parte!

De Niro este (dacă mai are rost să spun) de milioane, Stiller reuşeşte să-i ţină piept admirabil, în timp ce biata Danner a fost irosită într-un rol de tapet, iar simpatica Teri Polo ne zâmbeşte de sub o tonă de fard şi rimel care-o apropie, ca look, mai degrabă de mireasa lui Frankenstein.

Dar, cuvântul meu, n-o să vă plictisiţi cu aceşti "ţăcăniţi"! Într-adevăr, este serios neglijat la capitolul scenariu, şi vulgarizat fără reţinere de Roach. Dar este culmea cum Roach (seria Austin Powers) mereu reuşeşte să facă din vulgaritate (nici prima parte a seriei nu era poartă de biserică, dacă ţinem minte haznaua împrăştiată pe gazonul lui De Niro!) întocmai aluatul fiecărui produs pe care ni-l livrează. Şi nici că ar intenţiona să omagieze / citeze din clasici ai genului... Or, serios, nu văd ce-ar fi CHIAR aşa de rău în asta! Cei ce strâmbă din nas sunt oricând invitaţi să se "delecteze" cu The Honeymooners şi comedioarele surorilor Ephron...