Norman: "Mie îmi place să stau singur."
Neil: "Şi mie. Hai să facem asta împreună."
Sunt două aspecte care mi-au displăcut: utilizarea fără funcţie a muzicii, doar ca ilustraţie şi cred că mai avem nevoie de ceva timp pentru a o utiliza chibzuit şi să o aducem la rang de funcţie, şi tendinţa filmului de a explica, de a aduce în prim plan un mesaj, aşadar o lipsă de delicateţe în încifrarea mesajului.
Norman este un băieţel care spune că poate vorbi morţilor, dar nimeni nu îl crede şi este luat în râs de apropiaţi. Totul se schimbă în momentul în care unchiul său "nebun" şi neînţeles, căci posedă aceeaşi calitate de a vorbi morţilor, îi spune că de acum înainte, în fiecare an, va trebui să săvârşească un ritual în locul său, pentru ca un blestem îngrozitor să nu se reverse asupra oraşului. Norman nu ştie cum să procedeze, nu ştie cum să-şi înfrângă frica, iar blestemul este cât pe ce să se reverse. Şapte strigoi încep să umble prin oraş, iar localnicii, înfricoşaţi, trec ei înşişi la atac, moment pe cât de violent pe atât de comic tratat. Surpriză, însă. Strigoii nu vor să facă rău, ei vor să-şi găsească liniştea şi au pornit în oraş pentru a-l găsi pe Norman şi a-l ruga să-i ajute, vorbind cu copila vrăjitoare ce i-a blestemat cu 300 ani în urmă.
Binele triumfă, dar nu înainte de a ne întipări bine în minte cuvintele bunicii decedate a lui Norman "nu e nimic în neregulă în a te teme, atâta timp cât nu laşi acest lucru să te schimbe".