În seria de lungmetraje propuse de Anim'est 2012 se numără, din fericire, şi Selkirk, el verdadero Robinson Crusoe / Selkirk, adevăratul Robinson Crusoe, produs în 2012 în Argentina, Uruguay şi Chile. Filmul de animaţie ia ca pretext câteva aspecte din existenţa lui Alexander Selkirk pentru a oferi copiilor şi celor mari o poveste despre curaj, pasiune, perseverenţă şi destin. Fireşte că nu are niciun rost să te raportezi la realitatea istorică pentru a judeca filmul - mai bine îţi sufleci mânecile şi te laşi purtat pe Mările Sudului de personajele isteţe, orgolioase, dar şi curajoase. Şi dacă eşti fată şi crezi că nu ai voie să te îmbarci pe Esperanza, hangiţa Gertrude, transformată în bucătarul Pupi Acidul, te va învăţa ce să faci.
Liniar şi fără mari surprize la nivelul decriptării, Selkirk pare că vrea doar să spună o poveste plăcută, uşoară şi pe alocuri moralizatoare pentru a ne arăta că nici eroismul, nici inteligenţa nu sunt suficiente pentru succese depline. Dar filmul se arată a fi, de la un punct încolo, mult mai mult decât o animaţie simpatică şi dinamică, digerabilă de către toate categoriile de consumatori. Eroul Selkirk - sau cel care îşi începe drumul iniţiatic în această direcţie a maturizării - nu este portretizat întotdeauna ca un personaj pozitiv; regizorul ne face mereu conştienţi că, pe lângă curajul şi agerimea sa, Selkirk este şi extrem de orgolios şi imprudent în unele decizii, iar personajul este păstrat în această schemă de la primele până la ultimele scene, când ai vrea să crezi că a-nvăţat ceva mai mult din toate experienţele nefaste de până aici.
Ridicoli însă devin toţi piraţii de pe Esperanza când, îmbarcându-se în căutarea comorilor, vor să dovedească faptul că sunt bărbaţi adevăraţi, neînfricaţi şi imposibil de învins. Aşa că îşi asortează şederea până la un punct lipsită de primejdii cu pariuri nechibzuite, cu certuri, cu multă mâncare şi băutură şi cu o brutalitate şi lipsă de maniere care îl îngrozesc pe "efeminatul" bucătar Pupi. Păstrându-şi în tăcere secretul, de a cărui confidenţialitate depind viaţa ei şi a iubitului William, plecat şi el pe mări, Gertrude nu se dă în lături de la a fi mai "bărbată" decât toţi cei din echipaj şi fără a face deloc caz de asta. Această singulară apariţie feminină, aproape pierdută într-o ceată plină de bărbaţi fără prea multe maniere, este singura care demonstrează că poate avea în acelaşi timp forţă, ambiţie, inteligenţă, dar şi grijă pentru toate lucrurile - mari sau mici - şi capacitatea de a-nţelege dimensiunile unei prietenii autentice.
Prinsă între orgoliul lui Selkirk, căruia îi datorează chiar taina decisivă a identităţii sale, şi tirania lui Bullock, care îi va fi fatală capriciosului căpitan, Pupi reuşeşte să se strecoare cu agilitate prin toate aceste situaţii şi labirinturi temperamentale, mânată doar de dragostea pentru logodnicul său. În absenţa dragostei, miza elementului masculin este doar puterea, pe care bărbaţii şi-o dispută în jocuri stupide, asupra cărora tot Pupi îi avertizează, sau prin setea de dominaţie, cum se întâmplă în lupte şi în disputarea hărţilor salvatoare ale lui Selkirk. Căpitanul Bullock, lacom şi nemilos, nu ştie însă, când rânjeşte cu poftă, că nu face decât să îi desăvârşească lui Selkirk parcursul iniţiatic atunci când îl părăseşte singur şi fără provizii pe insula pustie.
Nici Selkirk nu are încă idee cât va însemna experienţa izolării, dar o va afla la capătul câtorva ani de lipsuri cărora le găseşte, rând pe rând, sensul şi soluţia. Chiar dacă partea din film care ne prezintă şederea pe insulă a lui Selkirk este mult mai scurtă şi se derulează mai repede decât aventurile de pe mare, acesta este momentul în care simţim cel mai percutant un regizor capabil nu doar să distreze, ci şi să problematizeze condiţia umană plecând de la o istorie cu un mecanism aparent uşor de înţeles sub toate aspectele sale.
Chiar dacă o viaţă confortabilă nu fusese niciodată apanajul său, Selkirk se trezeşte brusc lipsit de companioni, de resurse şi de orice posibilitate de a supravieţui. Dincolo de morala evidentă a poveştii - aceea că prin muncă, inteligenţă şi curaj poţi ajunge să ai totul - inclusiv tacâmuri din aur topit, chiar dacă nu te mai înconjoară nicio fiinţă umană, filmul pune o problemă serioasă. Ce îl face pe Selkirk să vrea să supravieţuiască în mijlocul furtunii, deşi e înconjurat de un echipaj grosolan şi în mare măsură lipsit de loialitate? De ce, odată ajuns pe un tărâm pustiu, Selkirk nu se abandonează în voia gândului că aşa a hotărât destinul, în care crede cu atâta tărie, aşteptându-şi lent moartea? Şi, mai ales, ce îl face pe Selkirk să revină între semenii cu caractere îndoielnice, în condiţii care poate nu se vor mai apropia niciodată de micul paradis pe care şi l-a construit singur?
Desigur că (tentativele de) răspunsurile capătă o formă amplă doar prin lectura atentă a lui Robinson Crusoe, dar filmul creează cu ingeniozitate câteva teme de meditaţie pe care le rezolvă prin "împăcarea" cu sine a tuturor celor care, deşi imperfecţi, sunt dispuşi să îşi îndrepte greşelile. Temerarul Selkirk descoperă în singurătate că e mai greu să prinzi o oaie decât să cucereşti ţinuturi aprige, că e mai plăcut să ţi-l faci prieten pe papagalul Lordy decât să petreci timpul insultându-ţi colegii de echipaj. Odată ce îşi apropie lumea animalelor şi a naturii, fostul pirat reuşeşte să ajungă la armonie cu propriul sine. Ideea de bază din Robinson Crusoe, iluministă şi progresistă, este menţinută: nu poţi ajunge la un grad satisfăcător de civilizaţie şi umanitate dacă nu înveţi să convieţuieşti raţional cu tot ce te înconjoară.
Reîntâlnindu-se cu vechea şi devotata prietenă Gertrude pe insula unde începuse să se simtă ca un stăpân răsfăţat de luxul vieţii, Selkirk alege, totuşi, să revină în mijlocul civilizaţiei. Pentru un spirit nesupus şi în permanent freamăt ca acela al piratului scoţian, drumul către civilizaţie este mai spinos şi mai greu de înţeles decât pericolele expediţiilor. Odată ce şi-a asimilat această lecţie, Selkirk este pregătit să se întoarcă în mijlocul semenilor pentru a fi un om "mai bun".
Animaţia, care foloseşte figurine din plastilină, nu este deosebit de complexă, iar trăsăturile fiecărui personaj sunt esenţializate pentru a se întipări repede pe retina chiar şi celor mai mici spectatori. Aşa cum e firesc pentru un film a cărui miză este a spune frumos o poveste, la nivel de imagine nu sunt ocolite nici clişeele (marea infinită, jungla luxuriantă, vasul clasic al piraţilor etc.), dar curgerea narativă are un ritm propriu şi adecvat acţiunii şi mesajului ei.
Selkirk, el verdadero Robinson Crusoe oferă o oră şi jumătate de poveşti în care ţi se strânge inima, ca atunci când, deşi ştii că totul se va termina cu bine, ţi se face frică pentru eroi preţ de câteva secunde şi, pe lângă toate astea, avem parte şi de câteva doze memorabile de umor consistent. Şi pleci cu inima uşoară, gândindu-te că dacă o fată a devenit băiat pentru a-şi salva iubitul, iar un pirat dur îşi construieşte un domeniu somptuous pe o insulă pustie, orice e posibil.