Atlas - o animaţie în alb-negru despre pedeapsa pe care o primeşte titanul de a susţine cerul pe umerii săi. El este ajutat să reziste de un cărăbuş şi de o broască ţestoasă. Într-o bună zi, însă, ca din senin se trezeşte înconjurat de blocuri mari de piatră, mai înalte ca el. De acum încolo, nu va mai fi nevoit să susţină el cerul. Ideea e inedită, dar nu are prea mare impact pentru că tensiunea în care trăieşte Atlas, susţinând atâta greutate, e redată puţin prea ironic.
Romance ("Idila") - cât la sută din ceea ce trăim e film şi cât e realitate? Unde se termină întâlnirea reală şi începe cea virtuală? Un el şi o ea se cunosc întâmplător în avion, pentru că stau pe scaune alăturate. Povestea lor împreună începe aici şi evoluează repede, surprinzându-i în diferite ipostaze şi etape. Viaţa lor se derulează pe fast-forward, până în momentul în care ea se întoarce singură în aeroport. De apreciat este grafica folosită: iniţial, de tip desen haşurat, când cei doi încă nu se cunosc, apoi, cât timp sunt împreună, viaţa lor devine o pictură în acuarelă. Senzaţia este că ai în faţa ta un tablou vivant, în care poţi intra şi tu (cum se întâmplă în scena din filmul What Dreams May Come, când personajul interpretat de Robin Williams "intră" într-unul din tablourile pictate de soţia sa, sau în filmul Dreams al regizorului Akira Kurosawa, în secvenţa când personajul principal ajunge în lanul de grâu peste care planează ciori, alunecând pe culoarea din tabloul lui Van Gogh ce înfăţişează acest peisaj).
Abuelas ("Bunicile") - o mamă care îşi pierde fiica este totodată o bunică care îşi pierde nepoata şi va trebui să aştepte 30 de ani pentru a o regăsi. O poveste emoţionantă, cu o grafică naturalistă: personajele nu sunt animate, ci sunt întruchipate prin actori reali. Bunicii i se văd întotdeauna doar mâinile. Chipul nu este surprins, pentru că regizorul a ales ca stările personajului să fie transmise prin intermediul unor elemente exterioare, aparţinând spaţiului casnic. A realizat acest lucru într-un mod foarte interesant, având în vedere că erau elemente la care nu te-ai fi aşteptat niciodată "să prindă viaţa"... spre exemplu, desenul de pe faianţa din bucătărie, nişte crini îmbobociţi care înfloresc şi apoi se ofilesc pe un fundal alb imaculat - ca o bătaie de inimă, ca o tresărire de speranţă.
Fata Morgana - o animaţie foarte amuzantă despre forţa iluziei şi despre cât de puternică poate fi dorinţa de a parveni. Un evreu care vinde limonadă în deşert, o foloseşte pe Fata Morgana ca truc pentru a-şi păcăli singurul client, aflat în pragul unei deshidratări complete. Păcălitorul este însă păcălit de aceeaşi Fata Morgana. O povestioară cu potenţial comic, din care am auzit, destul de des în ultima perioadă, un cuvânt citat şi anume: "porca-mizeria", sintagmă asupra căreia s-ar putea chiar să aibă "drepturi de autor."
Luminaris - filmuleţ ce a fost în competiţia internaţională anul trecut. Un funcţionar de rând care îşi îndeplineşte rutina zilnică de a face becuri. Felul cum le face este inedit: mestecă un boţ de sticlă, din care apoi "scuipă" un bec pe care îl aprinde colega sa cu ochii. Această muncă robotizată nu îl face fericit şi folosindu-se de aptitudinile dobândite va crea un bec măreţ care schimbă concepţia obişnuită. Luminaris sparge barierele gândirii logice familiare nouă prin îmbinarea bine dozată a concretului cu abstractul, a realului cu metaforicul.
A morning stroll ("Plimbarea de dimineaţă") - o găină săltăreaţă îşi face în fiecare zi plimbarea de dimineaţă: în 1959, în 2009, în 2059, ea continuă nestingherită tabietul "marşului său triumfal", printre întâlnirile, accidentele, catastrofele anului. Care este secretul longevităţii sale? Un stăpân tradiţionalist şi cinci încuietori la uşa în spatele căreia lumea bătrânelului continuă să dăinuie în alb şi negru ca în anul 1959. De cealaltă parte a uşii, s-a trecut de mult de la jocul cu zombie de pe telefonul mobil, la zombii stradali în carne şi oase. Găinuşa noastră rămâne însă la fel de vitează cum era în urmă cu un secol, pentru că obiceiul e obicei şi îl are ca model pe stăpânul său care e un exemplu de conservatorism.
Heldenkanzler ("Cancelarul erou") - o animaţie tragi-comică bazată pe povestea adevărată a cancelarului Engelbert Dollfuss care a vrut să impună fascismul în Austria, înainte ca această ţară să-l tenteze pe Hitler. Pentru a fi un fascist adevărat a trebuit să bifeze o listă de must-do-uri. Modelele sale erau Mussolini, Hitler şi, nu în ultimul rând, Papa. Când, în sfârşit, să fie un fascist cu acte în regulă, este omorât pentru că uitase că din fişa postului dorit, fără să fie trecută bineînţeles, făcea parte şi necesitatea imperioasă de a-ţi elimina adversarii.
The last bus ("Ultimul autobuz") - este o animaţie care trage un semnal de alarmă asupra vânătorii animalelor pădurii, ce sunt nevoite să-şi părăsească "casa" pentru a rămâne în viaţă. Umanizaţi şi îmbrăcaţi la costum, un urs, un iepure, un dihor, şi o familie de căprioare se urcă în autobuzul ce îi va scoate din pădurea în care şuieră mereu gloanţe. Lupul urcă şi el, dar e rănit. E nevoie de sacrificiul a doi dintre ei, pentru ca restul să supravieţuiască. Şi animalele sunt oameni... şi oamenii sunt animale.
Flamingo Pride - animaţia ne arată că majoritatea păsărilor flamingo roz sunt gay, dar pentru că întotdeauna trebuie să existe o excepţie care să confirme regula, ce se face un flamingo roz hetero? Este dispreţuit de fraţii săi de culoare, este luat în râs de fraţii săi de orientare. Pentru a cuceri inima berzei de care este îndrăgostit, trebuie să se impună. Animaţia funcţionează foarte bine pe mimica păsărilor şi sonor. Departajarea celor două lumi se face în special prin sunet şi situaţie: într-o parte a bălţii are loc pink flamingo pride unde se dansează frenetic pe melodii electronico-orientale, de cealaltă parte, păziţi de stuf, sunt familiştii ce trăiesc în ritm de country-blues.
Rising Hope - un ideal te face să alergi pe pista vieţii cu sute de kilometri la oră. Poţi avea momente însă când îl pierzi din vedere, pentru că ai văzut ce vacarm e în spatele tău. Aceasta e povestea unui căluţ auriu, cel mai rapid dintre toţi căluţii din competiţie, pentru că el nu se vedea alergând pe stadion, ci pe o câmpie întinsă şi aerisită. Această imagine îi era mereu proiectată pe un ecran, când era transportat dintr-o parte în alta. Asaltat de fani, uită să se aşeze cu faţa la monitor şi tot drumul vede şoseaua gri ce goneşte asurzitor de nebuneşte. Regăsindu-şi imaginea ideală imprimată pe un camion, aleargă după el zi şi noapte, dar într-un final oboseşte, fără să-l ajungă. În dreapta lui se întinde nestingherită adevărata câmpie visată.
Descarcă programul anim'est, 2012 aici..