Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Coraline

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Coraline în imaginaţie, în film, în mâinile noastre, la Anim'est, 2012


octombrie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cine nu şi-ar dori să fie în locul lui Neil Gaiman, autorul cărţii Coraline, după care a fost creat filmul de animaţie cu acelaşi nume? Să vezi creată, la propriu, lumea pe care ţi-ai imaginat-o şi care exista numai în mintea ta şi numai în cuvinte, iată un mare privilegiu! Cu atât mai mult cu cât acea lume este fantastică, minunată, imposibilă. Dar cu toate acestea, Neil Gaiman a putut-o atinge. Am atins-o şi eu.

The real thing!

Duminică seara (7 octombrie 2012), la Anim'est, 2012, a fost proiectat filmul Coraline, iar după film, invitatul de onoare al festivalului, Mark Shapiro, Head of Entertainment Brand Marketing al studioului american Laika, ne-a lăsat cu gura căscată. Eram deja într-o oarecare stare de "gură căscată" indusă de Coraline, aşa că am plecat de la Cinema Patria seara târziu cu o durere de mandibulă şi cu zâmbetul păstrat de la eveniment. Mark Shapiro ne-a povestit, căci altfel aproape că nu poţi spune, cum au fost create filmele Coraline (nominalizat la Oscar 2010) şi ParaNorman (proaspăt lansat). Oh, şi noi, publicul, nu mai vroiam să se oprească din povestit! Asta a şi făcut, până l-a lăsat glasul. Apoi ne-a arătat păpuşile personaje (the real things!). Cine mai stătea pe scaune? Vreo doi-trei. Cei mai mulţi erau buluc în jurul păpuşilor.

"Cealaltă mamă", "celălalt tată"

Personajul principal, Coraline (o fetiţă curajoasă în film, o păpuşă sofisticată pe platourile de "filmare") întâlneşte tot păpuşi, cu nasturi cusuţi în loc de ochi. Simpatice, aşa cum ţi le doreşti. Dar, precum spune şi un selling line al animaţiei Coraline: "Be careful what you wish for." De fapt, fetiţa nu-şi doreşte mare lucru, vrea doar ca părinţii să fie mai prezenţi în viaţa ei şi să nu muncească tot timpul, mai ales că abia s-au mutat într-o altă casă, şi să i se pronunţe corect numele: Coraline, nu Caroline! Casa, veche de 150 de ani, îi oferă fetiţei o alternativă minunată, dar totodată înşelătoare: o uşă spre o lume fantastică, o altă dimensiune, în care se întâmplă lucruri pe care nu ţi le poţi imagina posibile, o lume plină de culoare, perfectă, şi cel mai important: un loc în care părinţii sunt doar ca să o facă pe ea, pe Coraline, fericită. Ajunsă aici, ea găseşte pe "cealaltă mamă" şi pe "celălalt tată, tatăl mai bun", închipuiri create de vrăjitoarea cea rea.

Nasturii

Filmul nu este doar despre bine şi rău, ci mai degrabă despre fals şi adevărat. Despre lumea adevărată, în care realitatea poate să plictisească şi să necăjească pe un copil, darămite un adult, şi despre lumea falsă, în care perfecţiunea poate naşte orori. Coraline este îndesat de simboluri şi pilde, toate strânse mănunchi în jurul unor teme precum cea a jocului, a copilăriei, a iubirii, a prieteniei, a curajului. În această nouă dimensiune descoperită de curioasa fetiţă nasturii sunt obiectele care apar mereu, fie ca simbol al nefiinţei, fie al constrângerii sau al fatalităţii. "You'll see things our way" îi promite vrăjitoarea fetiţei, îndemnând-o să-şi coasă nasturi în locul ochilor dacă vrea să rămână în lumea fără limite. Cine poate să convingă o fetiţă că o lume în care florile dansează, găinile "produc" pop-corn, tunurile aruncă cu vată de zahăr, şoriceii dansează, nu este ceea ce pare? O pisică. Una vorbitoare, bineînţeles.

"The closest thing to magic that I can imagine"

Afirmaţia aparţine unuia dintre cei care au muncit aproape trei ani la Coraline, atunci când se referă la animaţie. Să ne înţelegem, Coraline este primul lungmetraj cu păpuşi (stop-motion) filmat cu camere stereoscopice, în 3D; s-a muncit la el pe brânci (la propriu!). Mark Shapiro ne-a explicat şi ne-a arătat ce înseamnă stop-motion. Practic, iei păpuşa, îi faci poză, o mişti puţin (schimbi expresia feţei, a corpului), îi faci poză, şi tot aşa. La urmă uneşti pozele / cadrele şi creezi iluzia de mişcare. Bineînţeles, nu se rezumă totul doar la atât. E în joc mult echipament, multă experienţă, mulţi bani. Este o muncă sisifică, dar pasionantă şi plină de satisfacţii, aşa cum ne-a mărturisit chiar Mark Shapiro. Şi da, rezultatul este impresionant. Aşa a fost creat şi ParaNorman şi abia aştept următoarea producţie a studioului Laika.

Acum să fiu sincer... Eu n-am reuşit să ating nicio păpuşă personaj Duminica trecută. Era prea mare aglomeraţia. Dar am văzut-o pe păpuşa Coraline la un metru distanţă. Şi cine spune că o privire nu face cât o atingere? Până la urmă, desenele animate nu pot fi atinse în minunăţia lor decât cu sufletul, cu mintea, cu zâmbetul. Cu acesta din urmă am plecat de la eveniment. Minunat, chiar a funcţionat!


Coraline (2009)
Regizor: Henry Selick
Scenariu: Henry Selick
Voci: Dakota Fanning (Coraline Jones), Teri Hatcher (Mel Jones / Other Mother / Beldam), John Hodgman (Charlie Jones / Other Father), Keith David (The Cat).
După cartea lui Neil Gaiman, Coraline.




 Toate articolele despre Coraline
 Toate articolele despre Festivalul de film de animaţie anim'est 2012


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Andrei Hultoană


Alte articole

 Să nu ai nasturi în loc de ochi - Coraline la Anim'est, 2012, Ruxandra Vera Ştefan


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer