Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de film documentar Astra Film Fest, 2012

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

3 documentare în 3 paragrafe (ziua a doua) - Astra Film Festival, 2012


octombrie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
APRÈS LE SILENCE, ce qui n'est pas dit n'existe pas? / DUPĂ TĂCERE, ceea ce nu e rostit nu există?, documentarul Vaninei Vignal răscoleşte molcom rănile încă deschise ale prietenei sale, actriţa Ioana Abur, provocate de perioada comunismului, sistem schizofrenic care a injectat frica şi umilinţa prin venele unui popor întreg şi care a reprimat dreptul la gândirea liberă şi a redus la tăcere fiecare gest sau cuvânt potrivnic. Documentarul reuşeşte prin prisma unor relatări fie fracturate, fie obturate despre viaţa bunicilor Ioanei să schiţeze, aparent fără intenţie, câteva idei particulare inoculate de regimul comunist şi moştenite mai apoi prin educaţie de generaţiile următoare: tăcerea şi supunerea ca mod de a supravieţui confortabil; handicapul de a formula, totul se povesteşte, dar nimic nu se analizează; şi mecanismul meschino-găunos de autoapărare prin uitare. Întrebată ce înseamnă comunismul pentru ea, Ioana păstrează o tăcere îndelungată, apoi răspunde sec "Nu ştiu, jumătate din viaţa mea".

Doina groparilor / Digging for Life, documentarul lui Pavel Cuzuioc este un melanj pitoresc cu nuanţe absurde despre viaţa unor gropari dintr-un cimitir din Republica Moldova renumit pentru întinderea sa. Pavel Cuzuioc construieşte un colaj imprevizibil şi contrastant despre moarte şi despre ajutoarele ei, groparii, pornind de la asocieri bizare cu termeni ca rezervat, proaspeţi sau grabă; limbajul groparilor, total incompatibil pentru sobrietatea unui astfel de eveniment; şi mutilarea firescului cotidian prin juxtapuneri imprevizibile cu contextul în care (nu) funcţionează. În definitiv, un gropar "trebuie să facă ce are de făcut".
 
Vorbitor / Visiting Room, documentarul regizat de Radu Muntean şi Alexandra Baciu, lipsit de patetism, dar plin de justificări la fiecare pas, caută răspuns la întrebarea: Ce poate determina doi străini (condamnaţi la închisoare, în acest caz) să-şi trimită scrisori de dragoste (în era internetului, sîc!)?; fără a avea pretenţia să îl fi găsit. Dragostea nu este un sentiment doar al elitelor. Lipsiţi de rafinamentul copleşitor al lui Oscar Wilde cu care acesta se adresa Lordului Alfred Douglas sau de limbajul extrem de colorat al lui James Joyce care făcea deliciul scrisorilor destinate Norei Barnacle, deţinuţii îşi caută un scop, fie un substitut al libertăţii, fie o simplă plăcere alinătoare în scrisori de amor şi căsătorii oficiate în penitenciar. Documentarul este o înlănţuire de interviuri a mai multor condamnaţi care şi-au întâlnit jumătatea în timpul detenţiei, care pledează pentru dragostea lor, dar care trăiesc cu teama că odată ajunşi în lumea de afară relaţia lor se va destrăma. 




 Toate articolele despre Festivalul de film documentar Astra Film Fest, 2012


0 comentarii

Spacer Spacer