Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de film documentar Astra Film Fest, 2012

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Astra Film Fest 2012 - A cincea zi


octombrie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Filmul zilei de ieri, vineri 19 octombrie, a fost Noosfera. În centrul istoriei se află profesorul de sociologie Nicolae Dumitru. Unul dintre acei români vizionari - de un vizionarism comic pe alocuri - care se pierde în mini-drame de familie care îi storc energiile creatoare. E un film pe care îl sorbi cap-coadă, savuros precum o prăjitură proaspătă, un film care ţi-ai dori să aibă mai mult de cincizeci şi cinci de minute. La final realizezi că putea să dureze încă pe atît fără să piardă nimic din puterea sa reprezentaţională. Nicolae Dumitru - profesor şcolit în Rusia în anii '50 ai secolului trecut -  concepe o teorie socio-gnoseo-cosmologică în cadrul căreia anunţă atingerea stadiului ultim al evoluţiei umane, noosfera, un stadiu care va începe curînd, ca depăşire a capitalismului şi a sociosferei. E o treaptă în care centrală va fi comunicarea şi înţelegerea ştiinţifică a spiritului (sufletului), ale cărui date vor putea fi decriptate matematic, ceea ce duce la apariţia unor formule de calcul precise prin care pot fi descoperite compatibilităţile amoroase.
 
Acesta e un punct central al teoriei, profesorul fiind de părere că o sursă importantă a dezordinii sociale actuale e generată de faptul că oamenii doar se iluzionează în viaţa amoroasă, rareori reuşesc să construiască temeinic în doi tocmai fiindcă ajung să confunde iubirea cu atracţia sexuală fără potrivire intelectuală sau cu potrivirea intelectuală fără atracţie sexuală. Teoria e prezentată în fragmente, intercalate cu istoria personală a profesorului. Unde vom descoperi cele trei mari iubiri ale sale, sfîrşite cu divorţuri, cu împărţirea casei, cu zile numeroase de retragere în munţi pentru meditaţii şi încercări de a preciza (în scris) ideile despre noosferă. Pe Nicolae Dumitru nu îl vedem numai prin proprii săi ochi, ci îl descoperim şi aşa cum i-a marcat pe apropiaţii săi - fosta soţie, a doua, Melania, actuala soţie, fiul său din prima căsătorie, pianistul Nicolae Dumitru. Filmul este realizat de Artchil Kethagouri şi de Ileana Stănculescu.
 
Piepturi goale şi buzunare pline este un documentar de investigaţie realizat de Cornel Mihalache. Autorul doreşte să explice cum a fost posibilă moartea a peste o mie de persoane în timpul Revoluţiei din 1989 şi cauzele pentru care nici astăzi dosarele existente în cazul respectiv nu au fost soluţionate. Filmul adună fragmente de interviu cu Emil Constantinescu, Ion Iliescu, Constantin Cico Dumitrescu, Raymond Luca, George Costin şi relatări indirecte (din afara unor discuţii ale autorului filmului cu persoanele respective), cum sînt cele ale lui Petre Roman dintr-un raport asupra Revoluţiei prezentat în occident la împlinirea a douăzeci de ani de la evenimentele din decembrie 1989. Ideea pe care vrea să o susţină Cornel Mihalache e că toată povestea cu teroriştii a fost o diversiune a armatei, susţinută de tot vîrful politic autohton din acea vreme şi purtată prin intermediul televiziunii. Prin această diversiune armata dorea să scape de acuzaţiile grave care i se puteau aduce ca urmare a intervenţiei sale represive din perioada 15-21 decembrie 1989 în oraşele Timişoara, Sibiu, Cluj-Napoca şi Bucureşti. Chiar dacă îşi derulează argumentele cu repezitorul, ceea ce nu e tocmai plăcut; spectatorul e asaltat cu informaţii, ceea ce nu ii lasă prea mult timp pentru a analiza în timp real şi pentru a accepta raţional, dacă e cazul să accepte, datele de pe ecran - documentarul îşi împlineşte demonstraţia. De văzut.
 
Turn Off The Lights prezintă viaţa eroilor reali din filmul lui Florin Şerban, Eu cînd vreau să fluier, fluier. Trei dintre băieţii găsiţi de Florin Şerban în penitenciarul prospectat în vederea realizării filmului său urmează să fie eliberaţi. Ivana Mladenovic le este alături în libertate. Rezultă un film despre cotidianul lor aparte - unul dintre băieţi e aşteptat de familie la poarta închisorii cu cîntăreţi de manele, care interpretează live în cinstea băiatului -, despre dramele trecutului (drame pentru spectatori, normalitate pentru viaţa lor - alt băiat pare să fi fost una din sursele de inspiraţie pentru Loverboy), despre planurile lor de viitor.
 
Din cauza împrejurărilor - unul dintre băieţi moare, dar, dacă nu am fi ştiut asta din programele de ştiri, filmul ar fi fost derutant, fiindcă nu explică acest fapt decît la final, printr-un in memoriam aşezat pe credite; pînă atunci impresia ar fi fost că proiectul a pierdut din vedere un personaj - Alex devine personajul central al poveştii. Fusese condamnat ca minor, pentru uciderea unei fete, fusese aproape de a fi denunţat de o altă fată pentru trafic de persoane. Acum, puţin peste vîrsta majoratului, trebuie să înceapă de undeva. Trebuie să facă faţă amintirilor sale, dintr-un loc (e deja matur) în care fapta pentru care fusese condamnat nu mai e chiar o joacă. Filmul încearcă să surprindă căutările sale morale, să găsească alarmele conştiinţei tînărului în realitate.
 
În această seară vor fi decernate premiile Astra 2012. În Competiţia românească ar trebui să cîştige Common Ground, ceea ce ar fi, pe de altă parte, destul de discutabil, fiindcă filmul e românesc numai ca subiect, ca producţie este un proiect belgian. Dacă latura aceasta ar fi luată în calcul, atunci premiul ar trebui să meargă spre Noosfera. În Competiţia studenţească - în care am reuşit să văd doar jumătate din proiecte - mi-a plăcut filmul norvegian Skolliales. Dintre cele văzute, a fost proiectul cel mai echilibrat, cu o eliberare graduală a informaţiilor care aduceau desluşirea cazului prezentat, o eliberare care urma cursul logic al observaţiei. Din proiectele prezente în Competiţia internaţională nu am reuşit să văd decît două. O să încerc să recuperez astăzi încă trei, poate se vor afla şi cîştigătorii printre ceea ce voi fi văzut.




 Toate articolele despre Festivalul de film documentar Astra Film Fest, 2012


0 comentarii

Spacer Spacer