Adevărul despre Holocaust nu reuşeşte decât o examinare superficială a unui episod de cotitură din istorie, fiind lăudabilă doar iniţiativa unui astfel de proiect în condiţiile în care holocaustul romilor a fost recunoscut de către autorităţile române doar după anii '90. Informaţia este redusă şi prezentată mai degrabă ca o trecere succintă în revistă a evenimentelor din perioada 1942 - 1945, reconstituirile protetice sunt doar un surplus de imagini monotone, iar emoţia şi dramatismul lipsesc cu desăvârşire din acest film. Florin Cioabă a ţinut să menţioneze în discuţiile cu publicul imediat ulterioare proiecţiei că documentarul este doar un prim pas al unui demers, încă work in progress, mult mai amplu.
Metro / Metroul este un portret cinematografic al unui tânăr de 30 ani, Guilherme Hoffmann, care îmbrăţişează timp de doi ani murmurul, freamătul, muzica, mişcarea subterană în căutarea unui declick care să-i determine un moment revelator în propriul hău existenţial. Documentarul mizează pe dihotomia a privi şi a fi privit, viaţa lui Hoffmann împărţindu-se între un job de model la o facultate de artă din Paris şi întâlnirile cu camera de filmat în mână cu străini în metroul parizian. Interesul regizorului se îndreaptă spre Michael, un homeless care fredonează nevrotic versuri despre moarte în staţii de metrou şi al cărui delir dramatic se dovedeşte a fi doar o farsă comică cu intonaţii groteşti. Un cadru evocativ este momentul de suprapunere a mişcărilor studiate ale unei balerine de pe scenă cu agitaţia vibratorie continuă şi rapidă din subteran. Parisul rămâne un oraş la fel de fermecător privit chiar şi numai din metrou, ba chiar dizolvă toate acele reprezentări prefabricate romantico-turistice.