Hotnews.ro / mai 2012
După dealuri

Sâmbătă, 19 mai 2012, a avut loc conferinţa de presă a filmului După dealuri, de Cristian Mungiu, despre care unii critici străini spun că este cel mai bun film prezentat de la începutul ediţiei până în acest moment. Sala s-a umplut din mers şi conferinţa s-a terminat fără ca toţi doritorii să-şi pună întrebările. Cristian Mungiu, care a venit împreună cu interpreţii rolurilor principale - Cosmina Stratan, Cristina Flutur, Valeriu Andriuţă şi Dana Tapalagă (deşi la şedinţa foto de dinainte participaseră şi celelalte actriţe din distribuţie - Cătălina Harabagiu, Gina Tandura şi Victoria Agache), a ţinut să puncteze atât la începutul, cât şi la finalul sesiunii de întrebări că pentru o mai bună înţelegere a filmului e important să ne ştergem complet din minte 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile. Cine poate?
 
Premiera de gală a filmului După dealuri a început la Cannes pe 19 mai 2012 la 16:30, ora României.

"Am ştiut de la bun început că aceasta va fi povestea Voichiţei", a spus Cristian Mungiu întrebat fiind de HotNews.ro în ce punct a ştiut că acesta va fi un film despre prietena fetei care vine la mănăstire şi moare la sfârşit, şi nu unul despre victima întregii poveşti. "Există o mare diferenţă între cărţi şi scenariu deoarece cărţile sunt despre ce s-a întâmplat, nu despre cine ce a înţeles din ce s-a întâmplat, pentru că dacă mă întrebaţi, eu cred că nimeni în viaţa reală n-a înţeles nimic din ce s-a întâmplat. Deci pentru mine a fost important să fac în aşa fel încât să spun lucrurile din perspectiva Voichiţei. Sper că ea este personajul care se schimbă până la sfârşitul filmului. Deci, propunându-mi ca povestea să fie a ei, trebuia să fac în aşa fel încât ea să fie prezentă în fiecare scenă. Uneori, povestea reală includea şi evenimente importante la care ea nu putea lua parte, de aceea am decis de la bun început să le las deoparte şi să spun povestea dintr-un punct de vedere foarte subiectiv", a declarat Cristian Mungiu pentru HotNews.ro.

Jurnaliştii străini - de la Reuters, BBC News, din Franţa, Bulgaria, Belgia sau Portugalia au fost interesaţi parcă mai mult de stilistica filmului decât de cazul real aflat la baza lui. Întrebările s-au referit la stilul vizual folosit - şi, fireşte, de ce lipseşte Oleg Mutu, directorul de imagine (Mungiu răspunzând că Oleg Mutu filmează în Georgia în acest moment), dar s-au referit şi la lipsa muzicii, la faptul că există o critică evidentă la adresa bisericii. Surprinzător, nu şi la orfelinatele din România din vremea lui Ceauşescu sau de după, deşi reporterii postului de televiziune al festivalului comentau şedinţa foto vorbind printre altele şi despre copiii instituţionalizaţi din România.

Doar către sfârşit un jurnalist a pomenit de cazul real şi de cele două romane non-ficţionale scrise de Tatiana Niculescu Bran, Cristian Mungiu explicând pe urmă că există o mare diferenţă între cărţi şi film, şi făcând un scurt istoric al cazului Tanacu, umflat de presa din România în direcţia senzaţionalistă fără ca implicaţiile lui mai profunde şi motivaţiile lui reale să fie căutate.

"Filmul meu este în primul rând despre dragoste şi abandon. Nu poţi abandona pe cineva care te iubeşte", a spus cineastul care a adăugat că încearcă să nu critice pe nimeni, adăugând puţin mai târziu, în contextul în care jurnalistul de la Reuters îl rugase să comenteze pe marginea temelor tratate de film, "urăsc atunci când mi se cere sa scriu un sinopsis de câteva rânduri."

"E greu de spus cine salvează pe cine", a mai spus Mungiu, adăugând că "e dificil şi să spui cine e rău în acest film. Ceea ce contează e că există o victimă", a mai spus Cristian Mungiu răspunzând întrebării jurnalistului de la Reuters care înainte de a îi chestiona pe români îi felicitase pentru film. Cât priveşte stilul, regizorul a explicat: "încerc să îmi adaptez stilul la poveste. Nu aveam nevoie de aceeaşi tensiune şi ritm în 432." (Un alt jurnalist remarcase cadrele picturale.)

Momentul suprarealist al conferinţei de presă, întâmpinat de un Cristian Mungiu imperturbabil (în vreme ce, în sală, criticul Tudor Caranfil pufnea în râs) a fost cel în care un jurnalist de la Radio Bulgaria l-a intrebat în română pe Cristian Mungiu dacă tristeţea filmelor lui şi a filmelor româneşti recente "vine de la şcoala lui Laurenţiu Damian". Calm, Mungiu a răspuns că lor nu li s-a impus în UNATC niciun stil şi că, în orice caz, stilul său şi al lui Laurenţiu Damian sunt foarte diferite.
 
 
Actorii din rolurile principale au spus pentru HotNews.ro care a fost cea mai dificilă scenă pe care au filmat-o:
 
Dana Tapalagă: "Pentru mine acest film a fost o mare responsabilitate pentru că a fost în contradicţie totală cu credinţa mea de creştin practicant. Sper să mă mai primească părintele în biserică. Tot ce se întâmplă cu Alina era împotriva fiinţei mele, erau lucruri pe care nu le puteam face în mod natural. A fost foarte dureros. Au fost momente foarte grele şi pentru că platoul a fost pe un deal unde era foarte frig."
 
Cosmina Stratan: "Pentru mine cea mai grea scenă a fost cea de la spital. Până atunci au fost momente când vroiam să intervin, dar Cristian mi-a spus să mai aştept un pic. Eram atât de nerăbdătoare să o salvez pe Alina, de aceea ultima scenă a fost cea mai grea pentru mine pentru că trebuia să înţeleg că nu o puteam salva şi că eram în mijlocul unor oameni pe care nu-i mai recunoşteam. A fost foarte ciudat pentru mine atât ca actor, cât şi din punctul de vedere al personajului."
 
Cristina Flutur: "Mie mi-e greu să spun care a fost cea mai grea scenă pentru mine pentru că toate au fost grele. Lucrurile cele mai grele au început când Voichiţa îi spune Alinei: Nu vin cu tine, de atunci începe totul să se rostogolească spre abis."
 

Valeriu Andriuţă: "Pentru mine cel mai greu a fost începutul. După acest moment tot ce a trebuit să fac a fost să păstrez personajul în linie dreaptă şi, ca să fiu sincer, a ţinut de tehnică."
 

Regia: Cristian Mungiu Cu: Cosmina Stratan, Cristina Flutur, Valeriu Andriuţă, Dana Tapalagă

0 comentarii

În programul cultural

Online, click aici
24.04 19,00 (timp de 5 ore)

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus