Cu o medie de 3.2 puncte, După dealuri s-a instalat în topul celor nouă critici (10 cu cei de la Screen International) care dau cotaţii zilnice filmelor din Competiţia Oficială. El a primit punctaj maxim (patru stele) din partea reprezentanţilor London Evening Standard, The Australian, escrevercinema.com, Positif şi Screen International, trei stele din partea Sight & Sound şi Der Tagesspiegel, respectiv două din partea The New York Times, The Times şi Weekendavisen Berlingske.
În paginile revistei Screen International, Dan Făinaru susţine că "frugal, neînfrumuseţat şi surprinzător filmat", După dealuri este "o reconstituire neobişnuită a unui caz de exorcism din România, menită să împartă în două atât publicul, cât şi critica, unii urmând să-l considere o realizare majoră, alţii urmând să-l critice pentru senzaţionalismul lui mult prea lungit."
Criticul israelian de origine română are dreptate (de fapt, ieri Cristian Mungiu mi-a mărturisit că se aşteaptă şi el ca reacţiile să fie împărţite.). "Tough 'Hill' to Climb / Un deal greu de urcat, titrează cronica lui Justin Chang din Variety care se deschide cu următoarele cuvinte: "Tensiunile dintre spiritual şi secular, dintre grup şi individ sunt examinate în mod inteligent, insinuant, dar nu întru totul satisfăcător."
Filmul vădeşte "acelaşi control formal şi acelaşi realism sumbru din 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, dar portretul construit lent, echilibrat al unui isterii religioase atinge rar intensitatea maximă din precedentul film, lăsând spectatorul cu un tablou de 152 de minute desăvârşit, dar decolorat care va avea nevoie de critici favorabile pentru a-şi face loc în cinematografele de artă."
Variety mai consideră că filmul e "interesant în ciuda ritmului şi duratei" şi apreciază felul în care stilul susţine forma. "Turnat în mod fluid, din mână, de directorul de imagine obişnuit al lui Mungiu, Oleg Mutu, filmul îşi elaborează criza sa morală cu o dăruire neclintită pentru realism şi o atenţie metodică acordată detaliilor. Compoziţiile destinate marelui ecran, albastre, gri, maro sau negre dau un sens fizic spaţiilor glaciale şi înguste în care aceste femei îşi duc asceticele lor existenţe."
Un suflu nou în Noul Val Românesc
Pentru The Hollywood Reporter "povestea tragică a acestui conflict religios şi romantic aduce un suflu nou în Noul Val Românesc". Stephen Dalton compară filmul lui Mungiu cu alte filme plasate pe linia "călugăriţelor aflate în pragul unei crize de nervi" - Black Narcissus de Powell şi Pressburger, Viridiana de Bunuel, The Devils de Ken Russell (puţin mai încolo criticul va găsi asemănări cu filmele mai vechi ale lui Lars von Trier).
Considerând filmul lui Cristian Mungiu "un concurent serios" în competiţia festivalului, criticul american e de părere că această "austeră dramă psihologică (...) ar trebui să beneficieze de un public larg, dată fiind activitatea anterioară a regizorului şi tehnica sa neîndoielnică. "
Ca şi criticii mai sus citaţi, Stephen Dalton remarcă interpretările celor două actriţe din rolurile principale, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. El spune, de pildă, că "fosta reporteriţă TV Cosmina Stratan e o adevărată descoperire, trăsăturile ei rotunjite şi ochii torturaţi reuşind să radieze o adâncă suferinţă spirituală cu ajutorul unor mijloace minime."
Variety mai consideră că filmul e ca un "test de anduranţă", cu o porţiune de mijloc "lentă şi repetitivă (...) pentru ca mai ales în actul final Mungiu să ne amintească de tensiunea tăioasă şi de compoziţia vizuală precisă care făcea din 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile un thriller atât de puternic."
După dealuri e mai puţin amuzant faţă de orice alt film despre călugariţe lesbiene şi despre ex-iubitele lor psihotice. Dar este rezultatul unei munci extrem de serioase confirmându-l pe Mungiu ca pe un talent matur cu mai multe poveşti universale decât cele venite din trecutul recent al României."
Alţi critici nu au empatizat absolut deloc cu filmul lui Mungiu. E cazul revistei Paris Match care scrie pe site-ul ei: "Cât despre personaje, de la tânăra călugăriţă care îi spune "tati" preotului, trecând prin iubita isterică şi monomaniacă şi prin stareţa cu inima de sfântă, personajele nu reuşesc în niciun moment să ne emoţioneze. Nu intrăm nici în empatie, nici în antipatie cu ele, avem doar puţină poftă să le mânăm de la spate ca să ieşim odată din fundătura în care ne-a dus acest lungmetraj mult prea lung. (...) O fi Mungiu un cineast major, dar După dealuri nu i-ar putea seduce decât pe cinefilii integrişti."
În schimb, Le Figaro titrează: "Au-delà des collines, première bonne surprise à Cannes / După dealuri, prima surpriză plăcută de la Cannes", susţinând că cineastul român "face un portret feroce al abrutizării religioase."
Iar site-ul publicaţiei Premiere (premiere.fr) e de părere că, deşi exagerat de lung, "filmul pune întrebări pasionante despre responsabilitatea pe care o avem unii faţă de ceilalţi, aşezând în acelaşi coş biserica infantilizantă, familiile absente şi autorităţile neputincioase. Toti sunt vinovaţi! Pesimismul, ca să nu spunem nihilismul lui Mungiu, sfârşeşte prin a deveni demoralizant."
Faptul că filmul naşte controverse şi împarte criticii e normal datorită riscurilor pe care cineastul şi le-a asumat. După dealuri a fost deja vândut în vreo 10 teritorii (în unele înainte de începerea festivalului), printre care şi în Marea Britanie. În America de Nord şi Franţa are deja distribuitor.
Cât despre faptul că premiera de gală a avut loc pe 19 mai la o oră ingrată, 15.30, Cristian Mungiu a spus pentru HotNews.ro că a fost alegerea sa deoarece, dat fiind că premierele de la ora 19 sunt doar pentru filmele americane sau pentru filmele cu vedete, avea de ales între 15.30 şi 22.30. A preferat o oră lipsită de glamour pentru că nu dorea ca oamenii să înceapă să iasă din sală la mijlocul filmului.