Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  După dealuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

După dealuri sau venirea în fire


octombrie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Există, în După dealuri (un film scris şi regizat de Cristian Mungiu, inspirat din romanele-reportaj ale Tatianei Niculescu Bran, inspirate, la rândul lor, din intens mediatizatul "caz Tanacu"), două lumi în conflict, ale căror semne sunt două tinere fete care au crescut împreună la orfelinat. Una din ele - Voichiţa (Cosmina Stratan) - devine "făptură nouă". Găsindu-şi calea în viaţa de obşte a unei mănăstiri, îşi petrece zilele şi nopţile în "post şi rugăciune". Cealaltă - Alina (Cristina Flutur) - ia drumul exilului şi, după o vreme petrecută în Germania, se întoarce la prietena ei pentru a o convinge să muncească, alături de ea, pe un vapor. Dar Voichiţa ascultă acum de o "altă lege" (a descoperit - îmbisericindu-şi mintea - nu atât o "religie nouă", cât un "nou mod de a trăi"), pe care Alina nu o poate pricepe.

Încă de la primele cadre, de la la intrarea celor două fete în mănăstire, se poate vedea o plăcuţă pe care stă scris: "Aici este casa Domnului. Cei de altă religie nu au ce căuta. Crede şi nu cerceta." Poate că în chiar acest text se cuvine să descifrăm taina filmului (şi, poate, a duhovniciei creştine răsăritene). Pe de o parte avem "răzvrătirea", "revolta" şi încercarea de "reformă" a celei care a gustat din "libertatea" (sau, mai bine zis, din "libertăţile") occidentului", iar acum "cercetează" şi "cârteşte". Pe de alta, avem "ascultarea" şi "cuminţenia" monahiilor care, "crezând", par că s-au integrat în "viaţa de obşte" a unei micuţe mănăstiri. "Nu există comunicare - spunea Constantin Noica - fără cuminecare."

De bună voie şi silită de dragostea pătimaşă faţă de cea care - în copilărie şi adolescenţă - îi fusese aproape, Alina se spovedeşte (pentru întâia oară în viaţa ei) şi se cuminecă. Insuficienta pregătire pentru "viaţa nouă în Hristos", pentru înfricoşătoarea taină a mărturisirii şi cuminecării, sentimentul apăsător al singurătăţii pe care i-l dă statutul de orfană, labilitatea psihică exagerată şi "legătura bolnăvicioasă" (şi clandestină, începută în orfelinat) cu Voichiţa, o determină pe Alina să "ardă etapele" (să se pripească, nu o dată). Să-i vină greu să-şi asume procesul anevoios de "îmbisericire a minţii", de "rânduire" a propriei vieţi, de "iluminare". Spre deosebire de Giulietta (un celebru personaj, dintr-un film de Federico Fellini, care se salvează prin credinţa în mântuire ce îi fusese sădită în suflet de la o vârstă fragedă), Alina pare că pierde lupta cu "spiritele". Comportamentul agresiv (faţă de cei din mănăstire, faţă de surorile medicale) determină imobilizarea ei la spital. Apoi - oarecum pe ascuns - este "exorcizată" de preot (Valeriu Andriuţa) şi-şi dă duhul. Nu înainte de a-şi veni în fire, de a-şi găsi împăcarea cu sine (după cum reiese din ultimele două scene în care apare).

Ţapii ispăşitori se ştie cine au fost, în "cazul Tanacu". Mungiu însă evită orice senzaţionalism în tratarea poveştii, nu-şi condamnă niciun personaj, nicio instituţie. Insistă pe demnitatea, pe adevăratul curaj cu care - preotul şi maicile "complice" - sunt gata să primească pedeapsa "judecăţii lumeşti" pentru faptele pe care le vor fi săvârşit ("privaţiune de libertate", "obscurantism agresiv" etc.).


După dealuri te încarcă, într-un chip straniu, cu o neîntreruptă stare de tensiune, cu o emoţie pe care ţi-o strecoară în suflet doar întâlnirea cu capodopera. Expresivitatea imaginii (Oleg Mutu) şi scenografiei (Călin Papură, Mihaela Poenaru) recuperează o anume plasticitate cu care filmul românesc nu s-a mai întâlnit de ceva vreme. Dialogurile şi interpreţii transmit o reconfortantă senzaţie de firesc, iar montajul (Mircea Olteanu) transmite un dinamism de thriller. Nu sunt, recunosc, în relaţii foarte bune cu "noul cinematograf românesc" (şi nici cu repertoriul, aproape în întregime american, din sălile de cinema). Momentele mele de bucurie cinefilă (într-un cadru organizat, cum este cinematograful) sunt tot mai puţine (în mileniul III ele s-au numit Occident, A fost sau n-a fost?, Moartea domnului Lăzărescu, Medalia de onoare, Amintiri din Epoca de Aur, Portretul luptătorului la tinereţe, Crulic, iar dintre scurt-metraje: Zapping, Ajutoare umanitare, Dincolo - pentru a rămâne în zona cinematografului românesc).


După vizionarea primelor teasere şi a trailerului oficial am ştiut (am presimţit, în orice caz) că După dealuri nu va fi - în ceea ce mă priveşte - o dezamăgire. Că nu va fi nici tezist-ilustrativ, nici sentimentalist-decorativ, nici grotesc-licenţios. S-a spus că După dealuri pune societatea românească, o dată mai mult, într-o "lumină proastă"; că obedienţa regizorului faţă de "corectitudinea politică" a occidentului "căzut de la dreapta credinţă" întrece orice limite; că e "blasfemiator" şi hulitor la adresa Bisericii; că aduce în discuţie lucruri ce nu se cuvin abordate, ca şi cum ar exista, într-adevăr, teme şi subiecte tabu ­- şi se vede că ele există, pentru unii. Am întrezărit însă cu totul altceva, în cele câteva secvenţe pe care, cu luni de zile înaintea premierei, le-am vizionat pe internet. Văzând filmul în întregime, aşteptările (care nu erau mici) mi s-au confirmat. Şi au fost chiar întrecute.




 Toate articolele despre După dealuri


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Marian Rădulescu


Alte articole

 După dealuri şi Aferim! accesibilizate pentru nevăzători, Marian Rădulescu
 După dealuri de la Festivalul de film newyorkez de la Lincoln Center, Roxana Pavnotescu
 Gânduri pe marginea unui anumit tip de film - După dealuri, Marian Rădulescu
 După dealuri - proiecţie specială @ cafeneaua culturală , Marian Rădulescu
 Posibilităţile lui Mungiu - După dealuri, Marian Rădulescu
 Toate articolele despre După dealuri


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer